Conspecte la PSIHOPEDAGOGIE, toate temele

Conspecte realizate de Andreea Gohoreanu

TEMA I - SISTEMUL DE INVATAMANT

S.I - ppalul subsistem al sist. de educatie (se refera la organizarea institutionala a I)

      - reuneste institutiile specializate implicate in procesul de educatie, cercetare si cultura     (responsabile de realizarea in mod organizat, planificat si metodic a dezideratelor educative)

      - in sens LARG: - “ansamblul institutiilor care participa la realizarea arhitecturii scolare 9la derularea generala a studiilor pe cicluri, orientari, filiere)

                              => din ac. perspectiva S.I  are un caracter deschis si include:

· institutii scolare / universitare cu caracter formal

· institutii specializate in instruire nonformala * centre de pregatire profesionala

                     * cluburi

                    * tabere scolare

                     * programe radio – TV scolare / universitare

                    * diferiti agenti sociali cu care scoala stabileste relatii de tip –> contractual – scoli militare

                   - scoli profesionale

                   - biserica

               ->consensuale   – familia

                                       - comunitatea locala

      - in sens RESTRANS – cuprinde institutiile scolare (sc. primara, gimnaziul, liceul, inv. profesional si superior) organizate pe trepte, cicluri si ani de studii.

                                 => din ac. perspectiva e definit ca sistem scolar specializat in realizarea functiilor pedagogice ale sistemului de educatie  la nivelul procesului de instruire , in cadrul concret al activitatilor didactice si educative.

STRUCTURA SISTEMULUI DE INVATAMANT

- e structurat pe urmatoarele niveluri:

a)    nivelul invatamantului primar – treapta invatamantului prescolar

                                                 - treapta invatamantului primar (cls I-IV)

b) nivelul invatamantului secundar: - treapta inv. sec. inferior / gimnazial (cls V-IX)

          - treapta inv. sec. superior –liceal (cls X-XII)

          - profesional – scoli profesionale de 1-2 ani   (profesii simple)

          - scoli profesionale de 2-3 ani  ( profesii complexe)

c) nivelul invatamantului superior – treapta inv. sup. de scurta durata (2-3 ani)

                                   - treapta inv. sup. de lunga durata (4-6 ani)

                                  - treapta inv. sup. post-universitar (studii aprofundate : master, doct)

SPECIFICUL diverselor niveluri de organizare:

· niv. inv. primar -> axat pe dobandirea culturii generale de factura instrumentala (dobandirea deprinderilor de scriere, citire, de calcul, initierea in limbaje specifice)

· niv. inv. secundar inferior -> dobandirea culturii generale de baza (cunostinte fundamentale din ppalele domenii ale cunoasterii)

· niv. inv. secundar superior/liceal -> orientarea culturii generale spre anumite domenii de cunoastere( stiinta, socio-uman, tehnologie, economie) , cu deschidere spre cultura optionala de specialitate

· niv. inv. profesional -> orientarea inspre dobandirea culturii de specialitate necesare practicarii unei anumite profesii)

· niv. inv. superior/universitar -> axat pe aprofundarea teoretico-practica specializata a unui anumit domeniu de cunoastere

· niv. inv. postuniversitar -> asigura continuarea/adancirea specializarii dobandite in cadrul invatamantului universitar

LEGISLATIE

- inv. primar + inv. gimnazial = INVATAMANT GENERAL OBLIGATORIU

- durata studiilor in inv. obligatoriu difera de la o tara la alta: de regula 6-16 ani (continutul instruirii nu e acelasi si exista mai multe cai)

- OBIECTIV dominant al inv. obligatoriu – dobandirea unui cuantum de instruire necesar integrarii in viata sociala

RETEAUA SCOLARA

- ca parte a sist. de educatie, S.I. cuprinde reteaua organizatiilor scolare

- RETEAUA SCOLARA -  ppalul factor ce tine de organizarea S.I care are o influenta hotaratoare asupra formarii si distribuirii cererii de studii pe institutii de invatamant

- se constituie in 3 planuri:

1.        reteaua in profil teritorial-> determina cererea de studii prin gradul de accesibilitate teritoriala a inst. de inv.

             - pt. multe inst. de inv. plasarea in teritoriu e esentiala pt nr./ calitatea elevilor pe care-i poate atrage;

             - este importanta distribuirea in teritoriu => reducerea costurilor de scolarizare

( apropierea de domiciliu e factor determinant al optiunii pt. o anumita inst. de invatamant).

2.   reteaua pe trepte (niveluri) de invatamant : in mod normal reteaua unit. de inv. care scolarizeaza pe diferite niveluri trebuie sa fie coerenta , reciproc compatibila:

                                                                                                      * nr elevilor scolarizati pe o anumita treapta sa corespunda capacitatii retelei scolare care scolarizeaza pe treapta imediat superioara

                                                                                                       * in sens invers, capacitatea de cuprindere a unitatilor scolare de pe o anumita treapta ar trebui sa corespunda nr. de elevi scolarizati pe treptele inferioare de invatamant.

       - orice diferenta duce la – incapacitatea sist. de inv. de a asigura continuarea scolarizarii pt un nr. de absolventi pe care el insusi i-a produs

                                              - neutilizarea totala / partiala a capacitatii de scolarizare

- cele 2 retele se intersecteaza intre ele sau cu factori demografici/economici => multe scoli generale, putine primare sau invers, multe universitati, putine licee sau invers

       ! studierea retelei scolare e o conditie necesara pt prognoza corecta a cererii de studii potentiale pt toate inst. de inv. care scolarizeaza absolventi ai unor trepte de inv. anterioare

3. reteaua scolara pe profile si specializari -> determina cererea de studii in specializari

   - se constituie la nivelul inv. postobligatoriu si mai putin in inv. gimnazial

   - reteaua sc. profesionale/de ucenici – organizata de MECT prin consultarea institutiilor interesate de pregatirea fortei de munca si cuprinde diferite domenii( formare in peste 300 de meserii)

S.I  include astfel ansamblul instit. specializate (reteaua organizatiilor scolare) in proiectarea si realizarea (prin intermediul unor continuturi si metodologii adecvate) a functiilor definitorii ale educatiei

- CLASIFICAREA inst. in raport cu tipul de educatie practicat:

1. inst. specializate in educatia formala (gradinite, sc. generale, sc. profesionale, licee, colegii universitare, facultati si unitati de instruire permanenta, de reciclare/perfectionare)

2. inst. specializate in educatia non-formala (cercuri stiintifice, cluburi ale elevilor/studentilor, tabere, centre de formare profesionala)

3. organisme institutionale ale comunitatii educative locale (familia si comunitatea parintilor, agenti economici, culturali)

RELATIA SCOALA – COMUNITATE

- intre scoala si familie e necesare unitatea de actiune si concordanta intre mijloacele specifice de influentare folosite ( pt ca urmaresc acelasi scop-formarea copiilor)

SCOALA – interesata sa colaboreze cu familia (aliat) a.i actiunea educativa =>profunda/de durata si in vederea informarii reciproce cu privire la dezvoltarea / comportamentul copilului

PROFESORUL (in convorbire)

·           mult tact

·           atitudinea unui prieten, nu sef care da ordine

·           apropiat

·           argumente potrivite/ temeinice pt a convinge parintele de utilitatea/ temeinicia lor

·           se intereseaza de modul cum e respectat regimul de zi al copilului, cum e ajutat, conditiile de pregatire teme, cum se comporta cu altii/altii cu el, influente pozitive/negative exercitate asupra lui, timpul liber, prieteni, odihna, hrana, sanatate, interese, etc

·           va informa parintii – aspecte pozitive/negative (intai cele pozitive, succese sau schimbari laudabile apoi obiectele problema, greseli de comportament, analizand cauzele)

                                         - posibilitati de dezvoltare ale copilului , aptitudini/interese in munca scolara/extrascolara si eventual despre scoli/profesiuni indicate /contraindicate

                                         - se vor discuta  apoi masuri necesare(scoala/parinti) pt a se dezvolta/corecta

PARINTII: - sa tina legatura cu scoala (rezultate/comportament) (carnet, relatarile copilului, de la cadrele didactice)

=> evolutia societatii => noi necesitati => forme de organizare (institutionalizata) a educatiei parintilor si a colaborarii scoala-familie

                            -asoc. ale parintilor (ale profesorilor)

                            - scoli ale parintilor / scoli ale mamelor

                            - CA scolara (+parinti)

                            - comitete de parinti pe clase / scoli

                            - reviste / programe radio-TV (alte tari)

OBSTACOLE  in relatia scoala-familie

      ! obst. de ordin comportamental

      1 obst. de ordin material

=> idei divergente – responsabilitatea statului/familiei in educatie

                            - libertatea de alegere a scolii de catre parinti

                            - impactul mediului familial asupra rezultatelor

                            - randamentul pedagogic / datoria parentala

                            - participarea parintilor la gestionarea/procesul decizional din inst. scolara

-reprosuri parinti: apatie, lipsa de responsabilitate, timiditate, preocupari excesive pt. randament scolar, contacte limitate cu scoala, conservatorism

- reprosuri profesori: aceleasi + dificultati in a stabili relatii cu adultii, lipsa pregatirii privind relatia scoala-familie

MASURI:

 - informarea/formarea parintilor care trebuie sa cunoasca

– obligatii legale privind educatia copilului

- drepturile avute pt. educatia copilului

            - import. atitudinii lui pt reusita scolara

           - metode de colaborare cu scoala

-participare democratica la gestiunea scolii (instituirea prin lege a CA scolara in care parintii sunt reprezentati corespunzator si au nu numai rol informativ/consultativ dar si rol decizional si de control)

- infiintarea de asociatii de parinti

– ca grup de sustinere a scolii/de cooperare cu scoala/de aparare

                 - obiective:

 * sensibilizarea parintilor – drepturi/indatoriri, influenta comportamentului lor asupra copilului

* informarea lor: publicatii, radio-TV

   * formarea parintilor prin cursuri

 * reprezentarea parintilor

-in tarile Com. Europene – noua etapa – accent pe un angajament mutual clar stabilit intre parinti / profesori, pe un “contract parental” privind copilul individual; contractul scoala-familie nu mai e drept optional ci sistem de obligatii reciproce in cooperarea parinti-profesori

T 2 : CALITATEA IN EDUCATIE

       TERMENI/CONCEPTE

       CALITATEA: (cf. CNCP) = nivelul de satisfactie pe care-l ofera eficacitatea ofertei educationale din domeniul invatamantului/formarii profesionale , nivel stabilit prin atingerea unor standarde cerute si a unor rezultate excelente solicitate si la care contribuie participantii la procesul de invatare si ceilalti factori interesati.

       CONTROLUL CALITATII include activitatile operationale desfasurate pt. indeplinirea cerintelor de calitate prin reglementarea performantelor; e un proces de mentinere a standardelor, nu de creare a acestora

       ASIGURAREA CALITATII

 - include procesele planificate si sistematice necesare asigurarii unui grad adecvat de incredere ca oferta educationala va satisface cerintele de calitate necesare

   - sunt activitati de asigurare a calitatii, nu controleaza in mod direct calitatea -> implica de obicei AUTOEVALUAREA organizatiei pe baza unor standarde prestabilite

    - prin urmare, aceste activitati stabilesc capacitatea organizatiei de a furniza calificari profesionale la un anumit standard

       Calitatea e legata de valorile si asteptarile a 3 grupuri ppale de utilizatori:

1.        participantii la procesul de invatare

2.        angajatorii

3.        societatea in general

ASIGURAREA CALITATII EDUCATIEI

·                      e realizata printr-o serie de actiuni de dezvoltare a capacitatii institutionale de elaborare / planificare / implementare de programe de studiu prin care se formeaza increderea beneficiarilor ca organizatia furnizoare de educatie satisface standardele de calitate

·                      exprima capacitatea unei org. furnizoare de a oferi programe de educatie in conformitate cu standardele cerute

METODOLOGIA ASIGURARII CALITATII IN EDUCATIE

- se bazeaza pe relatiile ce se stabilesc intre urmatoarele COMPONENTE:

1. criterii

2.standarde si standarde de referinta

3.indicatori de performanta

4. calificari      

PROCESE prin care e asigurata calitatea in educatie:

a.        planificarea si realizarea efectiva a rezultatelor asteptate ale invatarii

b.        monitorizarea rezultatelor

c.        evaluarea interna a rezultatelor

d.        evaluarea externa a rezultatelor

e.        imbunatatirea continua a rezultatelor in educatie

Componentele si procesele de asigurare a calitatii precum si relatiile dintre ele se diferentiaza in functie de:

1.              nivelul de invatamant, si, dupa caz al calificarii

2.              tipul organizatiei furnizoare de educatie

3.              tipul de program de studii

MANAGEMENTUL CALITATII - asigura calitatea programelor de invatare si promoveaza imbunatatirea continua

          Responsabilitatile managementului

1. eficacitate in ceea ce priveste calitatea / dezvoltarea curriculumului invatarii

2.sprijina activ/ se implica direct in dezvoltarea si asigurarea calitatii programelor de invatare

3. cunoaste nevoile si asteptarile facorilor interesati interni/externi

4.dezvolta si mentine parteneriate eficiente cu factori externi interesati

Managementul resurselor (fizice/umane)

1.        org. ofera elevilor un mediu sigur/armonios

2.        spatii de invatare echipate adecvat ce raspund nevoilor individuale/colective

3.        resurse/metode de predare ce permit accesul/participarea activa a tuturor elevilor

4.        personal angajat dupa criterii clare de recrutare si selectie

5.        programe de initiere/formare continua

Proiecte si dezvoltare:

1.        org. e receptiva la nevoile indivizilor, agentilor economici si comunitatii (factori interesati externi) dar si la nevoile elevilor (factori interesati interni)

2.        preocupata de proiectarea si dezvoltarea unor programe de studiu care sa raspunda nevoilor factorilor interesati, programe cu caracter de includere sociala, asigurand accesul si egalitatea sanselor pt. elevi

MECANISME DE ASIGURARE A CALITATII LA NIVELUL SCOLII

I. la nivelul fiecarei organizatii – Comisia pt evaluarea si asigurarea calitatii = 3-9 membri , condusa de conducatorul org. sau de un coordonator desemnat de el

- componenta:nr relativ egal: a. repr. ai corpului profesoral

                                             b. repr. ai parintilor (presc,sc,gimn) /elevilor(prof,lic,postlic)

                                             c. repr. ai Consiliului Local

(org. elaboreaza/adopta strategia si regulamentul de functionare a Comisiei)

- conducatorul organizatiei este direct responsabil de calitatea educatiei furnizate

II. Cadrul National de Asigurare a Calitatii (CNAC) – in cf. cu Cadrul Comun de Asigurare a Calitatii  in EFP

III.ARACIP – institutie  publica in subordinea MECT realizeaza:

a.        evaluarea externa a calitatii educatiei oferite de inst. de inv. preuniversitar si de alte organizatii furnizoare de educatie

b.        autorizarea , acreditarea si evaluarea periodica a unitatilor de inv. preuniversitar

ACTIVITATI ARACIP:

1.        evaluare/acreditare a furnizorilor de educatie din inv. preuniversitar

2.        efectueaza (pe baze contractuale) la solicitarea ministrului, evaluarea calitatii educatiei din inv. preuniversitar

3.        realizeaza(cu ISJ-urile si directiile de resort din MECT) activitati de monitorizare /control a calitatii

4.        efectueaza(cel putin 1 data la 3 ani) evaluarea org. furnizoare de educatie acreditate

5.        propune MECT infiintarea/acreditarea (prin ordin) a inst. de inv. preuniv. pt fiecare nivel de invatamant,program de studii si calificare profesionala(dupa caz)

6.        elaboreaza: a. standardele, standardele de referinta si indicatorii de performanta

b.        metodologia de evaluare/acreditare

c.        manuale de evaluare interna a calitatii

d.        ghiduri de bune practici

e.        raport anual(propria activitate)

f.         analize de sistem asupra calitatii inv. preuniv. in Romania

g.        recomandari de imbunatatire a calitatii

h.        codul de etica profesionala a expertilor in evaluare/acreditare

IV. Autoevaluarea – rol central in procesul de asigurare a calitatii ofertei de EFP si are multiple beneficii pt elevi, angajatori, autoritati publice cat si pt furnizorii EFP

Pt elevi:

·          standarde ridicate pt invatarea individuala

·          capacitate de ocupare a unui loc de munca

·          egalitatea sanselor

·          buna informare privind oferta educationala

·          implicare activa in procesul de invatare

·          responsabilizare privind propria evolutie

·          satisfactie cu privire la rezultate

Pt. angajatori:

·          nr. mare de angajati cu competente solide

·          creste nivelul de competenta al angajatilor

·          aport la profitabilitatea organizatiei

·          incredere in calitatea invatamantului

Pt. autoritati:

·          abilitati sporite/cresterea sanselor de angajare

·          competente de baza mai bune

·          nivel ridicat al abilitatilor pt atragerea investitiilor interne

·          incredere in calitatea invatamantului

Pt. furnizorii EFP

·          informatii privind bune practici si experiente de succes

·          comparatia cu alti furnizori EFP

·          incredere in propria oferta si capacitate

·          contributie la dezvoltarea comunitatii locale si la dezvoltarea regionala

·          legitimitate si recunoastere sporita

 T 3 : STATUTUL EPISTEMIOLOGIC AL EDUCATIEI

       EDUCATIA – Forme:

In functie de gradul de organizare si oficializare al formelor educatiei – ex. 3 mari categorii:

1.        ed. formala (oficiala)

2.        ed. non–formala (extrascolara)

3.        ed. informala (spontana)

Ex. si o clasificare a formelor educatiei potrivit a doua categorii de criterii valorice:

A.       criteriul proiectarii => 1. ed. institutionalizata (ed. formala si non-formala ) = au in vedere realizarea unor finalitati specifice intr-un cadru institutionalizat

                                         2. ed. neinstitutionalizata (ed. informala ) = realizata implicit, fara obiective specifice instiututionalizate)

B.       criteriul organizarii => 1. educatia realizata pe baza unor actiuni explicite si influente implicite (ed. formala si ed. non-formala)

                                         2. ed. realizata doar pe baza unor influente implicite (ed. informala)

EDUCATIA FORMALA

·           < lat. “formalis” = organizat, oficial

·           Def: Ed. formala cuprinde totalitatea activitatilor si actiunilor pedagogice desfasurate si proiectate institutional (UNDE?) (in gradinite,scoli,licee,universitati,centre de perfectionare),in cadrul sistemului de invatamant, (CUM?) in mod planificat si organizat pe niveluri si ani de studii, (DE CE?)avand finalitati educative bine determinate

·           Obiective:

1.                    asimilarea sistematica si organizata a cunostintelor din diferite domenii

2.                    folosirea acestora in vederea dezvoltarii personale si a insertiei optime in viata activa a societatii (prin formarea/stimularea capacitatilor intelectuale si aptitudinale, a priceperilor/deprinderilor, a atitudinilor/convingerilor)

3.                    inzestrarea individului cu metode si tehnici de munca intelectuala

4.                    dezvoltarea pe cat posibil a inteligentei sociale si emotionale

·              Trasaturi:

1.              este institutionalizata realizandu-se in mod constient, sistematica si organizat in cadrul sist. de inv.

2.              obiectivele si continutul ei sunt prevazute in documente scolare; ele sunt elaborate pe cicluri, niveluri si ani de studii, proiectate pedagogic prin planuri de invatamant, programe si manuale scolare, cursuri universitare, ghiduri

3.              scopurile si obiectivele pedagogice sunt realizate in cadrul procesului de invatamant sub indrumarea unui corp profesoral specializat

4.              ea conduce la atingerea dezideratelor educative preconizate intr-un context metodologic organizat dezvoltat in concordanta cu cerintele idealului educational

5.              este intotdeauna evaluata social

·                    Avantaje / Importanta

1.        are rol decisiv in formarea personalitatii umane (faciliteaza accesul la valorile culturii,stiintei,artei,literaturii,tehnicii)

2.        este un instrument al integrarii sociale – omul isi dezvolta capacitati si aptitudini

·           Limite / Cririci:

1.        centrarea pe performantele inscrise in programe => mai putin timp liber imprevizibilului si studierii aspectelor  cotidiene cu care se confrunta elevii

2.        tendinta de transmitere-asimilare a cunostintelor in defavoarea dezvoltarii capacitatilor intelectuale / a abilitatilor practice

3.        monotonie

4.        orientarea predominanta spre informare si evaluare cumulativa

5.        lipsa initiativei elevilor si slaba participare a parintilor in activitatile scolare => comunicare defectuoasa

6.        dotarea materiala/tehnica insuficienta a salilor de clasa /laboratoarelor ce nu mai satisfac cerintele elevilor

·           Dezvoltarea domeniului : Solutii:

1.        decongestionarea materiei si crearea m. multor ocazii de afirmare a talentelor si intereselor tinerilor (prin cresterea si diversificarea ofertei de optionale si alternative educationale)

2.        sanse reale pt fiecare unit. de inv. de a-si determina propriul curricului (prin CDS)

3.        posibilitatea utilizarii flexibile a segmentului neobligatoriu din programe in fct. de nevoile locale de educatie si formare

4.        asigurarea sinergiei dintre invatarea formala, nonformala, informala

5.        integrarea rapida a noilor tehnologii comunicationale in procesul de invatamant

EDUCATIA NON-FORMALA

·           < lat “nonformalis” = in afara unor forme special/oficial organizate pt un anume gen de activitate”

·           Def: Ed. non-formala cuprinde ansamblul activitatilor si al actiunilor care se desfasoara intr-un cadru institutionalizat, in mod organizat, dar in afara sist. de inv. constituindu-se ca o punte intre cunostintele asimilate la lectii si informatiile acumulate informal

·           Obiective:

1.sa largeasca si sa completeze orizontul de cultura , imbogatind cunostintele din anumite domenii

2. sa creeze conditii pt. desavarsirea profesionala sau initierea intr-o noua activitate

3. sa sprijine alfabetizarea grupurilor sociale defavorizate

4. sa contribuie la recreerea si la destinderea participantilor precum si la petrecerea organizata a timpului liber

5. sa asigure cadrul de exersare si de cultivare a diferitelor inclinatii, aptitudini si capacitati, de manifestare a talentelor

·     Trasaturi:

1.        se desf. intr-un cadru institutionalizat , in afara sist. scolar, cuprinzand

*activitati extrascolare (cercuri pe discipline, interdisciplinare sau tematice, ansambluri artistice, concursuri scolare, olimpiade, competitii)

* activitati parascolare (activ. de perfectionare si de reciclare, de formare civica sau profesionala)

* activitati periscolare ( activ. de autoeducatie si petrecere organizata  a timpului liber in cadrul universitatilor populare, al cluburilor, la teatru, muzee , biblioteci, excursii etc)

2. continuturile si obiectivele urmarite – in documente special elaborate (au o mare flexibilitate diferentiindu-se in fct de varsta, sex, categorii socio-profesionale, interesul participantilor, aptitudinile si inclinatiile lor)

3. caracterul optional al activ. extrascolare, desfasurate intr-o ambianta relaxata, calma, placuta cu mijloace ce atrag, metodologie atractiva

4. evaluarea – facultativa, fara note/calificative oficiale

·           Importanta /Avantaje:

1.        centrata pe cel ce invata, pe procesul de invatare nu pe cel de predare

2.         curriculum la alegere , flexibil, variat – activitati diverse si atractive

3.        contribuie la largirea si imbogatirea cult. generale si de specialitate – activ de reciclare profesionala, de completare a studiilor, de exersare a capacitatii celor superdotati

4.        creeaza ocazii de petrecere organizata a timpului liber in mod placut

5.        foloseste noi tehnologii comunicationale

6.        este nestresanta – activ. placute scutite de evaluari riguroase

7.        raspunde cerintelor si necesitatilor educ. permanente

·           Critici/Limite

1.        promovarea unui activism de suprafata, dependent doar de indeplinirea obiectivelor concrete

2.        avansarea unui proiect dependent doar de mijloacele tehnice disponibile

EDUCATIA  INFORMALA

·           ,lat. “informis/informalis” = spontan, neasteptat

·           Def: Ed. informala include ansamblul influentelor cotidiene, spontane, incidentale care nu-si propun in mod deliberat atingerea unor teluri pedagogice, dar au efecte educative, ocupand cea mai mare pondere de timp din viata individului (ac. influente nu sunt selectate, prelucrate, organizate d.p.d.v pedagogic)

·           Obiective: - nu apar in mod explicit pt ca acest tip de educatie nu-si propune atingerea unor obiective pedagogice – ofera individului ocazia de a adopta anumite atitudini , de a se comporta intr-un anume fel

·           Trasaturi:- sunt determinate de multitudinea influentelor din micro-mediul social de viata(familie, prieteni, colectivul de munca, chiar cartierul/strada)

          ex: copilul care invata sa vorbeasca, e corectat

                parintele/educatorul analizeaza experiente zilnice cu copilul

                     - evaluarea se realizeaza la nivelul opiniilor si reusitelor

·                      Limite/Dezavantaje:

            1. are functie formativa redusa (pt. ca nu e organizata, institutionalizata)

             2. de multe ori individul are acces la informatii in contradictie cu scopurile educ. formale/non-formale

DOMENII EDUCATIONALE

1.        Educ. intelectuala – dezvoltarea capacitatilor cognitive

                                   - formarea si dezvoltarea priceperilor si deprinderilor de munca intelectuala

2.        Educ. morala – formarea si dezvoltarea constiintei si a conduitei morale

Metode de educ. morala: a. exemplul

                                       b. exercitiul

                                       c. supravegherea

                                       d. sanctiunea

                                       e. pedeapsa

                                       f. recompensa

3.        Educ. estetica si artistica – formarea ccapacitatii de a percepe, insusi si folosi adecvat valorile estetice

- dezvoltarea capacitatilor de a crea noi valori estetice, cultivarea aptitudinilor estetice creatoare

      Metode: comune cu cele folosite in intregul proces educativ

                    + exercitiul, explicatii si demonstratii

4.        Educ. fizica si sportiva – intarirea sanatatii si calirea organismului

                - formarea si dezvoltarea deprinderilor motrice de baza si a calitatilor fizice ale miscarilor (forta, rezistenta, viteza) necesare

       - formarea si dezvoltarea principalelor calitati morale de vointa si de caracter

     -“- unui comportament igienic

     Modalitati de realizare: * educ. fizica din scoala (educ. a miscarii)

                    * educ. psihomotorie realizata prin programul scolar (ed. prin miscare)

                     * activ. educative care implica coordonatele motorii si psihomotorii( cercuri de gimnastica, inot, drumetii, excursii)

5.        Ed. tehnologica / profesionala = notiunile, principiile, legile si teoriile stiintifice fundamentale ordonate dpdv al aplicabilitatii lor / cuprinde initierea in profesie cat si perfectionarea ( se realizeaza atat in scoala cat si in soc. comerciale si intreprinderi)

NOILE EDUCATII

1.        Ed. relativa la mediu

2.        Ed. pentru pace

3.        Ed. pt participare si democratie

4.        Ed. economica si casnica moderna

ALTERNATIVE EDUCATIONALE

Repr. variante de organizare scolara care propun modificari ale anumitor aspecte legate de formele oficiale de organizare a activitatii instructiv-educative

1.        STEP-BY-STEP

- promoveaza modele educationale centrate pe elev , educatia individuala ( tot ce se intampla in viata e interdependent)

- accent pe colaborarea cu familia, pe implicarea parintilor in conceperea si organizarea activ. din scoala

- activ. didactice bazate pe munca in grupuri ( copiii sa invete sa-si dezvolte simtul identitatii si pretuirii de sine, sa coopereze, sa se respecte, sa se integreze)

- metodologia utilizata -> abordarea individualizata a elevilor tinand cont de nivelul de dezvoltare al fiecaruia ( ex. org. centrelor de activitate ce reflecta interesele si nevoile copiilor : c. de alfabetizare , de lectura, de mate, arte, teatru si jocuri)

- activ. elevilor – bazate pe cercetare (invata prin asociere –ce stiu/cele noi)

- elevii sunt evaluati prin modalitati specifice: scaunul evaluarii, mapa de lucrari, caietul de evaluare

- atmosfera pozitiva , de incredere

2.                    MONTESSORI

- isi propune sa invete copilul sa gandeasca/actioneze independent si responsabil

- automotivarea -> cheia invatarii complete => copilul si invatarea sunt pe 1-ul loc, iar predarea si programa de educatie pe locul al 2-lea

- mediul de instruire e bazat pe obiecte mici, usor de manipulat si detaliate dpdv vizual

- metoda de educatie – bazata pe observarea directa a copilului , pe pregatirea mediului de instruire pe baza obs. realizate si pe conceperea programei functie de nevoile copilului

3.        WALDORF

- urmareste dezv. personalitatii copilului  , isi orienteaza oferta functie de particularitatile diferitelor trepte de varsta si cerinte

- un loc important in curriculum: artele, lucrul manual, artizanatul, alte activ. de baza (tors, tesut), limbajul, istorie, geografie, mate, lb. straine

- clasa: elevi aceeasi varsta, nu-si modifica componenta

- esenta: relatia elev-profesor

- prof. tine legatura cu parintii (intalniri cel putin 1 data/luna)

- prof. preda in cuvinte proprii fara carti, iar elevii confectioneaza propriile carti

- evaluarea nu se bazeaza pe probe, teste, extemporale,teze sau examene ci are in vedere toti factorii : scrisul, dedicatia, fantezia, logica si flexibilitatea gandirii, stilul, ortografia, cunostintele reale

- evaluarea - caracterizare calitativa (ceea ce e pozitiv, critica negativul in leg. cu ceea ce ar putea realiza)

T 4 : EDUCABILITATEA

CONCEPT

# dpdv  teoretic = o categorie pedagogica fundamentala care exprima puterea sau ponderea educatiei in dezv. personalitatii

# sub raport functional-educativ = capacitatea specifica a psihicului uman de a se modela structural si informational sub influenta agentilor educationali si sociali ( sub influenta lor omul se transforma treptat in fiinta umana, cu personalitate, care se caracterizeaza prin limbaj articulat, gandire logica, intentionalitate, afectivitate superioara, vointa)

       FACTORI

In determinarea dezv. psihofizice a copilului, rolul principal apartine interactiunii dintre :

1.        ereditate

2.        mediu

3.        educatie

1.        EREDITATEA = insusire biologica pe baza careia se conserva si se transmit caracterele unei specii

                                de la ascendenti la descendenti

·                      genereaza un anumit tip de conduita ce are o mare importanta in procesul de structurare a personalitatii dar acest fapt nu se poate explica independent de actiunea factorilor de mediu si de influentele educatiei

·                      ereditatea isi face simtita prezenta in formarea personalitatii in masura in care ceilalti 2 factori o permit .Mediu de viata favorabil, actiune educativa de calitate => posibilele influente negative ale ereditatii sunt f. putin simtite in personalitatea acestuia (ex. copii care nu sunt f. bine dotati intelectual dar reusesc sa faca fata stimulati si dirijati de parinti/profesori; ex. si situatii contrare)

·                      posibilitatile innascute ale copilului trebuie descoperite, stimulate si edzvoltate pt a se putea transforma in aptitudini si apoi in talente; in caz contrar raman latente si se pierd

·                      Concl: Ereditatea = premisa naturala in dezvoltarea psihica constituind un echipament primar pt dezvoltarea ulterioara a personalitatii

2.        MEDIUL = totalitatea elementelor si conditiilor de viata cu care individul interactioneaza (direct/indirect) pe parcursul dezvoltarii sale

·           2 componente principale: # m. geografic natural – influenteaza dezvoltarea/sanatatea prin: campul geomagnetic, clima, relief, radiatii, poluare

                                                  # m. socio-cultural – permite umanizarea si socializarea individului prin: * asigurarea conditiilor materiale, de civilizatie si cultura

        * exercita influenta prin relatii inter-umane, institutii, ideologii, grupuri sociale, traditii, conceptii, stiluri de viata

         *constituie cadrul dezvoltarii prin influentele sale organizate / neorganizate avand rol deosebit in formarea omului ca personalitate

         * in cadrul lui, o influenta decisiva o are familia

·           Concl: daca ereditatea ofera o serie de premise naturale, mediul ofera conditii si da continut personalitatii => cadrul socio-cultural al dezv. psihoindividuale

3.        EDUCATIA = factorul determinant al dezvoltarii psihoindividuale

·           umanizarea / personalitatea copilului sunt hotarate de conditiile de mediu socio-cultural -> din cadrul acestuia educ. are un rol determinant

·           copilul devine om social numai prin educatie cu ajutorul careia

                    * isi insuseste lbj. social, cultura generala si comportamentul moral-cetatenesc

                    * isi formeaza conceptia despre lume

                    * isi dezvolta potentialul creator

                    * se pregateste pt. integrarea socio-profesionala

·                      de aceea e important ca toti factorii educationali (parinti, cadre didactice, oarganizatii de tineret sau institutii de cultura) sa cunoasca bine personalitatea copilului, gradul sau de educabilitate si, pe aceasta baza, sa structureze intregul proiect de tehnologie a educatiei

·                      educatia in scoala e cel mai imp. factor(scoala formeaza nu doar specialisti, ci oameni)

 CONCLUZIE: Ereditatea ofera sau nu potentialul de dezvoltare psiho-fiziologica, mediul ofera sau nu anumite conditii, educatia dirijeaza, prin procesul invatarii, formarea armonioasa/ integrala a personalitatii, fiind factorul determinant al acesteia.

TEORII FUNDAMENTALE

1.        T. EREDITARISTA – sustine rolul determinant al ereditatii in evolutia fiintei umane

2.        T. AMBIENTALISTA – rolul determinant al mediului(indeosebi cel socio-cultural) in dezvoltarea personalitatii

3.        EPIGENETISMUL PIAGETIAN – nici ereditatea, nici mediul nu au rol elential ci un al 3-lea factor care intra in actiune dupa geneza - vis esentialis/ nisus formativus = un mecanism de autoreglare a cresterii care asigura autoreglarea functionala a organismului.Acest mecanism are un corespondent in planul dezvoltarii psihice ce impune o succesiune de stadii de dezvoltare ce nu pot fi escaladate prin presiuni de mediu sau educative

T5 : STRUCTURA SI DINAMICA PERSONALITATII

PERSONALITATEA: organizarea dinamica in cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gandirea si comportamentul sau caracteristic (Allport – la fiecare persoana exista 2-3 trasaturi dominante, 10-15 secundare si f. multe mai putin manifestate)

STRUCTURA   P.

A. TEMPERAMENTUL- constituie latura dinamico-energetica a P. (dinamica -> furnizeaza informatii cu privire la cat de iute-lenta, mobila-rigida e conduita individului ; energetica -> arata care e cantitatea de energie de care dispune un individ si mai ales modul cum este consumata aceasta)

- se exprima cel mai pregnant in conduita si comportament

       CLASIFICARE:

1.        COLERICUL

·                      neechilibrat, oscileaza(entuziasm exagerat/abandonarea initiativei, urmata uneori de depresie,anxietate,neincredere in forte proprii)

·                      agitati, impulsivi,nestapaniti, iritabili, incapatanati, agresivi(tendinte de dominare/opozitie)

·                      daca nu sunt temperate prin educatie aceste treseturi pot degenera in obraznicie,agresivitate,indisciplina,neintegrare

·                      se plictisesc repede -> e necesara crearea unor motivatii puternice pt invatatura care sa-i mobilizeze, sa le stimuleze initiativa, sa le canalizeze energia (ex: convins de necesitatea disciplinei, numit sa raspunda de ea => rezultate pozitive caci se autoeduca)

·                      trasaturi pozitive: vioiciune, reactivitate crescuta, bogatie afectiva, placerea de a invinge greutati etc.

·                      parintii/profesorii -> grija pt. organizarea activitatii lor datorita instabilitatii emotiilor,sentimentelor si a intensitatii cu care se desfasoara acestea

2.        SANGVINICUL         

·           puternic, echilibrat, optimist, curajos, deschis, impresionabil, sensibil, energic si mobil, bine dispus, rezistent si stapanit, rapid in miscari/vorbire

·           invata usor/uita la fel de repede

·           se plictiseste repede->tendinta spre superficialitate

·           trece repede de la o activitate la alta, se adapteaza usor, se angajeaza in rezolvarea sarcinilor fara entuziasm exagerat

·           nu le place sa riste

·           nu se descurajeaza

·           sociabili, usor exuberanti

·           instabili in stari afective

·           influentabili, superficiali, nu se pot concentra de fiecare data cu randament

·           desi s-a spus ca e temp. ideal, e necesara educatia pt. a intampina formarea trasaturilor negative de caracter si a se dezvolta tras. pozitive

3.        FLEGMATICUL

·                              echilibrat, calm, linistit, calculat, stabil in actiuni, ordonat, rabdator, meticulos, perseverent INSA lipsit de initiativa, entuziasm

·                             depune m. multe eforturi in invatare dar cunostintele sunt mai durabile

·                             se adapteaza greu la situatii noi

·                             tip inchis, rece, putin sociabil insa prin educatie devine destul de productiv

4.        MELANCOLICUL

·          tip slab, rezistent la eforturi

·          interiorizat, trist, timid, anxios, nehotarat, retras, nesigur

·          cu sentimentul inferioritatii, neincrezator in forte proprii

·          serios, constiincios, exigent cu sine, supus, sarguincios

·          prin educarea increderii in forte proprii si antrenare progresiva in rezolvarea unor sarcini copiii devin capabili de eforturi intense si rezultate bune

·          lipsa educatiei => pesimisti, nesociabili, cu complexe de inferioritate, se consuma datorita esecurilor

 Concluzie: Temperamentul – aliaj de insusiri innascute si dobandite

                                          - constituie fondul dinamico-energetic al persoanei pe care o influenteaza discret in toate manifestarile sale comportamentale

* nu exista tipuri pure de T. ; fiecare are si trasaturi ce apartin unui T invecinat

* tras. de T. se pot ameliora prin educatie si nu au legatura cu aptitudinile

METODE de diagnosticare a T:

* obs. modului cum invata/comporta elevii, cum vorbesc/se misca

               * studierea emotivitatii/expresivitatii, a capacitatii de munca/rezistenta

               * modul cum se integreaza in clasa/ se acomodeaza la situatii noi

MIJLOACE  de investigare a T : # metoda biografica

                                                  # chestionare

                                                  # teste de personalitate

APTITUDINILE

APTITUDINILE = insusiri psihofiziologice ce faciliteaza asimilarea de cunostinte  si abilitati cu ajutorul carora executam activitati cu mai multa  rapiditate si cu grad ridicat de eficienta

            CLASIFICARE:

A.    A. simple

a.      apt. senzoriale: # acuitate vizuala / auditiva

                              # rapiditatea perceptiilor

                              # simtul ritmului

                              # reprezentare spatiala

b.      apt. psihomotorii : # rapiditatea / supletea miscarilor

                                   # coordonarea si precizia acestora

                                   # mobilitatea corpului

                                   # dexteritatea manuala

c.       fluenta verbala (intelegerea rapida afrazelor) si expresiva (usurinta exprimarii)

d.      fluenta ideilor si fluenta asociativa

e.       flexibilitatea gandirii

f.       apt. numerica

g.       apt. generale: intelogenta, apt. scolara, imaginatia, memoria

B.       A. complexe (profesionale)

- apt. literare, artistice, tehnice, organizatorice, sportive, matematice, stiintifice etc.

- au in componenta lor: * apt. simple

                                    * factori de personalitate (motivatie, perseverenta, atit. creativa)

                                    * componente specifice unor profesiuni ca de ex:

# apt. matematica: inteligenta generala peste mediu, imag. creatoare, apt. numerica, capac de generalizare /abstractizare/rezolva probleme

# apt. tehnice : intelig. tehnica dezvoltata, perceptie, reprezentare si rationament spatial, dexteritate manuala, imag. constructiva

# apt. stiintifica: intelig. generala peste mediu, imag. creatoare, spirit de obs. dezvoltat, flexibilitatea gandirii, capacitatea de a gandi abstract/ a generaliza

# apt. pt muzica : intelig. generala, imaginatie artistica, acuitate auditiva, simtul umorului/armoniei, capacitati vocale

Apt. sunt rezultatul interactiunii unor factori externi/interni

Factorii externi se refera la procesul insusirii logice/creative a cunostintelor, priceperilor si deprinderilor in cadrul caruia se dezvolta aptitudinile, care, la randul lor, faciliteaza asimilarea informatiilor

Factorii interni – dispozitiile ereditare

                        - interese, motivatii, aspiratii, ideal, atitudini, inteligenta

Inteligenta = aptitudine generala

                  - tipuri: concreta, empirica, abstracta, descriptiva, explicativa, teoretica, matematica, tehnica, literara, artistica etc.

CARACTERUL

- alta componenta a personalitatii – considerat “ nucleul “ personalitatii

= ansamblu de atitudini si trasaturi ce determina modul de orientare si raportare a subiectului la cei din jur, la sine, la activitatea desfasurata, la societate

- exista 3 grupe fundamentale de atitudini:

1. atit. fata de sine insusi ( modestie, orgoliu, demnitate, egoism, sentim. de inferioritate, culpabilitate etc)

2. atit. fata de ceilalti ( altruism, umanism, patriotism, atit. pozitiva etc)

3. atit. fata de munca ( harnicie, punctualitate, seriozitate, si opusul acestora)

T 6 : FINALITATILE EDUCATIEI

       CLASIFICARE

       Educatia (dupa cum demonstreaza inclusiv etimologia ac. concept –lat “educe,educere – a duce, a conduce”) nu este o activitate desfasurata in sine si pentru sine ci una care urmareste atingerea anumitor finalitati.

       Finalitatilie educatiei – orientarile asumate la nivel de politica a educatiei in vederea realizarii activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii umane conform anumitor valori angajate in proiectarea sistemului si a procesului de invatamant

       Sensul finalist al educatiei se refera la faptul ca , in fiecare moment al desfasurarii sale, educatia este orientata si dirijata in functie de finalitatile (rezultatele) pe care aceasta le urmareste. ( aceste finalitati sunt determinate preponderent de contextul social-istoric in care se desfasoara actiunea educationala si mai putin de dorinele proprii ale elevului sau ale celui care organizeaza, declanseaza si conduce actuinea educativa).

       Educatia repr. un sistem de actiuni informativ-formative , desfasurate in mod constient si sistematic asupra subiectului uman in vederea transformarii acestuia in conformitate cu finalitatile educationale urmarite.

       Finalitatile educatiei se structureaza pe 3 niveluri ierarhice:

·     ideal educational

·     scopuri educationale

·     obiective educationale

Idealul  educational

·           exprima cerintele si aspiratiile unei societati intr-o anumita etapa istorica sub forma unui model dezirabil de personalitate umana

·         are un nivel ridicat de generalitate si se atinge pe termen lung, la realizarea sa contribuind sistemul educativ in ansamblul sau

·         reprezinta legatura dintre ceea ce este si ceea ce trebuie sa devina omul in procesul educatiei

·         oricare ar fi societatea in care functioneaza idealul educational, acesta urmareste asadar sa atinga aspectele definitorii pentru contextul istoric si socio-economic in care acesta urmeaza a se realiza.Astfel, acesta are valoare orientativa si prezinta generalitate descriptiva pt tot ceea ce se intreprinde in directia formarii si educarii omului.

Scopurile educationale

·     repr. finalitati educationale cu nivel mediu de generalitate care se realizeaza in intervale medii de timp

·     sunt anticipari mentale ale diverselor actiuni de formare a personalitatii umane si se refera la rezultatele ce urmeaza sa se obtina in cadrul unui sir de actiuni educationale

·     detaliaza practic idealul educational la nivelul diverselor situatii instructiv-educative; astfel, daca idealul educ este unul singur, scopurile educationale vizeaza finalitati educationale particulare, specifice diverselor laturi ale educatiei, diferitelor nivele si profile de invatamant si diferitelor tipuri de scoli

·     Geissler- 4 perechi de scopuri (contradictorii dar complementare)

1.        sc. materiale (centrate pe asimilarea de informatii) si sc. formale (urm. modelarea aptitudinilor si cultivarea personalitatii);

2.        sc. de continut (centrate pe achzitionarea de cunostinte punctuale) si sc. comportamentale (formarea si interiorizarea unor actiuni sau deprinderi)

3. sc. utilitare (axate pe formarea deprinderilor si competentelor cerute de activitatea practica) si sc. nepragmatice (vizeaza formarea unor conduite fara finalitate practica imediata)
4. sc. specifice disciplinelor (caracteristice fiecarei materii) si sc. supradisciplinare (dezv. inteligentei, motivatiei etc.)

·                                   prin continutul lor, sc. educationale poseda o anumita autonomie in raport cu idealul educational si subordoneaza mai multe obiective particulare

Obiectivele educationale

·                                   finalitati educationale cu nivel redus de generalitate ce se realizeaza in intervale scurte de timp, referindu-se la lectii sau secvente de lectii

·          sunt enunturi cu caracter anticipativ care descriu in termeni exacti rezultatele asteptate a fi obtinute la finele unei secvente de instruire

·          Clasificare:

1.        In functie de domeniile vietii psihice:

a.         ob. cognitive : vizeaza insusirea de cunostinte, deprinderi si capacitati intelectuale

b.        ob. afective : se refera la formarea de sentimente, interese, atitudini

c.         ob. psiho-motorii : vizeaza comportamente de ordin fizic

2.        In fct. de gradul de generalitate:

a.         ob. generale : pot fi identificate

#la nivelul intregului sist. de inv. (dand expresie directa idealului educational);

# in fct. de tipul si profilul scolii;

# in fct. de ciclul de inv.(ob. ale inv. primar, gimnazial);

# in fct. de dimensiunile formarii personalitatii( formarea pers. morale, estetice, religioase);

# pe discipline de inv. (ob. ale predarii/invatarii matematicii, muzicii etc);

#la nivelul unor sisteme de lectii ;

# la nivelul unei lectii (ob. fundamental sau scopul lectiei)

3.                    ob. concrete ce pot fi exprimate operational = expresia anticiparii de catre prof. a unor comportamente ale elevului observabile si masurabile intr-un timp scurt(timpul unei lectii)

Concl: Idealul vizeaza finalitatea activ. educative in ansamblu, la nivelul intregii societati , in timp ce scopurile si obiectivele orienteaza desfasurarea unor activitati educative determinante si concrete

PROCEDURI DE OPERATIONALIZARE

Obiectivele sunt finalitati educationale care au un nivel redus de generalitate si se realizeaza in intervale scurte de timp, referindu-se la lectii sau secvente de lectii

A operationaliza un obiectiv inseamna a-l transpune in termeni de comportament concret, direct observabil si masurabil. Operationalizarea unui obiectiv educational presupune realizarea unei suite de precizari: precizarea performantei, precizarea autorului performantei, precizarea conditiilor concrete in care va avea loc realizarea performantei si stabilirea unui nivel minimal acceptat de reusita

Proceduri :

·           mai intai transpunerea obiectivului in termeni de actiuni, acte, operatii, manifestari direct observabile

·           enuntarea obiectivului sub forma comportamentelor observabile si “masurabile”, cu ajutorul “vb. de actiune”

·           se precizeaza ceea ce va face elevul, performanta de care va fi capabil dupa anumite secvente ale procesului de predare-invatare

·           se precizeaza situatiile de invatare, respectiv conditiile care determina modificariule educative preconizate

·           orice obiectiv sa se refere la activitatea de invatare a elevului, nu la activitatea profesorului

·           trebuie formulat in cat mai putine cuvinte si in termeni comportamentali expliciti, care sa vizeze o operatie, o actiune singulara

·           criteriul de evaluare (vizeaza nivelul reusitei sub unghi calitativ/cantitativ)indicand cat de eficient trebuie sa fie comportamentul elevilor, la ce nivel trebuie sa se situeze cunostintele acestora

DEF: Operationalizarea = activitatea de transpunere a scopurilor procesului de invatamant in obiective specifice si a acestora in obiective concrete, prin precizarea unor comportamente observabile si masurabile

                                   - presupune transformarea unui obiectiv in operatii , manifestari direct observabile, ceea ce pretinde delimitare si secventiere analitica a obiectivelor si concretizarea lor

Criterii de operationalizare a obiectivelor:

Cezar Barzea: 1. un ob. operational precizeaza o modificare calitativa a capacitatii elevilor

                      2. e necesar ca pt. fiecare ob. operational sa se precizeze situatiile de invatare sau conditiile care determina modificarile proiectate si asteptate

                      3. nivelul realizarii

Dupa stabilirea unui obiectiv general, sunt necesari urmatorii pasi:

# precizarea unor comportamente esentiale care duc la obiectivul general

# formularea unor obiective particulare prin verbe care exprima o actiune observabila

# selectionarea obiectivelor specifice , importante pentru atingerea ob. general

# descrierea conditiilor in care e pus elevul  cand trebuie sa demonstreze ca a atins obiectivul

# specificarea criteriului de evaluare, respectiv specificarea performantei minime acceptabile

       Alte criterii de operationalizare:

a.       concretizarea  pretinde ca orice ob. sa se refere la activitatea elevului, nu la cea a profesorului

b.  operationalizarea presupune si precizarea conditiilor didactice/psihologice in care elevii vor dovedi schimbarea calitativa/cantitativa dorita

d.      evaluarea, criteriile, tipurile si modalitatile de apreciere a rezultatelor

 Concret, ob. operationalizat trebuie sa raspunde la urm. intrebari:

&  CINE? (elevul, grupul de elevi, clasa)

&  CE SA FACA? (va da exemple, va indica formele, va rezolva, va propune, va explica)

& IN  CE  CONDITII? UNDE? CAND? (la sfarsitul activitatii/temei/capitolului toti elevii vor putea sa..., va cauta singur informatii

& CAT  DE  BINE?  IN  CE  CANTITATE? (va rezolva corect 3 exercitii din 4 , dupa cateva ore)

AVANTAJE SI LIMITE ALE OPERATIONALIZARII

Valoarea operationalizarii  obiectivelor reiese din functiile pe care obiectivele le indeplinesc in contextul general al instruirii sau in contextul unei activitati:

1.        functia anticipativa : ob. este anticiparea unui rezultat dezirabil si realizabil intr-un context pedagogic

2.        f. evaluativa: ob. este un reper / sprijin pentru evaluare; raportarea rezultatelor obtinute la obiective da masura eficientei activitatii desfasurate

3.        f. axiologica : ob. sunt expresia unor valori educationale si orienteaza elevii catre aceste valori

4.        f. de organizare si reglare a intregului proces pedagogic : ob. subnt adevarate criterii de referinta  ce orienteaza proiectarea, desfasurarea si evaluarea tuturor activitatilor educative  si permit , in consecinta, controlul si (auto)reglarea proceselor pedagogice

Operationalizarea prezinta o serie de avantaje pt profesor:

# faciliteaza comunicarea pedagogica

#constituie garantia repetarii finalitatilor educatiei

# permite o mai buna diagnoza a dificultatilor de invatare

# furnizeaza elaborarea instrumentelor de evaluare

# sporesc responsabilitatile cadrului didactic prin introducerea unor criterii mai ferme in evaluare

Greseli ce insotesc activitatea de operationalizare:

# confundarea ob. cu programa sau cu temele de insusit

# confundarea obiectivelor cu intentiile profesorului

# formularea ob. in termeni de proces (ce treb. sa faca elevul pt a ajunge la rezultat ) in loc de produs (adica ceea ce treb. sa demonstreze pentru a arata ca stie ceea ce are de facut)

# incuderea a mai mult de un ob. in formularea unei etape de invatare

# exprimarea unui ob. printr-un comportament compozit, greu de evaluat, in loc de  o operatie singulara

Prof. nu trebuie sa exagereze in operationalizarea ob. uitand de finalitatile ample, cuprinztoare ale procesului didactic. Ob. trebuie ordonate pe axa simplitate-complexitate.Trebuie sa observe reactiile spontane, neasteptate ale elevilor(pot fi semnificative). In fct de disciplina, va stabili ob. operationale cele mai semnificative dpdv didactic.

T 7 : TEORIA SI METODOLOGIA CURRICULUM-ULUI

        In acceptiune TRADITIONALA conceptul de C. reprezinta un set de documente scolare/universitare care planificau continuturile instruirii , un istrument de eficientizare sociala a activitatii scolare/universitare , un program de  invatare  oficial, organizat institutional

       In acceptiune MODERNA   C. vizeaza sistemul de experiente de invatare , directe si indirecte, ale elevilor/studentilor

       Teoria moderna a C. are in vedere urmatoarele aspecte:

* obiectivele educationale pe care trebuie sa le urmareasca scoala;

* experientele educative care ar putea permite atingerea obiectivelor

* modalitatea de realizare a acestor experiente educative

* modalitatea de stabilire a gradului in care au fost atinse aceste obiective

       C. se refera la programul de activitati educationale , la ansamblul proceselor educative, la activitatile de invatare, la evenimentele care se petrec in clasa si pune accent pe articularea componentelor procesului de invatamant: obiective, continuturi, metode de invatare, metode si tehnici de evaluare. C. cuprinde insusi continutul procesului de invatamant , care se concretizeaza in planuri de invatamant, programe, manuale, ghiduri si indrumari metodice, materiale suport.

Curriculum-ul National (devenit operational in anul sc. 1998-1999) e alcatuit din 2 segmente:

c. nucleu si c. la decizia scolii

       C. nucleu reprez. trunchiul comun (nr. minim de ore de la fiecare disciplina obligatorie prevazuta in planul de invatamant.

                          - unicul sistem de referinta pt. diversele tipuri de evaluari si de examinari externe din sistem si pentru elaborarea standardelor curriculare de performanta

       CDS – acopera diferenta de ore dintre c. si nr minim/maxim de ore pe saptamana , pe disciplina, pe ani de studiu, prevazute in planurile- cadru de invatamant.        

In completarea c. nucleu, care e obligatoriu, scoala poate opta pt una din variantele urmatoare

a.                    c. nucleu aprofundat

b.                    c. extins

c.                    c. elaborat de scoala

d.                    c. formal

e.                    c. local

f.                     c. ascuns

Aria curriculara = grupaj de discipline scolare care au in comun anumite obiective/ metodologii

C.N e structurat pe 7 arii curriculare desemnate pe baza importantei diferitelor domenii , precum si pe conexiunile dintre acestea: limba si comunicare,  matematica si stiinte ale naturii om si societate,   arte ,   educatie fizica si sport, tehnologii   consiliere si orientare

Aria curriculara trebuie sa ramana aceeasi pe toata durata invatamantului obligatoriu, dar ponderea pe cicluri si clase este variabila

 Cicluri curriculare = periodizari ale scolaritatii ce au in comun obiective specifice; grupeaza mai multi ani de studiu

                              - ciclul prescolar

                                ciclul primar

                             ciclul secundar inferior (gimnazial)

                             ciclul secundar superior (liceu)

                             ciclul invatamantului  universitar

       TIPURI DE CURRICULUM

In literatura de specialitate exista o tipologie a C. din 2 perspective : a cercetarii fundamentale si a cercetarii aplicative

I.         Din persp. cercetarii fundamentale:

1. C. general  - are ca obiectiv oferirea unei baze de cunostinte pt. toti cursantii pe parcursul diferitelor etape de pregatire.

        cuprinde trunchiul comun de materii obligatorii pentru toti elevii, pana la 80% din totalul disciplinelor

2. C. specializat sau de profil – repr. seturile de discipline care tind sa formeze cunostinte si valori specifice, abilitati si competente pe domenii particulare de studiu (tehnic, artistic, teoretic, sportiv)

3. C. subliminal sau ascuns -  repr. totalitatea valorilor si experientelor de invatare pe care inst. de inv. le transmite fara ca acestea sa fie prevazute in programul educativ (reguli, principii, conveniente, proceduri)

                                       - in acest context scoala formeaza o serie de conduite si atitudini: a sti sa petreci timpul liber, a te apara, a te face placut, a invata sa ai succes, a-ti afirma opiniile, a alege, a fi autonom etc.

4. C. informal – se refera la oportunitatile si experientele de invatare oferite de inst. din afara sist. de invatamant(mass-media, muzee, alte ins. culturale si religioase, comunitati locale, familia) care transmit valori, formeaza atitudini si competente intr-o maniera complementara scolii

II.       Din pers. cercetarii aplicative:

1.        C. formal – ansamblul documentelor scolare de tip reglator , in cadrul carora se consemneaza datele initiale privind procesele educative si experientele de invatare pe care inst. de invatamant le ofera cursantilor in functie de etapa de pregatire

2.        C. recomandat – oferta pusa la dispozitie de catre experti si specialisti , din care deriva o serie si valori ce se propun utilizatorilor

3.        C.  scris – acea ipostaza a C. explicitat in diferite documente scolara, care reprezinta produsele curriculare (planuri de invatamant, programe scolare)

4.        C. exclus – acele ipostaze ale C. care nu au fost introduse in materia de predare din anumite ratiuni

5.        C.  predat – totalitatea cunostintelor , deprinderilor, atitudinilor incluse efectiv in predare de catre toti actorii implicati in procesul educativ(profesori si elevi)

6.        C.  suport – toate materialele curriculare aditionale (culegeri, caiete didactice, ghiduri, mijl. multimedia)

7.        C.  invatat sau realizat – totalitatea achizitiilor active sau interiorizate de catre elevi in proc. de predare-invatare

8.        C.  testat – experienta de invatare transpozitionata in teste, probe de examinare si alte instrumente de apreciere a progresului scolar, etalata prin totalitatea instrumentelor de evaluare

9.        C.  local sau zonal – oferta educationala de care beneficiaza doar cursantii dintr-un spatiu geografic determinat, deoarece se considera ca anumite valori sau cunostinte prezinta un interes special (cele etnografice, folclor, geografice, lingvistice)

10.    C.  nucleu – expresia curriculara a trunchiului comun, care cuprinde acel set de elemente esentiale pt. orientarea invatarii la o anumita disciplina

11.    C. D. S. – ansamblul proceselor educative si al experientelor de invatare pe care fiecare scoala le propune in mod direct elevilor sai in cadrul ofertei curriculare proprii.

                 - are 3 variante: # curriculum nucleu aprofundat

                                           # curriculum extins

                                           # curriculum elaborat in scoala

C. nucleu aprofundat – acea forma de CDS care urmareste aprofundarea obiectivelor de referinta ale C. nucleu , in nr. maxim de ore prevazut in plaja orara a unei discipline

C.  extins – forma de CDS ce urmareste extinderea obiectivelor si continuturilor din C. nucleu  prin noi ob. de ref. si noi continuturi, in nr. maxim de ore prevazut de plaja orara a unei discipline

C.  elaborat in scoala – forma de CDS prin care scoala poate concepe si propune o disciplina noua , cu programa, ob. si continuturi noi, diferite de cele existente in planul cadru si trunchiul comun

La nivelul inv. liceal CDS se poate realiza prin mai multe tipuri de discipline optionale:

·                      o. de aprofundare

·                      o. de extindere

·                      o. preluat

·                      o. ca disciplina noua

·                      o. integrat

                                           

DOCUMENTE CURRICULARE

       Continutul procesului educativ se organizeaza si planifica prin documente scolare sau documente(produse) curriculare. Exista mai multe tipuri de produse curriculare, dupa importanta lor:

1.        obiectivari primare – planul de invatamant

                                    - programele scolare

2.    obiectivari secundare – manuale

                                         - metodicile speciale

3. obiectivari tertiare – orare

                                  - planificari calendaristice

                                  - proiecte pedagogice

I. Planul cadru de invatamant  = document oficial in care se structureaza continutul invatamantului pe niveluri si profiluri de scoli.

                                       - in el se stabileste nr. de ore (maxi/minim) pe diferite discipline/arii curriculare

                                       -este o baza de pornire – in locul unui cardu unic pt. toate scolile de acelasi tip, prin planul cadru se fixeaza un trunchi comun de discipline obligatorii(75-80% din totalul disciplinelor) , inst. scolare avand posibilitatea de a decide asupra restului de discipline din programul educativ

II.   Programa scolara – acel document care configureaza continutul procesului instructiv educativ la o disciplina

                                - instrumentul de la care se porneste proiectarea didactica

                                      -  elemente COMPONENTE :

·           Notă de prezentare = o prezentare a disciplinei care oferă o imagine de ansamblu asupra programei, oferă denumirile disiplinelor studiate şi repartizarea lor pe clase, cu specificarea numărului de ore pe săptămână, elementele care au stat la baza elaborării programei, descrie parcursul disciplinelor, argumentează structura didactică adoptată, sintetizează recomandări semnificative, prezintă dominantele curriculum-ului.

·           Obiectivele cadru şi de referinţă - cu care se operează în programele şcolare proprii învăţământului obligatoriu, respectiv până în clasa a VIII-a (inclusiv în această clasă) sau competenţele generale şi cele specifice (cu care se operează în programele şcolare pentru clasele a IX-a - a XII-a).

Obiectivele cadru sunt obiective cu grad ridicat de generalitate şi de complexitate - se referă la formarea unor competenţe şi atitudini specifice disciplinei şi sunt urmărite de-a lungul mai multor ani de studii. Ele se stabilesc în mod unic, la nivel naţional şi sunt cuprinse în programele şcolare. Cu ele se operează în programele şcolare proprii învăţământului obligatoriu, respectiv până în clasa a VIII-a (inclusiv în această clasă).

Din obiectivele cadru derivă obiectivele de referinţă, care se stabilesc în mod unic, la nivel naţional- cuprind rezultate aşteptate ale învăţării pentru fiecare an de studiu.

           Competenţele generale şi competenţele specifice

       Competenţele reprezintă ansambluri integrate de cunoştinţe, capacităţi şi abilităţi de aplicare, operare şi transfer al achiziţiilor, care permit desfăşurarea cu succes a unei activităţi, rezolvarea eficientă a unei probleme sau a unei clase de probleme/ situaţii; competenţele au componente cognitive/ intelectuale, afectiv-atitudinale şi psihomotorii.

Competenţele specifice  deriva din cele generale, pentru un an de studiu şi lor le sunt asociate unităţi de conţinut, valori şi atitudini, care ar putea fi construite în interdependenţă cu formarea competenţelor educaţionale generale, precum şi sugestii metodologice generale. Corelaţia propusă între competenţele specifice şi unităţile de conţinut are în vedere posibilitatea ca orice competenţă specifică să poată fi atinsă prin diferite unităţi de conţinut, neexistând o corespondenţă biunivocă între acestea. Pe baza competenţelor specifice, se formulează competenţele derivate, care vor fi vizate în cadrul activităţii educaţionale.

·           Valori şi atitudini - inventare/ seturi de finalităţi de ordin general, care nu pot fi exprimate în termeni de acţiuni sau comportamente observabile şi uşor evaluabile, la a căror dezvoltare contribuie disciplinele studiate.

·           Sugestii metodologice - oferite ca sprijin pentru realizarea demersurilor didactice, referitoare la: desfăşurarea proceselor formative de predare, învăţare şi evaluare; organizarea activităţilor de învăţare şi a situaţiilor de învăţare; construirea şi utilizarea strategiilor de instruire şi învăţare; alegerea şi utilizarea metodelor de învăţământ; necesitatea asigurării conexiunilor conceptuale şi metodologice; asigurarea potenţialului educativ al disciplinei; asigurarea unei comunicări didactice eficiente, asigurarea unui mediu de învăţare stimulativ, care să promoveze învăţarea activă, atitudinea pozitivă şi responsabilă; selectarea şi valorificarea resurselor materiale necesare;  manifestarea flexibilităţii în gândire şi a creativităţii cadrului didactic.

·           Standardele curriculare de performanţă - reprezintă un sistem de referinţă comun şi echivalent la sfârşitul unei trepte de şcolaritate, care permite evidenţierea progresului realizat de elevi de la o treaptă de şcolaritate la alta (sunt standarde naţionale) Ele sunt criterii de evaluare a calităţii procesului de învăţare, specificări de performanţă care indică gradul în care sunt atinse obiectivele curriculare, sunt însuşite cunoştinţele, sunt formate capacităţile şi comportamentele stabilite prin curriculum.

·           Exemple de activităţi de învăţare, care propun posibile modalităţi concrete şi diverse de organizare a activităţii educaţionale în clasă. Ele sunt construite astfel încât să valorifice experienţa cognitivă a elevilor, să îi sprijine constructiv în activitatea de cunoaştere şi să permită valorificarea unor strategii didactice în contexte variate de învăţare.

·           Conţinuturile care pot fi valorificate pentru atingerea obiectivelor cadru şi de referinţă şi a competenţelor generale şi specifice solicitate prin curriculum; conţinuturile sunt structurate şi organizate în jurul unor teme.

Componenta generala a programei include asadar:

·           prezantarea succinta a scopurilor tuturor programelor ariilor curriculare

·           prezentarea ob. generale ale sist. de inv. national

·           precizarea ob. instructiv-educative ale nivelului/profilului de inv. pt care au fost concepute programele

·           planul de inv. insotit de precizari referitoare la aspectele particulare ale rolului ariei curriculare respective si relatiile ei cu celelalte arii apropiate

·           principiile didactice fundamentale, corelate cu ob. urmarite prin programa respectiva

Componenta particularizata la o arie curriculara cuprinde urm. elemente:

·                      prezentare a disciplinei/ariei respective

·                      ob. generale

·                      ob. de referinta pe ani de studiu

·                      teme sugerate spre studiere

·                      sugerarea unor activ. de invatare

·                      sugerarea unor metodologii de predare

• sugestii privind evaluarea rezultatelor elevilor
• precizarea standardelor nationale ale elevilor(nivel minim/mediu/maxim)

III. Manualul scolar – instr. de lucru cel mai important (pt elevi/pt. profesor)

- concretizeaza programele scolare in diferite unitati didactice sau experiente de invatare

- continuturile invatarii sunt sistematizate pe capitole, subcapitole,lectii,teme

- are urm. functii pedagogice:

a) f. de informare realizata prin mijloace didactice si grafice specifice

b)  f. de formare a cunostintelor / capacitatilor vizate de ob. instructiv-educative

c)  f. de antrenare a capacitatilor cognitive, afective, psiho-motrice sau a aptitudinilor

d)  f. de autoinstruire

IV. Alte suporturi curriculare – materiale didactice sau documente destinate elevilor / prof.

T 8 : PROCESUL DE INVATAMANT

       Procesul de invatamant – ppalul subsistem al sist. de invatamat in cadrul caruia se realizeaza  instruirea si invatarea elevilor si studentilor prin intermediul activitatilor proiectate, organizate si dirijate de catre profesori, in conformitate cu anumite norme si principii dicatice, intr-un context metodic adecvat, apeland la resurse materiale si didactice potrivite, in vederea atingerii dezideratelor educative.

       - reprez. dimensiunea dinamica a sist. de inv. (deoarece in cardul lui are loc activ. de invatare iar elevii si studentii sunt indrumati de catre profesori cum sa invete).

           - functiile generale ale sist. de invatamant sunt realizate in cadrul procesului de invatamant prin intermediul programelor de instruire formala (dar si nonformala) structurate si ierarhizate pe cicluri si ani de studii.

          - dpdv structural si functional proc. de inv. este subordonat sist. de invatamant

          - pe de alta parte, dimensiunea operationala a proc. de inv. , dependenta de decizia profesorului, ii confera acestuia un anumit grad de libertate in proiectarea , realizarea si dezvoltarea instruirii

       Procesul de invatamant este asadar un ansamblu de activitati organizate si dirijate care se desfasoara etapizat, in cadrul unor institutii specializate, sub indrumarea unor persoane pregatite in acest scop, in vederea indeplinirii anumitor obiective instructiv-educative

       - in cadrul proc. de inv. se desfasoara urmatoarele  tipuri de activitati:

a.        de predare, invatare si evaluare

b.        manageriale

c.        economico-financiare

d.        administrativ-gospodaresti

e.        in afara clasei si a scolii

- fiecare dintre ele are un anumit specificin fct. de natura activitatii, de tipul de scoala si de treapta de scolarizare

a.        act. de predare, invatare si evaluare – esenta proc. de invatamant (cu frecventa cea mai mare), ei fiindu-i subordonate celelalte tipuri de activitati

b.        act. manageriala – actiuni de planificare si programare, de organizare si coordonare , control si indrumare, atat la nivelul institutiei de invatamant cat si la nivelul formatiunilor de studiu

c.        act. ec-financiara – gestionarea fondurilor banesti alocate prin buget ( cea mai mare parte din buget – salarii si intretinere)

d.        act, adm – gospodareasca – are scop mentinerea functionalitatii spatiilor de invatamant si a mediului ambiental, cu respectarea normelor igienico-sanitare

e.        act. din afara clasei/scolii – consultatii si meditatii, act. cultural-artistica si sportiva, in cercuri pe obiecte de studii, excursii si vizite, activ. cu parintii, act. de orientare scolara si profesionala

Cu alte cuvinte, proc. de invatamant poate fi definit si ca un ansamblu de elemente (obiective, continuturi, resurse umane<personal didactic, de conducere, auxiliar si administrativ, elevi>, resurse materiale <spatii de invatamant, materiale didactice, terenuri/baze sportive>, strategii de instruire, tehnici de evaluare), care interactioneaza in cadrul unei activitati complexe , desfasurate in mod organizat si sistematic, pt realizarea unor finalitati dinainte stabilite

       ABORDARI SISTEMICE, FUNCTIONALE SI OPERATIONALE ALE PROC. DE INV.

       O descriere sistemica a proc. de inv. se poate realiza din 3 pdv:

1. functional

2. structural

3. operational

       1. Sub aspect FUNCTIONAL , trebuie sa stim care sunt obiectivele sistemului , ce tinteste sa faca si ce obtine.

- obiectivele pedagogice exprima finalitatile la care trebuie sa se ajunga in procesul de predare-invatare in functie de anumite prioritati.Acestea stabilesc: # ce sa cunoasca elevul din cadrul unui obiect de studiu

                                                                          # ce deprinderi, capacitati intelectuale, convingeri, sentimente si atitudini sa-si formeze

- de precizarea corecta si completa a obiectivelor pedagogice vor depinde: stabilirea continutului, alegerea strategiilor, a formelor de organizare si evaluarea performantelor.

      

       2. dpdv  STRUCTURAL , functionarea sistemului are la baza resurse (umane, materiale si financiare), continuturi, forme de oragizare a activitatilor, strategii didactice etc.

a.         Resursele umane – profesorul – proiecteaza, planifica, organizeaza, indruma, controleaza procesul de invatamant (presupune competenta , tact pedagogic, stil modern de predare)

                                - elevul – a 2-a resursa – participa la proc. de inv. atat ca obiect, dar mai ales ca subiect al educatiei

      Resurse materiale – cuprind mijloacele de invatamant si pe cele financiare(bugetul invatamantului)

b.        Continuturile invatamantului – valorile stiintifice, tehnice si umaniste, structurate in programele si manualele scolare pe baza unor criterii

                    - stabilit in concordanta cu obiectivele pedagogice, orienteaza intregul proces de predare-invatare si evaluare

c.         Formele de organizare a activ. didactice asigura aplicarea si realizarea obiectivelor/ continuturilor prin lectii desfasurate in clase, laboratoare, ateliere scolare, terenuri, vizite, excursii didactice

             - aceste activ. se desfasoara intr-o unitate de timp (ora de curs, semestru, an scolar) intr-un spatiu scolar dotat cu mijloace si materiale necesare

d.        Strategiile didactice – instrumentele de realizare a obiectivelor pedagogice si a continuturilor

          - sunt dependente de obiective si continuturi cat si de nivelul elevilor, de conostintele lor anterioare

          - pot fi: # explicativ-demonstrative

                                                   # algoritmice

                                                   # euristice

                                                   # inductive

                                                  # deductive

                                                  # combinate

- dimensiunea structurala a procesului de invatamant angajeaza si raporturile contractuale stabilite de scoala cu comunitatea teritoriala si locala ( agenti sociali, consiliile parintilor) – pot fi atrase noi resurse (materiale, umane financiare, informationale)

       3. Sub aspect OPERATIONAL urmarim activitatea concreta de predare-invatare-evaluare realizata de cadrul didactic cu elevii / studentii, metodele si strategiile didactice folosite

- proc. de invatamant este o activitate la care participa simultan cadrele didactice (activ. de predare) si elevii (de invatare)

- asadar, proc. de invatamant include ca elemente componente predarea si invatarea , aflate in stransa legatura.

Actiunea realizata de cadrul didactic include urm. 4 operatii:

6. definirea ob. pedagogice operationale ale activ. didactice
7. stabilirea continutului activitatii didactice
8. aplicarea metodologiei necesare pentru reusita activitatii didactice
9. asigurarea evaluarii rezultatelor activitatii didactice

Pt. ca procesul de predare sa-si atinga obiectivele, prof. trebuie sa aiba in vedere urm. aspecte:

 &designul predarii sa fie conceput a. i. sa asigure timp si spatiu pt. activitati de invatare individuala ( evitarea tendintelor de segregare sau izolare in clasa)

& sa se asigure metode specifice si suporturi de invatare pt. elevii cu dificultati si pt cei cu cerinte speciale , precum si profesori specializati in munca cu aceste categorii de scolari

& programele educationale sa fie insotite de asistenta complementara, pt fiecare caz in parte (de ex. in domeniul sanatatii mintale, asistentei sociale)

& crearea unui mediu de invatare eficient( prin satisfacerea optiunilor elevilor pt anumite teme de invatare, tipuri de proiecte sau modalitati de munca) pt toti precum si a unui climat de respect si acceptare a diferentelor

& utilizarea unor modalitati flexibile de grupare a elevilor pt activitatile didactice, pe baza nevoilor de invatare

Referitor la procesul de invatare , trebuie avute in vedere urmatoarele:

* implicarea activa a elevilor in proc. de invatare, in ritm si la nivele de dificultate accesibile, utilizand interactiuni in perechi si grupuri mici

* relevarea cunostintelor ancora in predarea noilor continuturi

* utilizarea stimularii, studiilor de caz si a problematizarii in vederea sustinerii curiozitatii, a reflectiei  si evaluarii situatiilor => stimularea gandirii

* includerea in secventa de predare a feed-back-ului

* sporirea aplicatiilor practice , e exercitiilor si diversificarea problemelor supuse spre rezolvare

* tratarea egala a tuturor elevilor

* crearea unei atmosfere de colaborare , lucru in echipa in locul uneia de concurenta/rivalitate

* sarcini de lucru autentice, cu relevanta in viata reala

* empatia

In ceea ce priveste evaluarea, ac. trebuie sa aiba in vedere urmatoarele:

@ sa fie sistematica si continua, integrata in actul predarii curente, autentica in continut si in performantele proiectate

@ sa fie utilizata in ppal evaluarea de progres (achizitiile individuale) in locul celei normative (achizitiile sunt comparate cu norma de grup)

                       - progresia invatarii sa fie bine tradusa in standarde si descriptori de performanta

CONCLUZIE: Componentele de baza ale sist. de invatamant:

·          obiectivele invatamantului

·          agentii actiunii (profesori, elevi)

·          campul relational (prof-elevi / elev-elev)

·          principiile proc. de invatamant

·          continutul invatamantului

·          metode de invatamant

·          mijloace de invatamant

·          forme de organizare si proiectare didactica

·          evaluarea in proc. de invatamant

TEMA  9  : INVATAREA

       CONCEPT:

Invatarea = munca intelectuala si fizica desfasurata in mod sistematic de catre elevi, in vederea

insusirii continutului ideatic si formarii abilitatilor necesare dezvoltarii continue a  personalitatii  poate fi definita ca act de elaborare de operatii si de strategii mintale/cognitive

       Aspecte ale invatarii:

       Aspectul  procesual al invatarii -  cuprinde momente sau procesele care compun o secventa de invatare .In activitatea procesuala se disting urmatoarele etape:

·           perceperea materialului

·           intelegerea acestuia

·           insusirea cunostintelor

·           fixarea in memorie

·           aplicarea cunostintelor

·           actualizarea cunostintelor

·           transferul cunostintelor

Aspectul motivational al invatarii – se refera la gradul de implicare a elevului in actul invatarii si in realizarea sarcinilor de instruire.

Motivatia invatarii  reprezinta ansamblul mobilurilor care declanseaza , sustin energetic si directioneaza activitatea de invatare.

In concluzie putem defini invatarea scolara ca procesul de achizitie mnezica, de asimilare activa de informatii, de formare  de operatii inielectuale, de priceperi si deprinderi intelectuale/motorii si de atitudini.

CONDITII ALE INVATARII

A.                  C. interne

B.                  C. externe

A. Conditii interne

In procesul invatarii sunt implicate

a.  pe de o parte majoritatea proceselor cognitive, volitive, afective, apoi atentia, limbajul, motivatiile, aptitudinile, interesele, fiecare avand un rol bine definit.

b.pe de alta parte sunt implicati si factori biologici si psihologici ce determina eficienta sau ineficienta acesteia.

1. Perceptiile # rol important in invatare deoarece  ofera materialul necesar reprezentarilor, memoriei si gandirii, diferentiaza un obiect de altul prin reflectarea structurii si a semnificatiei

Astfel in procesul invatarii profesorul trebuie sa aiba in vedere dezvoltarea la elevi a diferitelor tipuri de perceptie, mai ales a celei vizuale (aprox. 90% din informatii ne vin pe aceasta cale)

                    # pe baza perceptiei se dezvolta si spiritul de observare

Astfel perceperea activa a obiectelor si fenomenelor va fi insotita de explicatiile verbale ale profesorului, pt. a completa prin informatii suplimentare imaginile elevilor asupra acestora.

2. Reprezentarile # ofera materialul necesar gandirii pentru generalizari sub forma de notiuni, legi, reguli, principii, precum si memoriei, pt. a fi folosit mai tarziu prin actualizare

3. Gandirea # rol esential in procesul invatarii

                  # proces de formare a conceptelor si structurilor operationale , de intelegere a realitatii si adaptare prin rezolvare de probleme

4. Memoria  # constituie baza activitatii de invatare

                   #proces psihic de intiparire si stocare a informatiei, de reactualizare, prin recunoastere sau reproducere a acesteia  intr-o forma selectiva.

Pt. a creste eficienta invatarii – cand materialul de invatat este redus ca volum si usor de inteles -> repetari concentrate / reproduceri prin mecanismul asociatiilor

                          - cand materialul este voluminos -> fragmentarea lui, esalonarea repetarilor

Profesorul  *trebuie sa foloseasca exercitii de repetare logica si creativa, sa aiba in vedere dezvoltarea la elevi a memoriei voluntare, a rapiditatii, a volumului, promptitudinii si fidelitatii acesteia.

         * va cauta sa evite oboseala elevilor prin crearea de motivatii , caracterul inteligibil al continutului transmis si intelegerea acestuia folosind materialul didactic si metodele participative

Asadar conditiile unei memorari eficiente sunt:

· cunoasterea de catre elevi a scopului memorarii (motivatia)

· intelegerea cunostintelor

· repetarea perseverenta a materialului pentru fixarea temeinica

· cunoasterea rezultatelor si autoreglarea

5. Imaginatia # proces de constructie a unor imagini sau idei noi, prin combinarea experientei anterioare

                     # are rol deosebit in elaborarea de produse noi, originale

Crearea de imagini noi are loc cu ajutorul unor procedee cum sunt: reorganizarea cunostintelor, combinarea si recombinarea lor, disocierea si fuzionarea in forme noi, metaforizarea, schematizarea etc.

6. Atentia # prin intermediul ei se realizeaza orientarea selectiva si concentrarea proceselor psihice in scopul cunoasterii materialului de invatat, care este selectat si filtrat in functie de interese si motivatii

                # eficienta invatarii depinde in mare masura de concentrarea si stabilitatea atentiei, de distributivitatea si flexibilitatea ei.

Elevii nu pot avea o atentia concentrata mai mult de 15-20 de minute. De aceea trebuie evitata supraincarcarea cu material de invatat iar la unele lectii mai grele sunt necesare sarcini concrete de lucru, metode variate, materiale didactice si forme distractive.

b. Factori biologici : varsta, starea sanatatii organismului, potentialul genetic, somnul, bioritmul intelectual etc.

   Factori psihici : nivelul de inteligenta, aptitudinea scolara, aptitudini speciale, spiritul de observare etc.

B. Conditii externe

Includ  a. factori socio-organizationali

            b. factori temporali

            c. factori psihoergonomici

De asemenea statusul profesorului este f. important.

·           Profesorul trebuie sa fie pregatit pentru activitatile didactice. Aceasta pregatire incepe cu alcatuirea planificarii materiei de predat (va preciza la fiecare capitol nr. de lectii, scopul, obiectivele operationale, strategiile didactice si instrumentele de evaluare a cunostintelor sau deprinderilor). Pe baza planificarii va elibera proiectele didactice tinand seama de prevederile programei scolare, de manual, de nivelul de cunostinte al elevilor

·           Dupa fiecare lectie profesorul trebuie sa se autoanalizeze (cat a reusit sa transmita, daca elevii au inteles, cum ar trebui sa procedeze la lectiile urmatoare)

·           Dupa fiecare capitol este bine sa testeze elevii pentru a se convinge sa si-au insusit cunostintele pentru a trece la capitolul urmator

·           Organizarea activitatii de invatare trebuie sa inceapa o data cu fiecare lectie. In acest scop, dupa ce a realizat predarea unui obiectiv operational, profesorul va face fixarea cunostintelor (chestionare orala, aplicatii practice, rezolvari de exercitii sau probleme) apoi va trece la  obiectivul urmator, iar in final va face o fixare generala, dupa care va urma tema pentru acasa.La anumite lectii va elabora fise de lucru, va organiza invatarea in grup, activitati independente

a.         Factorii socio-organizationali se refera la modalitatile de organizare a procesului invatarii de catre scola, profesor, familie, mass-media

Scoala:

· functionalitatea spatiilor scolare si diversificarea lor in functie de situatiile de invatare, schimbarea locurilor de invatare (cabinete, laboratoare, Sali de clasa)

· atmosfera de munca din scoala si din clasa de elevi

· orarul scolii

· materialul didactic, tehnicile audiovizuale

· dotarea laboratoarelor si mobilierul

Profesorul:

·           trebuie sa organizeze invatarea a. i. sa-i creeze fiecarui elev conditii sa invete, in raport cu posibilitatile lui, cu ritmul sau de munca intelectuala

·           materialul prezentat trebuie sa fie accesibil, adecvat nivelului de gandire si de cunostinte al elevului, sa fie structurat logic si prezentat in mod gradat: de la simplu la complex, de la usor la greu, de la cunoscut la necunoscut

·           precizarea obiectivelor la fiecare lectie  si cunoasterea lor de catre elevi

·           relevarea ideilor de viata

·           integrarea noilor cunostinte in cele anterioare

·           crearea unei motivatii optime a invatarii

·           folosirea metodelor activ-participative, a unor intrebari-problema , a dezbaterilor, confruntari de idei

·           aplicarea si transferul cunostintelor

·           informarea elevilor asupra rezultatelor invatarii

b.        Factorii temporali

·           invatarea esalonata in timp e mai eficienta decat invatarea comasata

·           pauzele lungi sunt favorabile invatarii unui material dificil ( se recomanda la inceput pauze scurte/apoi din ce in ce mai lungi)

·           dupa o invatare intensa e recomandata o stare de inactivitate , odihna activa sau somn

c. Factorii psihoergonomici – decurg din relatia om-masina , intrucat scoala moderna utilizeaza pe scara tot mai larga tehnici audio-vizuale, calculatoare, masini de instruire si evaluare a rezultatelor, aparate, instrumente si utilaje

·           ofera un potential de informare , motivare si formare a elevilor, sprijinindu-i.

Pe langa acesti factori mai exista o serie de factori:

- factori stresanti

- factori fizici (zgomote puternice, aer poluat)

- factori fiziologici (starea sanatatii, subnutritia)

- factori psihosociali (supraincarcarea, relatii tensionale)

care scad eficienta invatarii si  randamentul scolar

TIPURI (STILURI) DE INVATARE

Elevii preferă să înveţe în diferite moduri: unora le place să studieze singuri, să acţioneze în grup, altora să stea liniştiţi deoparte şi să-i observe pe alţii. Alţii preferă să facă câte puţin din fiecare. Mulţi oameni învaţă în moduri diferite faţă de ceilalţi în funcţie de clasă socială, educaţie, vârstă, naţionalitate, rasă,cultură, religie.

Stilul de învăţare se referă la „simpla preferinţă pentru metoda prin care învăţăm şi ne aducem aminte ceea ce am învăţat”; se refera la faptul că indivizii procesează informaţiile în diferite moduri, care implică latura cognitivă, elemente afectiv-emoţionale, psihomotorii şi anumite caracteristici ale situaţiilor de învăţare.

Fiecare dintre noi are o capacitate de a învăţa în diferite moduri. Pentru a determina ce stil de învăţare avem, trebuie observam modul in care invăţăm ceva nou.

Specialiştii subliniază rolul deosebit pe care îl joacă cadrele didactice, contribuţia acestora „în meseria de a-i învăţa pe elevi cum să înveţe” adaptată nevoilor, intereselor, calităţilor personale, aspiraţiilor, stilului de învăţare identificat.

Invatarea şcolară este marcată de diferente individuale, de stiluri diferite în care elevii invată. Există o mare varietate de astfel de stiluri. Elevi diferiti invată în moduri diferite. Fiecare are modul lui preferat de a invăta; fiecare parcurge o situatie de invătare în maniera sa personală; fiecare reactionează în felul lui în fata unei sarcini de invătare; fiecare se angajează in chip personal în solutionarea problemei; fiecare are sensibilitatea lui la anumite lucruri şi ritmul propriu de invătare; fiecare îşi elaborează un stil de a gândi, de a memoriza etc. Elevi diferiti se folosesc de stiluri diferite. In activitatea lor de invătare independentă, ca şi în activitatea din clasă, ei folosesc pe cont propriu asemenea stiluri. De exemplu, unii elevi invată mai bine un continut extrem de structurat, de secvential, altii, dimpotrivă, principii generale; unii pot invăta cantităti mari de detalii, chiar de mare finete, in timp ce altii - aspectele globale, de sinteză etc.

Recunoasterea si inţelegerea acestor diferente în stilurile de invătare personale necesita, acceptarea si utilizarea unei mari varietati de metode, procedee, materiale didactice de prezentare a continuturilor noi.

Există mai multe stiluri de învăţare

După analizatorul implicat sunt 3 stiluri de învăţare de bază:

1.vizual - puncte tari:

·           Îşi amintesc ceea ce scriu şi citesc

·           Le plac prezentările şi proiectele vizuale

·           Îşi pot aminti foarte bine diagrame, titluri de capitole şi hărţi

·           Înţeleg cel mai bine informaţiile atunci când le văd

2.auditiv: punctele tari:

·           Îşi amintesc ceea ce aud şi ceea ce se spune

·           Le plac discuţiile din clasă şi cele în grupuri mici

·           Îşi pot aminti foarte bine instrucţiunile, sarcinile verbale/orale

·           Înţeleg cel mai bine informaţiile când le aud

3. tactil-kinestezic: punctele tari:

·           Îşi amintesc ceea ce fac şi experienţele personale la care au participat cu mâinile şi întreg corpul (mişcări şi atingeri)

·           Le place folosirea instrumentelor sau preferă lecţiile în care sunt implicaţi activi/participarea la activităţi practice

·           Îşi pot aminti foarte bine lucrurile pe care le-au făcut o dată, le-au exersat şi le-au aplicat în practică (memorie motrică)

·           Au o bună coordonare motorie

După eficienţă, învăţarea poate fi:

1.receptiv-reproductivă

2.inteligibilă

3.creativă

După modul de organizare a materialului de invăţat, distingem:

1.                      învăţare programată

2.                       euristică,

3.                      algoritmică,

4.                      prin modelare

5.                      rezolvare de probleme,

6.                       prin descoperire inductivă, deductivă analogică şi pe secvenţe operaţionale

După operaţiile şi mecanismele gândirii implicate în învăţare, deosebim:

1.                      învăţare prin observare,

2.                      imitare,

3.                      prin condiţionare reflexă,

4.                      condiţionare operantă,

5.                      prin descriminare,

6.                      asociere verbală,

7.                      prin identificare

În funcţie de conţinutul învăţării, adică de ceea ce se învaţă, deosebim:

1.                      învăţarea senzorio-motorie (învăţarea deprinderilor),

2.                      învăţarea cognitivă (învăţarea noţiunilor),

3.                       învăţarea afectivă (învăţarea convingerilor, sentimentelor, atitudinilor)

4.                       învăţarea conduitei moral-civice.

Forme de invăţare

           1.Învăţarea spontană

           2.Invatarea neorganizată din cadrul familiei sau al profesiunilor

           3. Invăţarea scolară - are un caracter sistematic, organizat

                                           - este dirijată de către profesor

                                           - se realizează cu ajutorul unor metode şi tehnici eficiente de învăţare respectând principiile didactice

                                           - este supusă feed-back-ului, pe baza verificării şi evaluării permanente a rezultatelor obţinute de elevi, fiind ameliorată prin corectarea greşelilor.

4.Învăţarea socială constă în insuşirea experienţei social-istorice de către tânăra generaţie, în scopul formării comportamentului social.

Există de fapt, două forme mari de învăţare în care se încadrează toate tipurile analizate mai sus: spontană şi sistematică.

In concluzie, nu se fac aprecieri daca un stil de invatare este mai bun decat altul. Principalul este ca fiecare elev tinde sa-si formeze, cu timpul, un stil propriu de invatare, si pe care, practicându-1 sistematic, se va gasi intr-o situatie confortabila.

Profesorul trebuie sa evalueze corect diferite stiluri de invatare si sa elaboreze lectii care sa se adreseze acestor stiluri; sa permita fiecarui copil sa invete folosind stilul sau specific.

TEMA 10 – PREDAREA

CONCEPT

Prin predare se intelege transmitere de cunostinte si formare de tehnici de "munca”.

Predarea  reprezinta actiunea  complexa a cadrului didactic, care presupune:

·           prezentarea unui material concret si/sau verbal: date, informatii,evenimente, modele materiale, modele ideale etc.;

·           organizarea si conducerea unor activitati in care sa se valorifice materialul concret si verbal oferit;

·           acordarea de sprijin elevilor pentru a putea observa, analiza, compara, aplica, sintetiza, abstractiza si reflecta;

·           extragerea esentialului (impreuna cu elevii) si fixarea lui in notiuni, concepte; judecati, rationamente;

·           operationalizarea cunostintelor elevilor, prin conceperea si rezolvarea de exercitii si probleme, de sarcini si instruire teoretice si practice, prin organizarea activitatilor de munca independenta.

Predarea – activitate de organizare si conducere a situatiilor de invatare, realizandu-se prin:

        # precizarea obiectivelor-cadru

        # precizarea obiectivelor de referinta

        # precizarea continuturilor

        #precizarea strategiilor

        # precizarea metodelor de invatare

Procesul de predare se bazeaza pe comunicarea didactică. Prin comunicarea didactică se realizează interacţiunea profesor-elev, precum şi anumite tipuri de relaţii care influenţează procesul de predare:                                                        *relatii de schimb informaţii

* relatii de influenţare reciprocă

*relaţii de cooperare

*relaţii de preferinţă sau respingere a emiţătorului de mesaj didactic.

 Ca formă de comunicare didactică, predarea constă într-un sistem de operaţii de selectare, ordonare şi adecvare la nivelul de gândire al elevilor, a unui conţinut informaţional şi de transmitere a lui, folosind anumite strategii didactice, în scopul realizării cu eficienţă maximă a obiectivelor pedagogice.

În scoala contemporană, centrată pe elev, predarea este în strânsă interacţiune cu învăţarea şi evaluarea, constituind un proces unitar.

Scopul predării este obţinerea de rezultate, de schimbări comportamentale, care se realizează prin invăţare, rezultatele depinzând şi de modul cum s-a desfăşurat evaluarea. Prin diferitele tipuri de feed-back are loc reglarea şi autoreglarea procesului de predare.

 STILURI DE PREDARE

Stilul de predare se refera la :

- originalitatea in activitatea didactica

- la felul in care sunt alese si utilizate strategiile de catre profesor

- capacitatea de a imbogati practica scolara introducand variatie, activitati mai vii, mai nuantate in clasa

- capacitatea de a induce comportamente variate de invatare cvontribuind la modelarea stilurilor de munca

Stilul de predare devine o necesitate în susţinerea unei prestaţii didactice de calitate şi eficienta. Este de fapt abilitatea profesorului de a se comporta utilizând diferite stiluri educationale în vederea atingerii obiectivelor.

Se disting un număr de 10 stiluri didactice :

1.         Stilul de comandă sau directiv

                  - bazat pe autoritatea profesorului - comanda succesiunea activitătilor

                  - sau activitătile sunt impuse, în totalitate, prin intermediul programării (a programelor-nucleu)

2.        Stilul practic - bazat pe o explicatie precisă, apoi pe o executie prin imitatie din partea subiectului

3.        Stilul de reciprocitate - bazat pe evaluarea reciproca, după criterii pregătite de profesor (ca în cazul activitătii în echipă, a invatării în perechi)

4.        Stilul de autocontrol - cu accent pe autonomia subiectului şi capacitătile sale de autoevaluare

5.        Stilul de incluziune - de includere a elevului în îndeplinirea unor sarcini de niveluri diferite, el fiind acela care decide la ce nivel se poate implica

6.        Stilul centrat pe descoperirea dirijată

7.        Stilul centrat pe descoperirea convergentă - menit să conduca la descoperirea solutiei unei probleme, la formularea unei concluzii prin rationament si gândire critică

8.        Stilul centrat pe activitate divergentă - ce conduce gândirea pe traiectorii necunoscute, neobişnuite, spre solutii inedite, spre creativitate

9.        Stilul bazat pe proiectarea programului individual (personal)

10.    Stilul initiat de cel care invată - acesta având posibilitatea sa initieze experienţe proprii, sa le proiecteze, să le exceute şi să le evalueze                                                                      

TEMA 11 – STRATEGII DIDACTICE

Strategia didactica = sistem complex si coerent de mijloace, metode, materiale si alte resurse

                                  educationale care vizeaza atingerea unor obiective.

                              - ocupa un loc central în cadrul activitatii didactice, deoarece proiectarea si organizarea lectiei se realizeaza în functie de decizia strategica a profesorului.

                              - este conceputa ca un  scenariu didactic complex, în care sunt implicati actorii predarii - învatarii, conditiile realizarii, obiectivele   si metodele vizate.

                              -  prefigureaza traseul metodic cel mai potrivit, cel mai logic si mai eficient pentru abordarea unei situatii concrete de predare si învatare( astfel se pot preveni erorile, riscurile si evenimentele nedorite din activitatea didactica).

Componente ale strategiei didactice:

·           sistemul formelor de organizare si desfasurare a activitatii educationale,

·           sistemul metodologic respectiv sistemul metodelor  si procedeelor didactice,

·           sistemul mijloacelor de învatamânt, respectiv a resurselor utilizate,

·           sistemul obiectivelor operationale.

Caracteristici ale strategiei didactice:

·           implica pe cel care învata în situatii specifice de învatare;

·           rationalizeaza si aduce continutul instruirii la nivelul/dupa particularitatile psihoindividuale

·           creeaza premise pentru manifestarea optima a interactiunilor dintre celelalte componente ale procesului de instruire

·           presupune combinarea contextuala, originala, unica, uneori, a elementelor procesului instructiv-educativ.

Tipuri de strategii didactice:

1. strategii inductive, al caror demers didactic este de la particular la general;

2. strategii deductive( invers faţă de cele inductive) : general -> particular,legi sau

 principii-> concretizarea lor în exemple;

3. strategii analogice - predarea şi învăţarea se desfăşoară cu ajutorul modelelor;

       4. strategii transductive cum sunt explicaţiile prin metafore;

                   5. strategii mixte: inductiv-deductive şi deductiv-inductive;

       6. strategii algoritmice: explicativ-demonstrative, intuitive, expozitive, imitative, programate şi algoritmice propriu-zise;

       7. strategii euristice  - de elaborare a cunoştinţelor prin efort propriu de gândire, folosind problematizarea, descoperirea, modelarea, formularea de ipoteze, dialogul euristic, experimentul de investigare, asaltul de idei, având ca efect stimularea creativităţii.

Strategiile didactice sunt realizate cu ajutorul metodelor de predare şi învăţare( informative şi activ-participative, de studiu individual, de verificare si evaluare). Strategia nu se confunda cu metoda sau cu metodologia didactica. Metoda vizeaza o activitate de predare-învatare-evaluare. Strategia vizeaza procesul de instruire în ansamblu si nu o secventa de instruire.

METODE DE INVATAMANT

= acele cai prin care elevii ajung, in procesul de invatamant, sub coordonarea educatorilor, la dobandirea de cunostinte, deprinderi, la dezvoltarea capacitatilor intelectuale si la valorificarea aptitudinilor specifice.

Metoda - un plan de actiune, o succesiune de operatii realizate in vederea atingerii unui scop

              - un instrument de lucru in activitatea de cunoastere si de formare a abilitatilor

              - este o tehnica de care profesorul si elevii se folosesc pentru efectuarea actiunii de predare-invatare; ea asigura realizarea in practica a unei activitati proiectate mintal, conform unei strategii didactice.

Functii ale metodelor de invatamant:

· cognitiva - de dirijare a cunoasterii in scopul insusirii unor cunostinte;

· normativa - aspecte metodologice, respectiv, modul cum sa predea profesorul si cum sa invete elevul;

· motivationala - de stimulare a interesului cognitiv, de sustinere a procesului de invatare;

· formativ-educativ-compensatorie- de exersare, antrenare si dezvoltare a proceselor psihice.

Caracteristici ale metodelor didactice:

1. sunt demersuri teoretico-actionale executive   de predare- învatare care asigura derularea  si finalizarea eficienta a procesului instructiv- educativ

2. sunt in acelasi timp demersuri investigative (de cunoastere stiintifica), de documentare si experimental-aplicative contribuind la dezvoltarea teoriei si practicii pedagogice

3. cuprind si dinamizeaza elemente pedagogice teoretice 

4. se  elaboreaza  si implementeaza corelat  cu:

                                    #gradul si profilul învatamântului

                                    # cu specificul disciplinei de învatamânt

                                    # cu natura  si specificul activitatilor didactice

                                    #cu nivelul de pregatire al celor care învata

5. se elaboreaza  si se aplica în strânsa legatura cu celelalte componente ale procesului de învatamânt

6. se elaboreaza  si se aplica în functie de particularitatile de vârsta si individuale ale agentilor actului pedagogic;

7. contribuie la realizarea obiectivelor didactice

8. au  caracter dinamic (elimina "uzurile morale" si adopta noul, sunt deschise perfectionarilor)

9. contribuie la realizarea eficienta a predarii-învatarii(unele servesc în mai mare masura  muncii profesorului , în  predare; altele servesc mai ales   elevului, învatarii)

10. sunt eficiente daca profesorul le combina si foloseste adecvat si creator.

Clasificari ale metodelor de invatamant:    

1. din punct de vedere istoric:

a) met. clasice sau traditionale - expunerea

                                                 -  conversatia

                                                 - exercitiul

                                                 - demonstratia

b) met. de data mai recenta sau moderne - problematizarea

                                                                 -  expunerea insotita de mijloace tehnice

                                                                 -  modelarea

                                                                 -  algoritmizarea

                                                                 - instruirea programata

2. in functie de modalitatea principala de prezenlare a cunostintelor:

a) met. verbale - bazate pe cuvantul scris sau rostit;

b) met. intuitive - bazate pe observarea directa, concret-senzoriala a obiectelor si fenomenelor realitatii sau a substitutelor acestora;

sau:

a) met. de comunicarc orala:

              - metode expozitive - povestirea

                                               - expunerea

                                               -  prelegerea

                                               -  explicatia

                                               - descrierea

              - metode interogative - conversatia euristica;

              - metode care presupun discutii si dezbateri – problematizarea

                                                                                   - brainstorming-ul;

b) met. bazate pe contactul cu realitatea- demonstratia, modelarea, experimentul

3. dupa gradul de angajare a elevilor la lectie:

a) met. expozitive sau pasive-pun accent pe memoria reproductiva si ascultarea pasiva;

b) met. activ-participative - favorizeaza activitatea de explorare personala si interactiunea cu ceilalti colegi

4.  dupa forma de organizare a muncii:

a) met. individuale - adresate fiecarui elev in parte ;

b) met. de predare-invatare in grupuri de elevi (omogene sau eterogene);

c) met. frontale - aplicate in activitatile cu intregul efectiv al clasei;

d) metode combinate - alternari/imbinari intre variantele de mai sus

5. dupa functia didactica principala:

a) metode de predare si comunicare;

b) metode de fixare si consolidare;

c) metode de verificare si apreciere a rezultatelor activitatii scolare

6. in functie de axa invatare -> prin receptare (invatare mecanica) – prin invatare prin descoperire (invatare constienta):

a) metode bazate pe invatarea prin receptare – expunerea

                                                                      - demonstratia cu caracter expozitiv

 b) metode care apartin preponderent descoperirii dirijate:

- conversatia euristica

-  observatia dirijata

- instruirea programata

-  studiul de caz etc.

 c) metode de descoperire propriu-zisa - observarea independenta

                                                             - exercitiul euristic

                                                             - rezolvarea de probleme

                                                             -  brainstorming-ul etc.

Principalele metode de invatamant:

1. Expunerea didactica

2. Conversatia didactica

    2.1. Conversatia euristica

     2.2. Conversatia examinatoare (catehetica)

     2.3. Conversatia in actualitate

3. Metoda demonstratiei

      3.1. Demonstratia cu obiecte

      3.2. Demonstratia cu actiuni

      3.3. Demonstratia cu substitute

      3.4. Demonstratia combinata

      3.5. Demonstratia cu mijloace tehnice

4. Metoda observarii

5. Lucrul cu manualul

6. Metoda exercitiului

7. Algoritmizarea

8. Modelarea didactica

9. Problematizarea

10. Instruirea programata

11. Studiul de caz

12. Metodele de simulare

13. Invatarea prin descoperire

1.Expunerea didactica

#consta din prezentarea verbala monologata a unui volum de informatie, de catre educator catre educati, in concordanta cu prevederile programei si cu cerintele didactice ale comunicarii

#metoda de predare traditionala, verbala, expozitiva

#poate imbraca mai multe variante(in functie de varsta elevilor si de experienta lor de viata): 

                        -povestirea - prezentarea informatiei sub forma descriptiva sau narativa, respectand ordonarea in timp sau in spatiu a obiectelor, fenomenelor, evenimentelor.

                        -explicatia - forma de expunere in care predomina argumentarea rationala, facandu-si loc deja problemele de lamurit, teoremele, regulile, legile stiintifice.

                        -prelegerea scolara - forma de expunere in cadrul careia informatia este prezentata ca o succesiune de idei, teorii, interpretari de fapte separate, in scopul unificarii lor intr-un tot.

#are un rol important deoarece pe de o parte, scurteaza timpul insusirii de catre elevi a culturii multimilenare a omenirii, ceea ce prin metode bazate pe descoperire ar fi mult mai dificil; pe de alta parte, ea constituie o ocazie permanenta pentru educator de a oferi educatului un model de ordonare, inchegare, argumentare, sistematizare a informatiei din diverse domenii.

#trebuie sa respecte un minimum de cerinte:

                 - continuturile prezentate - autentice si convingatoare, ceea ce implica pregatirea anticipata temeinica a expunerii.

                 - sa fie respectate limitele si obiectivele programei: nici prezentarea simplista a continuturilor, nici incarcarea excesiva cu elemente care nu au legatura cu lectia, nu sunt procedee normale.

                 -  volumul de informatie sa fie rezonabil, in raport cu varsta si cu experienta de invatare a copiilor.

                 - stringenta logica si succesiune logica : expunerea sa aiba o idee centrala, din care decurg cateva idei principale; la randul lor, acestea trebuie sa fie explicate si sustinute prin idei de amanunt si exemple, respectiv ideile sa decurga unele din altele.

                 - exemplele ilustrative sa fie doar in cantitate suficienta

                 - in cazul povestirii,o cerinta aparte - caracterul plastic, emotional, sugestiv al expunerii, aceasta fiind sprijinita chiar pe elemente dramatice, mimica, gestica.

                - exprimarea : limbaj si stilul adecvat nivelului auditoriului ; claritate logica si corectitudine gramaticala.

                - mentinerea unui ritm optim (aproximativ 60-70 cuvinte pe minut)

2. Conversatia didactica

 #consta in valorificarea didactica a intrebarilor si raspunsurilor (metoda verbala, ca si expunerea, dar mai activa decat aceasta)

A. Conversafia euristica

#conceputa astfel incat sa conduca la “descoperirea" a ceva nou pentru elev.

#consta in serii legate de intrebari si raspunsuri, la finele carora sa rezulte, ca o concluzie, adevarul sau noutatea pentru elevul antrenat in procesul invatarii.

#intrebarile si raspunsurile se incheaga in serii compacte, fiecare noua intrebare avandu-si germenele sau punctul de plecare in raspunsul anterior

#conditionata de experienta de cunoastere de pana atunci a elevului, care sa-i permita sa dea raspuns la intrebarile ce i se pun

B. Conversatia examinatoare (catehetica)

#are ca functie principala constatarea nivelului la care se afla cunostintele elevului la un moment dat.

#se deosebeste de cea euristica - nu mai este obligatorie constituirea in sisteme sau serii ale intrebarilor si raspunsurilor(fiecare intrebare impreuna cu raspunsul sau alcatuiesc un microunivers de sine-statator in raport cu celelalte intrebari si raspunsuri).

#trebuie sa tina cont de cateva cerinte privind calitatile intrebarilor, pe de o parte, si ale raspunsurilor, pe de alta.

               Calitatile ale intrebarilor:

 a) sa fie formulate corect, atat sub aspect gramatical, cat si logic;

b) sa fie precise;

c) intrebarea sa aiba concizie convenabila si sa se refere la un continut limitat.

d) intrebarile sa fie de o varietate suficienta: *intrebari care pretind date, nume, definitii;

                                                                        * intrebari care pretind explicatii;

                                                                         *intrebari care exprima situatii problematice

e) intrebarea sa fie asociata de fiecare data cu timpul de gandire pe care il necesita, in functie de dificultatea ei.

f) pe timpul formularii raspunsului, nu se intervine decat in cazul cand elevul comite ,,din start" confuzii grosolane.

 g) nu sunt profitabile si nici indicate intrebarile care cer raspunsuri mono-silabice si nici cele care cuprind sugerarea raspunsului

 h) mai intai se formuleaza intrebarea si se adreseaza intregii clase, iar numai dupa expirarea timpului aproximativ de gandire este numit cel care trebuie sa raspunda.

i) nu sunt indicate intrebarile voit eronate

                  Calitatile raspunsului:

 a) sa aiba intotdeauna corectitudinea gramaticala si logica necesara, indiferent de materia scolara in cadrul careia se formuleaza.

 b) raspunsul sa acopere intreaga sfera a intrebarii.

c) raspunsul sa vizeze cu precizie continutul esential al intrebarii, avand in acelasi timp concizia cea mai convenabila.

 d) pentru clasele mici - raspunsul sa fie prezentat intr-o propozitie sau fraza incheiata.

 e) elevul sa fie indrumat sa evite formularile fragmentare, sacadate, eventual insotite de elemente care “paraziteaza" si uratesc vorbirea

C. Conversatia in actualitate

#cerinte pt. elevi: pot fi antrenati in dezbatere numai cand dispun:

(a) de informatia implicata in problema

(b) de metoda necesara investigarii in sfera dezbaterii

(c) de capacitatea de a intelege punctele de vedere ale celorlalti.

#cerinte pt. profesori :

 (a) sa fi creat climatul socio-afectiv necesar, bazat cu prioritate pe coeziunea grupului;

(b) sa organizeze grupul de dezbatere in numar rezonabil (15-20), pentru a da fiecaruia posibilitatea sa-si exprime parerea;

(c) sa se ingrijeasca de cea mai buna dispunere in spatiu a grupului;

(d)  sa evite pe cat posibil sa-si impuna propria parere, asumandu-si doar rolul de moderator;

(e) sa se ingrijeasca de o repartizare aproximativa a timpului, pentru tratarea fiecarei probleme cuprinse in dezbatere.

3. Metoda demonstratiei

# metoda de predare - invatare, in cadrul careia mesajul de transmis catre elev se cuprinde intr-un obiect concret, o actiune concrete sau substitutele lor.

# forme de demonstratie (in functie de mijlocul pe care se bazeaza fiecare):

                   (a) demonstratia cu obiecte in stare naturala;

                   (b) demonstratia cu actiuni;

                   (c) demonstratia cu substitutele obiectelor, fenomenelor, actiunilor;

                   (d) demonstratia de tip combinat;

                   (e) demonstratia cu mijloace tehnice.

 a. Demonstratia cu obiecte

-sursa principala a informatiei elevului consta dintr-un obiect natural (roci, seminte, plante, substante chimice) pe cat este posibil incadrate in contextul lor de existenta (de pilda, plantele sau unele animale de laborator).

-avantaj -> imprima invatarii o nota deosebit de convingatoare

b. Demonstratia cu actiuni

- sursa cunoasterii pentru elev este o actiune pe care educatorul i-o arata, iar tinta de realizat este transformarea actiunii respective intr-o deprindere

- cerintele didactice de respectat:

                      - asezarea, gruparea, instruirea prealabila a elevilor

                      - o exersare prealabila suficienta a actiunii de catre instructor

                    - demonstratia sa fie infaptuita efectiv, sa constea din actiune reala, iar nu din “mimare" sau simpla verbalizare.

                    - sa se impleteasca in cat mai scurt timp cu exercitiul, adica actiunea sa fie preluata de catre elev

                    - sa fie sprijinita pe explicatiile instructorului.

c. Demonstratia cu substitute

#are o extensie deosebit de mare (substitutele sau materialele confectionate sau preparate mai usor la indemana educatorului)

1                     planse

2                     harti din diferite domenii

3                     fotografii si tablouri

4                     materiale tridimensionale

#avantajele utilizarii acestei metode:

1. distanta in timp si spatiu nu permite, in multe cazuri,apelul direct la obiectele sau fenomenele concrete;

2. alcatuirea prea complicata a obiectelor si fenomenelor din realitate - prin intermediul substitutelor, se poate simplifica, fie prin vizualizare, fie prin schematizare;

3. imposibilitatea recurgerii la existente naturale

4. substitutele pot sta la dispozitia invatamantului timp nelimitat

5. efort financiar mai mic, in raport cu originalele

d. Demonstratia combinata - demonstratia prin experiente

                               - demonstratia prin desen didactic

Demonstratia prin experiente - combinatia dintre demonstratia cu obiecte si cea cu actiuni.

Demonatratia prin desen didactic - efectuarea desenului de catre educator in fata elevilor, acestia din urma desenand in paralel cu el( demonstratie ce combina actiunea cu substitutul)

e. Demonstratia cu mijloace tehnice

# se sprijina pe mijloacele tehnice: mijloace audio; mijloace video; mijloace audio-vizuale.

# avantaje:

1. redau cu mare fidelitate, atat in plan sonor, cat si vizual;

2.  pot surprinde aspecte care pe alta cale ar fi imposibil sau cel putin foarte greu de redat;

3.  gratie diferitelor tehnici de trucaj, pot separa, descompune si reda fenomene insesizabile pe alta cale;

4.  permit reluarea rapida, ori de cate ori este nevoie, asadar evita consumul stanjenitor de timp;

5. datorita ineditului pe care il contin si chiar aspectul lui estetic pe care il implica, ele sunt mai atractive pentru elevi si mai productive.

# cerinte: - organizarea speciala a spatiului in care se fac demonstratiile de acest fel (perdele opace, pupitre etc.);

                  - alegerea judicioasa a momentului utilizarii demonstratiilor de acest fel, pentru a nu ,,bruia" activitatea elevului;

                 - pregatirea speciala a educatorului pentru utilizarea si pentru intretinerea in stare functionala a dispozitivelor, materialelor, aparaturii cuprinse in acest demers.

4. Metoda observarii

# consta in urmarirea sistematica de catre elev a obiectelor si fenomenelor ce constituie continutul invatarii, in scopul surprinderii insusirilor semnificative ale acestora.

# metoda de invatare prin cercetare si descoperire

# functie formativa

# presupune parcurgerea catorva etape:-organizarea observarii

                                                              -observarea propriu-zisa

                                                              - prelucrarea datelor culese

                                                              - valorificarea observarii

5. Lucrul cu manualul

# metoda de invatamant bazata pe citirea din manual si explicarea, in clasa, sub indrumarea stricta a educatorului.

# are o desfasurare specifica, pornind de la lectura integrala, continuand cu analiza pe parti sau aspecte si incheind cu incercarea de redare a intregului si aplicatiile aferente.

6. Metoda exercitiului

# consta in executarea repetata si constienta a unei actiuni in vederea insusirii practice a unui model dat de actiune sau a imbunatatini unei performante

# nu se limiteaza doar la formarea deprinderilor, vizeaza in acelasi timp consolidarea unor cunostinte

# este compatibila cu orice continut de invatamant

# exercitiile pot fi grupate in functie de cel putin doua criterii:

a.                    dupa forma - exercitii orale

                        -  exercitii scrise

                        -  exercitii practice

b.  dupa scopul si complexitatea lor - exercitii de introducere intr-un model dat sau exercitii introductive ->elevilor li se explica pentru prima oara o activitate, pe care ei o aplica in paralel cu explicatiile profesorului

                                                            - exercitii de insusire sau consolidare a modelului dat, denumite si exercitii de baza -> elevul reia in intregime si in chip repetat, actiunea ce i s-a explicat

                                                            -  exercitii de legare a cunostintelor si deprinderilor mai vechi cu cele noi,  numite si exercitii paralele, avand scopul de a integra deprinderile in sisteme din ce in ce mai largi

                                                           - exercitii de creatie sau euristice

# cerinte :

a. Elevul sa fie constient de scopul exercitiului si sa inteleaga bine modelul actiunii de invatat.

b. Exercitiile sa aiba varietate suficienta, altfel riscand sa formam numai partial deprinderea propusa ca scop.

c. Exercitiile sa respecte o anumita gradatie de dificultate in aplicarea lor. Deprinderile mai complicate se formeaza prin integrarea succesiva a unor deprinderi mai simple .

d. Exercitiile sa aiba, continuitate in timp, altfel putand sa apara lacune, care impiedica elevul sa-si formeze in mod normal deprinderile vizate.

e. Exercitiile sa aiba ritm optim si durata optima.

f. Exersarea sa fie permanenta insotita de corectura  si de autocorectura

7. Algoritmizarea

# metoda de predare-invatare constand din utilizarea si valorificarea algoritmilor.

# algoritmizarea inseamna gasirea de catre profesor a inlantuirii necesare a operatiilor fiecarei activitati de invatat

# elevul isi insuseste, pe calea algoritmizarii, cunostintele sau tehnicile de lucru, prin simpla parcurgere a unei cai deja stabilite, pe cand in cadrul invatarii de tip euristic insusirea are loc pe baza propriilor cautari.

8. Modelarea didactica

# metodei de predare-invatare in cadrul careia mesajul ce urmeaza transmis este cuprins intr-un model(modelul reprezinta o reproducere simplificata a unui original, in asa fel incat sa fie pus in evidenta elementul care intereseaza)

# poate fi realizata prin mai multe procedee:

·           marire sau reducere la scara a unor reproduceri similare (machete, mulaje)

·           concretizare (redarea figurativa a unor cifre sau grupuri de cifre)

·           abstractizare (redarea prin anumite formule numerice sau literale a unor serii intregi de obiecte, procese, actiuni)

·           analogie (imaginarea unui obiect nou sau aparat, a caror functionare sa fie conceputa prin comparatie cu structura sau utilizarea altui obiect sau aparat existent, asemanator).

  # utilizarea modelului implica activizarea elevului

9. Problematizarea

# denumita si predare prin rezolvare de probleme sau, mai precis, predare prin rezolvare productiva de probleme.

# o metoda didactica ce consta din punerea in fata elevului a unor dificultati create in mod deliberat in depasirea carora, prin efort propriu. elevul invata ceva nou.

# tipuri de situatii problematice :

a) cand exista un dezacord intre vechile cunostinte ale elevului si cerintele impuse de rezolvarea unei noi situatii;

 b) cand elevul trebuie sa aleaga dintr-un lant sau sistem de cunostinte, chiar incomplete, numai pe cele necesare in rezolvarea unei situatii date, urmand sa completeze datele necunoscute;

 c) cand elevul este pus in fata unei contradictii intre modul de rezolvare posibil din punct de vedere teoretic si dificultatea de aplicare a lui in practica;

d) cand elevul este solicitat sa sesizeze dinamica miscarii chiar intr-o schema aparent statica

e) cand elevului i se cere sa aplice, in conditii noi, cunostintele anterior asimilate.

# favorizeaza aspectul formativ al invatamantului (elevul participa efectiv si sustinut si isi dezvolta interesele de cunoastere)

# cerinte :

·           existenta unui fond aperceptiv suficient al elevului ;

·           dozarea dificultatilor intr-o anumita gradatie;

·           alegerea celui mai potrivit moment de plasare a problemei in lectie;

·           existenta unui interes real pentru rezolvarea problemei;

·           asigurarea unei relative omogenitati a clasei, la nivelul superior;

·           un efectiv nu prea mare in fiecare clasa de elevi;

·           evitarea supraincarcarii programelor scolare.

10. Instruirea programata

# este o metoda multifunctionala, cuprinzand o inlantuire de algoritmi, dar si de probleme de rezolvat, prezentate preponderent in forma verbala, dar si cu includerea unor aspecte intuitive.

# Principiile instruirii programate:

1.Principiul pasilor mici - materia se imparte in fragmente, pana la nivelul de intelegere al copiilor.

(marimea acestor pasi poate sa difere in functie de nivelul la care s-ar afla cei care invata).

2. Principiul raspunsului efectiv - potrivit lui, pentru a se putea merge mai departe, nu sunt ingaduite golurile de raspuns sau ,,sariturile".(de regula fiecare raspuns se sprijina pe rezolvarea altora anterioare lui)

3. Principiul confirmarii imediate - dupa fiecare raspuns formulat, elevul sa-l confrunte cu lista sau "cheia" raspunsurilor exacte. (Aceasta confirmare informeaza elevul daca poate sau nu sa continue cu secventa urmatoare)

4. Principiul ritmului individual - fiecarui elev i se poate pune la dispozitie programul de invatat, pe care il parcurge in functie de posibilitatile sale.

# tipuri : -programarea ramificata

               - programarea combinata

# mijloacele utilizate in instruirea programata : fisele programate

                                                                          -manualele programate

                                                                          - masinile de invatat (calculatoarele- pe langa afisarea programelor pe ecran, realizeaza si conducerea invatarii)

#avantaje:

·           posibilitatea sporita de intelegere, prin divizare, a materiei

·           inlaturarea inconvententelor de ritm al invatarii, data fiind individualizarea

·           capatarea treptata a independentei de catre elev, de unde atenuarea macar partiala a efectului lipsei de cadre didactice, sau lipsei asistentei didactice in familia elevului

·           economia de timp.

11. Studiul de caz

# metoda ce consta din confruntarea elevului cu o situatie reala de viata, prin a carei observare, intelegere, interpretare, urmeaza sa realizeze un progres in cunoastere

# etape ale studiului de caz:

a) alegerea cazului si conturarea principalelor elemente semnificative;

b) lansarea cazului, care poate avea loc in mai multe forme, intre care lansarea ca o situatie problematica;

 c) procurarea informatiei in legatura cu cazul;

d) sistematizarea materialului, prin recurgerea la diverse metode, intre care cele statistice;

 e) dezbatere asupra informatiei culese, care poate avea loc prin diverse metode

 f) stabilirea concluziilor si valorificarea proprie: un referat, o comunicare, o suita de ipoteze de verificat in viitor, o hotarare de luat.

# avantaje :

a) situarea elevului chiar in mijlocul realitatii concrete=> intelegerea esentei adevarurilor si retinerea lor durabila, precum si aplicarea in contexte reale;

b) caracterul prin excelenta activ al metodei - toti elevii se pot angaja in rezolvarea cazului;

c) cultiva spiritul de responsabilitate in grup si capacitatea de initiativa;

 d) favorizeaza socializarea elevului si capacitatea de colaborare.

12. Metodele de simulare (jocul de rol)

# metoda jocurilor este prezentata pe doua categorii: de o parte cea a jocurilor didactice sau educative,pe de alta parte categoria jocurilor simulative

# jocurile educative au, intr-o masura si intr-o perioada, caracter imitativ empiric(sunt proprii varstei si educatiei prescolare).

# jocurile simulative - au alt registru si alta semnificatie, ele fiind veritabile ocazii de antrenament, pentru indeplinirea unor roluri reale in viata (la varste scolare mai mari si se prezinta mai ales sub forma jocurilor de rol).

# invatarea pe simulatoare -tot o metoda compozita - imbina mai multe dintre metodele anterior citate si prezentate

# Jocul de rol - o metoda activa de predare-invatare, bazata pe simularea unor functii, relatii, activitati, fenomene, sisteme etc

    - urmareste formarea comportamentului uman pornind de la simularea unei situatii reale

   - avantaje:

- activizeaza elevii din punct de vedere cognitiv, afectiv, actional, punadu-i in situatia de a interactiona;

- prin dramatizare, asigura problematizarea, sporind gradul de intelegere si participare activa a cursantilor;

- interactiunea participantilor asigura un autocontrol eficient al conduitelor si achizitiilor;

- pune in evidenta modul corect sau incorect de comportare in anumite situatii;

- este una din metodele eficiente de formare rapida si corecta a convingerilor, atitudinilor si comportamentelor.

                         - dezavantaje sau dificultati legate de utilizarea metodei:

- este o metoda greu de aplicat (presupune nu numai aptitudini pedagogice, ci si aptitudini regizorale si actoricesti la conducatorul jocului)

- desi activitatea bazata pe jocul de rol dureaza relativ putin -aproximativ o ora - proiectarea si pregatirea sa cer timp si efort din partea cadrului didactic

- exista riscul devalorizarii jocului de rol, ca rezultat al considerarii lui ca ceva pueril, facil de catre elevi;

- este posibila aparitia blocajelor emotionale in preluarea si interpretarea rolurilor de catre unii elevi.

# Etapele pregatirii si folosirii jocului de rol

a.  Identificarea situatiei interumane care se preteaza la simulare prin jocul de rol - este foarte important ca situatia ce urmeaza a fi simulata sa fie relevanta obiectivului, comportamentelor de insusit de catre elevi in urma interpretarii rolurilor.

b.  Modelarea situatiei si proiectarea scenariului - situatia de simulat este supusa analizei sub aspectul statusurilor si categoriilor de interactiuni implicate. Din situatia reala sunt retinute pentru scenariu numai aspectele esentiale: status-urile si rolurile cele mai importante care servesc la constituirea unui model interactional. Urmeaza apoi sa se elaboreze scenariul propriu-zis, respectiv noua structura de status-uri si roluri, care, fireste este mult simplificata fata de situatia reala.

c.   Alegerea partenerilor si instruirea lor relativ la specificul si exigentele jocului de rol - este vorba de distribuirea rolurilor si familiarizarea participantilor cu sarcinile de realizat. Status-urile si rolurile sunt descrise amanuntit pentru fiecare participant in parte pe o fisa; distribuirea poate fi la alegere sau prestabilita de catre conducatorul activitati.

d.    Invatarea individuala a rolului de catre fiecare participant prin studierea fisei - este necesar ca participantii sa fie lasati 15-20 de minute sa-si interiorizeze rolul si sa-si conceapa modul propriu de interpretare.

e.     Interpretarea rolurilor

f.     Dezbaterea cu toti participantii a modului de interpretare si reluarea secventelor in care nu s-au obtinut comportamentele asteptate. La dezbatere participa si observatorii. Este necesar ca interpretilor sa li se dea prioritate pentru a comunica ceea ce au simtit .

# Tipuri de jocuri de rol:

a. Jocuri de rol cu un caracter mai general : - jocul de reprezentare a structurilor (de ex: organizarea unei intreprinderi sau institutii poate fi reprodusa  intr-o sala de dans, prin distributie spatiala corespunzatoare a mobilierului, a status-urilor si rolurilor de indeplinit)

               -  jocul de decizie (elevilor li se distribuie status-uri si roluri menite a simula structura unui organism de decizie, confruntarea cu o situatie decizionala importanta-elevii insisi sunt pusi in situatia de a lua decizii)

              - jocul de arbitraj - usureaza intelegerea si dezvoltarea capacitatilor de solutionare a problemelor conflictuale ce apar intre doua persoane, doua grupuri, doua unitati economice etc.

             - jocul de competitie (de obtinere a performantelor). Prin acest tip de joc se urmareste simularea obtinerii unor performante de invingere a unui adversar, real sau imaginat

b. Jocuri de rol cu caracter mai specific: jocul de-a ghidul si vizitatorii

                                                                jocul de negociere

13. Invatarea prin descoperire

# se refera la o situatie in care materialul de invatat nu este prezentat intr-o forma finala celui ce invata (asa cum se petrece in invatarea prin receptare), ci reclama o anumita activitate mentala anterioara rezultatului final in structura cognitiva.

MIJLOACE DE INVATAMANT

Mijloace de invatamant  = ansamblul de obiecte, instrumente, produse, aparate, echipamente si sisteme tehnice care sustin si faciliteaza transmiterea unor cunostinte, formarea unor deprinderi, evaluarea unor achizitii si realizarea unor aplicatii in cadrul procesului instructiv-educativ.

Mijloacele tehnice de instruire = ca ansamblu al mijloacelor de invatamant cu suport tehnic si care pretind respectarea unor norme tehnice de utilizare speciale, respectiv echipamentele tehnice-aparatele dispozitivele, masinile, utilajele, instalatiile utilizate in procesul didactic.

Clasificarea mijloacelor tehnice de instruire (in functie de analizatorul solicitat precum si de caracterul sistemic sau dinamic al celor prezentate)

- mijloacele  tehnice vizuale : retroproiectorul, harti, fise de lucru

- mijloacele  tehnice auditive : radioul, casetofonul, etc

- mijloacele  tehnice audio-vizuale : video-player, tv, calculatorul

Scopuri didactice (pt folosirea acestor mijoace)

- sensibilizarea elevilor in vederea desfasurarii activitatii didactice

- sprijinirea perceperii noului de catre elevi

- comunicarea, transmiterea, demonstrarea/ilustrarea noului

- intelegerea noului de catre elevi

- aplicarea si exersarea noilor cunostinte teoretice si practice

- fixarea si consolidarea noilor cunostinte si competente      

- verificarea si evaluarea cunostintelor si abilitatilor elevilor.

Caracteristici ale mijloacelor tehnice de instruire

a. flexibilitatea sau adaptabilitatea -  se refera la posibilitatile de adaptare a acestora  la  necesitatile de moment            

b. generalitatea (reprezinta o proprietate asociata flexibilitatii) - se refera la posibilitatea de a codifica in diferite forme, informatiile mesajelor transmise spre receptorul uman

c. paralelismul - se refera la posibilitatea utilizarii simultane a aceluiasi mijloc in mai multe scopuri sau de catre mai multi utilizatori, in aceeasi unitate de timp.

d. accesibilitatea - o proprietate a mijloacelor tehnice determinata de complexitatea lor si de usurinta cu care ele pot fi utilizate (cu cat un mijloc tehnic este mai complex, cu atat accesul utilizatorilor depinde in mai mare masura de programe speciale de instruire pentru cunoasterea si manuirea aparatelor).

e. Siguranta si functionarea - este o caracteristica aflata in corelatie cu fiabilitatea si intretinerea si se refera la respectarea anumitor reguli si operatii la punerea in functiune, la utilizarca si la oprirea aparatelor.

Functiile pedagogice ale mijloacelor de invatamant

a.         Functia de instruire

b.        Functia de motivare a invatarii si de orientare_a intereselor profesionale ale elevilor

c.         Functia demonstrative

d.        Functia formativa si estetica

e.         Functia de scolarizare substitutiva sau de realizare a invatamantului la/de la distanta

f.         Functia de evaluare a randamentului elevilor

Mijloacele de invatamant pot fi grupate in doua mari categorii:

a) mijloace de invatamant care cuprind mesajul didactic:

- obiecte naturale, originale - animale vii sau conservate, ierbare, insectare, diorame, acvarii, materiale

- suporturi figurative si grafice - harti, planse, albume, panouri;

- mijloace simbolic-rationale - tabele cu formule sau simboluri, planse cu litere, cuvinte, scheme structurale sau functionale;

- mijloace tehnice audiovizuale - diapozitive, filme, suporturi audio si/sau video;

b) mijloace de invatamant care faciliteaza transmiterea mesajelor didactice :

- instrumente, aparate si instalatii de laborator;

- echipamente tehnice pentru ateliere;

- instrumente muzicale si aparate sportive;

- masini de instruit, calculatoare si echipamente computerizate;

- jocuri didactice obiectuale, electrotehnice sau electronice;

- simulatoare didactice, echipamente pentru laboratoare fonice;

FORME DE ORGANIZARE A PROCESULUI DE INVATAMANT

Moduri de organizare a activitatii didactice (în functie de maniera de desfasurare)

a.       activitati frontale

b.       activitati de grup

c.        activitati individuale.

a. Activitatile frontale cuprind: lectia, seminarul, laboratorul, activitatile în cabinetele pe specialitati, vizita, excursia, spectacolul etc.

Predarea frontala - se bazeaza pe principiul tratarii nediferentiate, al muncii egale cu toti elevii din aceeasi clasa.

           - profesorul are rolul principal, organizează, conduce şi dirijează activitatea elevilor, este denumit magistral.

            - predominanta este activitatea profesorului - bazată exclusiv pe expunere, pe transmitere de cunoştinţe unei clase întregi de elevi => reduce invăţarea la achiziţionarea pasivă de cunoştinţe şi limitează foarte mult activitatea colectivă propriu-zisa.

              - elevii execută în acelaşi timp şi în acelaşi sistem, aceleaşi sarcini, dar fiecare lucreaza strict individual, fără a se stabili legaturi de interdependentă între ei. => comunicarea între colegi şi posibila invaţare prin cooperare sunt reduse la maximum, ele având loc numai în afara predării, în pauze şi în timpul liber

           - este totusi de preferat atunci când se intenţioneaza expunerea unor noţiuni fundamentale, sintetizarea unei informaţii mai cuprinzătoare, efectuarea unor demonstraţii, sensibilizarea şi câştigarea adeziunii pentru o idee, ori atunci când se caută modelarea unor opinii şi atitudini prin abordarea unor teme profund caracter emoţional-educativ.

b. Activitatile de grup dirijate cuprind: consultatii, meditatii, exercitii independente, vizita în grupuri mici, cercul de elevi, întâlniri cu specialisti (oameni de stiinta, scriitori), concursuri si dezbateri  scolare, sesiuni de comunicari si referate, reviste scolare.

De tip tradiţional rămâne şi predarea în grup, pe clase convenţionale, cu un efectiv de aproximativ 30 de elevi. De asemenea poate fi folosita si organizarea pe grupe a activităţii elevilor => profesorul îndrumă şi conduce activitatea unor subdiviziuni/microcolectivităţi (denumite grupe) alcătuite din elevii unei clase şi care urmaresc anumite obiective educaţionale, identice sau diferite de la o grupă la alta.Aceste grupe (3-8 elevi)  pot fi omogene -microcolectivităţi formale, respectiv alcătuite după criterii bine stabilite în prealabil şi cu o structură precisă (de exemplu, elevi cu acelaşi nivel de pregatire la disciplina respectivă, cu aceleaşi nevoi educaţionale, cu aceleaşi interese sau motivaţii) sau neomogene/ eterogene – microcolectivităţi informale, respectiv constituite prin  iniţiative  spontane, individuale, după prerinţele elevilor şi care au un coordonator

Organizarea în binom (perechi) alcătuite fie de profesor, fie de elevi în mod aleatoriu, după anumite preferinţe sau după criterii bine precizare.

Organizarea combinată a activităţii elevilor se referă la îmbinarea celor prezentate mai sus, in funcţie de obiectivele operaţionale urmărite şi curacteristicile concrete ale contextelor educaţionale

c. Activitatile individuale cuprind studiul individual, efectuarea temelor pentru acasa, studiul în biblioteci, lectura suplimentara  si de completare, întocmirea de proiecte, referate, desene, scheme, alte lucrari scrise, comunicari  stiintifice, alte proiecte practice.

- pun accentul pe munca independentă, fară supraveghere directă şi consultantă din partea profesorului

- există mai multe variante de organizare individuală a activităţii alevilor: cu sarcini de instruire comune pentru toti elevii, cu teme diferenţiate pe grupe de nivel, cu teme diferite pentru fiecare elev. In acest ultim caz, activitatea se numeşte individualizata sau personalizată, pentru că ţine cont de particularităţile fizice şi psihice ale fiecărui elev, de nivelul pregătirii sale, aptitudinile lui, de nevoile lui educaţionale.

- profesorul va organiza activitatile didactice astfel încât sa sporeasca sansele de reusita a atingerii obiectivelor propuse, adoptând o varietate de activitati la specificul si potentialul elevilor sai.

INTERACTIUNEA OBIECTIVE-CONTINUTURI-STRATEGII IN INSTRUIREA SCOLARA

Strategia este legata de obiectivele operationale si continuturile  scolare si are implicatii directe privind performanta scolara, deoarece rezultatele scolare sunt dependente de modul de aplicare si dirijare de catre profesor a interactiunilor dintre strategiile didactice si obiectivele didactice.

O strategie didactica prescrie modul în care elevul este pus în contact cu continutul de învatare, adica traiectoria pe care urmeaza sa-i fie condus efortul de învatare. Ea confera solutii de ordin structural procedural cu privire la proiectarea si combinarea diferitelor metode, mijloace, forme si resurse de predare-învatare, pentru ca elevii sa ajunga la achizitiile dorite, iar obiectivele educationale sa fie atinse.

Relaţie obiective-continuturi-strategii in instruirea scolara  exprimă algoritmul ce trebuie

urmat în elaborarea proiectării didactice:

• se stabilesc la început obiectivele-cadru (generale), apoi cele de referinţă şi operaţionale, precizându-se activităţile de învăţare;

• urmează analiza resurselor umane (clasa de elevi), ţinând seama de nivelul de inteligenţă al elevilor, de motivaţia învăţării şi de aptitudinile lor. Se vor avea în vedere golurile din cunoştinţe, nivelul de cunoştinţe al elevilor, deprinderile şi modul de învăţare;

• conţinuturile procesului de predare - învăţare se stabilesc în funcţie de obiective, de resursele umane şi materiale existente;

• strategiile didactice şi metodele de predare - învăţare - evaluare se stabilesc în raport de obiectivele educaţionale şi de conţinuturi;

• în funcţie de obiective, conţinuturi şi strategii se precizează formele de organizare a activităţilor didactice, adică tipurile de lecţii şi alte activităţi educaţionale;

• toate acestea se realizează de către profesor prin comportamentul său didactic.

TEMA 12 : COMUNICAREA DIDACTICA

Comunicarea a fost definita ca o formă particulară a relaţiei de schimb între două sau mai multe persoane, două sau mai multe grupuri.

Esenţiale pentru actul comunicării sunt:

 1) relaţia dintre indivizi sau dintre grupuri,

 2) schimbul, transmiterea şi receptarea de semnificaţii,

 3) modificarea voită sau nu a comportamentului celor angajati.

Elementele  comunicării didactice sunt:

•          emiterea mesajului didactic de către profesor sau de o altă sursă de informaţie, de la o anumită distanţă;

•          canalul prin care se transmite mesajul;

•          receptarea mesajului de către elevi;

•          stocarea şi prelucrarea lui în scopul luării deciziilor (formularea răspunsurilor de către elev, a corectărilor sau a completărilor de către profesor).

TIPURI DE COMUNICARE :

Dupa nivelul interactiunii:

·             intraindividuala

·             interpersonala

·             de grup

·             de masa

·             publica sau mediatica.

Dupa   tipul de cod utilizat

·             verbala   (orala     si scrisa)

·             paraverbala 

·             nonverbala.

Dupa canalul utilizat 

·             directa (nemijlocita)

·             mediata (când se folosesc canale intermediare cum ar fi cartile, televiziunea, radioul, telefonul, internetul, aparatele foto, camerele de filmat etc. ).

Comunicare nonverbală; se realizează prin intermediul mijloacelor nonverbale( corpul uman, spaţiul sau teritoriul, imaginea)

Comunicarea verbală (limbajul). Limbajul este unul dintre mijloacele cele mai specific umane, cel mai frecvent folosit în comunicarea interumana. Limbajul, constituie expresia şi realizarea conduitelor verbale.

In cadrul comunicarii verbale distingem:

- comunicarea orala

- comunicarea scrisa

Expresivitatea comunicarii didactice este influentata de tinuta fizica, expresivitatea fetei, gesturi, stralucirea privirii, contactul vizual. Elementele limbajului nonverbal prelungesc semnificatia cuvintelor. De exemplu, un profesor care intra în clasa  si se aseaza la catedra sau se lipeste de tabla si ramâne acolo toata ora, îsi diminueaza mult din forta discursului. Limbajul nonverbal  are semnificatii la fel de profunde ca si cel verbal.

Scopul comunicarii didactice este acela de a forma convingeri prin organizarea activitatii didactice si alegerea acelor procedee favorabile formarii convingerilor privind toate domeniile cognitiei si practicii umane. Atunci când formarea de convingeri nu este posibila, se apeleaza la  persuadare, prin care întelegem influentarea persoanei mai mult decât prin formare de convingeri, prin argumentare, dar si prin vizarea afectivitatii, de exemplu atunci cât apelam la flatare pentru a convinge mai usor. Persuasiunea însoteste convingerea atingând atât ratiunea cât si sentimentele.

PARTICULARITATI

Comunicarea didactică are mai multe caracteristici, care o deosebesc de alte forme ale comunicării interumane:

•          se desfăşoară între doi sau mai mulţi agenţi: profesor şi elevi, având ca scop comun instruirea acestora, folosind comunicarea verbală, scrisă, non-verbalk, paraverbală şi vizuală, dar mai ales forma combinată;

•          mesajul didactic este conceput, selecţionat, organizat şi structurat logic de către profesor, pe baza unor obiective didactice precise, prevăzute în programele şcolare;

•          stilul didactic al comunicării este determinat de concepţia didactică a profesorului şi de structura lui psihică;

•          mesajul didactic (repertoriul) are o dimensiune explicativ- demonstrativă şi este transmis elevilor folosind strategii didactice adecvate dezvoltării intelectuale a acestora şi nivelului de cunoştinţe pentni a fi înţeles de elevi;

- comunicarea se reglează şi autoreglează cu ajutonil unor retroac¬ţiuni (feed-back şi feed-farward), înlocuind blocajele care pot apare pe parcurs.

 In cadrul interactiunii profesor-elev, comunicarea psihopedagogica indeplineste mai multe FUNCTII:

•          funcţia informativă, de transmitere a mesajului didactic şi educativ;

•          funcţia formativă, de stimulare a gândirii şi a imaginaţiei la elevi;

•          funcţia educativă, de transmitere a influenţelor educaţionale, de coeziune şi afirmare a grupurilor şcolare;

•          funcţia de evaluare şi reglare a procesului de predare - învăţare;

•          funcţia de rezolvare a problemelor educaţionale şi a conflictelor şcolare.

REGULILE comunicarii didactice eficiente sunt:

- sa asculti, adica sa tii cont de parerea  si interesele celorlalti;

- sa observi adica sa te intereseze ceea ce se întâmpla în cadrul situatiei de comunicare si sa întelegi starea receptorilor;

- sa analizezi si sa cunosti  situatia receptorilor;

- sa te exprimi adica sa-ti expui punctele de vedere si sentimentele vis-a-vis de obiectul comunicarii;

- sa controlezi adica sa urmaresti calitatea si eficienta comunicarii.

Competenta comunicationala pentru profesor presupune achizitii de cunostinte si abilitati din mai multe domenii:

- cunoasterea influentei  contextului comunicational asupra continutului   si formei comunicarii, precum  si adaptarea comportamentului de comunicare la acesta;

- cunoasterea regulilor comunicationale si a impactului comunicarii paraverbale si nonverbale în cadrul comunicarii didactice;

- cunoasterea psihologiei umane si  scolare, abilitate de relationare cu elevii;

- cunoasterea  culturii interlocutorilor, deoarece limbajul nonverbal difera de la o cultura la alta, iar ceea ce este considerat eficient în comunicare pentru o cultura  poate fi ineficient pentru o alta.

Pentru a fi eficace, comunicarii didactice i se cer anumite CARACTERISTICI:

1. Ale profesorului:

-  claritatea mesajelor

- precizia acestora

- utilizarea unui limbaj adecvat si accesibil elevilor

- utilizarea unui limbaj adecvat ( corect din p.d.v stiintific)

- structurarea logică a mesajelor transmise;

- prezentarea interesantă a conţinutului instruirii;

- asigurarea unui climat adecvat comunicării

2. Ale elevilor:

- să aibă capacitate de concentrare (pentru a putea recepta şi inţelege  mesajul profesorului);

- să posede cunoştinţele anterioare necesare învăţării ce urmează;

- să fie motivaţi pentru a învăţa ( in general şi la un anumit obiect

studiu, în particular);

- să cunoască limbajele utilizate (de profesor sau de calculator, cazul instruirii asistate de acesta

În comunicarea didactica profesorul trebuie sa-i faca pe elevi sa simta ca are o vocatie în aceasta directie, ca este un  partener de încredere, care doreste un dialog autentic. Competenta de comunicare se va manifesta    si prin capacitatea de ascultare a elevilor. Cei mai apreciati profesori sunt cei care permit libertatea de exprimare a elevilor, care nu-i fac nici sa se simt a judecati, nici manipulati, nici sfatuiti, ci cei care le ofera sentimentul de siguranta si libertatea comunicarii.

BARIERE IN COMUNICAREA DIDACTICA

Comunicarea poate fi OBSTRUCTIONATA sau doar perturbata de o serie de FACTORI care se interpun între semnificatia intentionata si cea perceputa  putând  fi  legati  de  oricare  dintre  componentele  comunicarii (emitator, mesaj, canal, receptor), sau de interactiunea lor.

Dintre acestia cei mai importanti sunt :

1. Efectele de statut – uneori statutul prea înalt al emitatorului în raport cu receptorul pot cauza rastalmaciri ale mesajului de catre acesta din urma.

2. Probleme  semantice  –  specialistii  au  tendinta  sa foloseasca un jargon profesional, crezând ca  si ceilalti îl pot întelege; persoanele cu statut mai ridicat au tendinta de a se exprima într-un mod mai sofisticat, greu de înteles pentru persoane cu un nivel de scolarizare scazut.

3. Distorsiuni perceptive – când receptorul are o imagine despre sine nerealista si este lipsit de deschidere în comunicare, neputându-i întelege pe ceilalti în mod adecvat.

4. Diferente culturale – persoane provenite din medii culturale, cu valori, obiceiuri si simboluri diferite.

5. Alegerea gresita a canalelor sau a momentelor – trebuie alese canalele corecte pentru fiecare informatie si de asemenea si momentul trebuie sa fie bine ales – o situatie urgenta nu are sorti sa fie îndeplinita daca este ceruta la sfâritul orelor de program sau la sfârsitul saptamânii.

6. Lungimea excesiva a canalelor – o retea organizationala complicata duce la o comunicare lenta.

FACTORI FIZICI PERTURBATORI  –  iluminatul  necorespunzator,  zgomote parazite,  temperaturi  excesiv  de  coborâte/ridicate,  ticuri,  elemente  ce distrag atentia – telefon, cafea, ceai etc.

BARIERE UMANE in cadrul unei comunicari eficiente sunt :

- fizice: deficiente verbale, acustice, amplasament, lumina, temperatura, ora din zi, durata intîlnirii, etc.

- semantice: vocabular, gramatica, sintaxa, conotatii emotionale ale unor cuvinte.

- determinate de factori interni: implicare pozitiva (ex: Imi place Ion, deci il ascult);  implicare negativa (ex: Mirela m-a bîrfit acum 1 an, deci interpretez tot ce spune ca fiind împotriva mea).

- frica

- diferentele de perceptie

- concluzii grabite

- lipsa de cunoastere

- lipsa de interes (una din cele mai mari bariere ce trebuiesc depasite este lipsa de interes a interlocutorului fata de mesajul emitatorului).

- emotii (emotia puternica este raspunzatoare de blocarea aproape completa a comunicarii).

- blocajul psihic

- tracul

Blocajele de comunicare, sau distorsiunea informaţiei se pot produce atunci când:

•          emiţătorul (profesorul) nu stăpâneşte conţinutul mesajului didactic transmis;

•          acesta nu este expus clar, inteligibil şi sistematizat;

•          emiţătorul vorbeşte prea încet, prea tare sau prea repede;

•          nu prezintă la început scopul mesajului şi nu creează motivaţii pentru a trezi interesul pentru comunicare;

•          emiţătorul nu sincronizează diferitele tipuri de comunicare (verbală, paraverbală, nonverbală, vizuală etc.);

•          mesajul transmis nu corespunde cu interesele elevilor sau cu problemele ce le au de rezolvat;

•          mesajul didactic este prea cunoscut sau prea abstract şi nu trezeşte interes, producând plictiseală;

•          comunicarea este numai unidirecţională, producând pasivitate;

•          elevii nu sunt angajaţi în comunicare prin dialog sau prin întrebări retorice;

•          eficienţa comunicării este blocată si de fondul stresant creat de emiţător (plictiseală, oboseală, nerăbdare, teama de a nu greşi în expunere etc.);

•          elevii nu au cunoştinţele necesare pentru a inţelege mesajul didactic sau acestea nu au fost fixate temeinic şi ca urmare se produc interferenţe.

Intre obstacolele ce apar mai frecvent în comunicarea didactică, menţionăm:

– supraîncărcarea (determinată de criza de timp, dar şi de dorinţa unor profesori de a nu omite lucruri importante);

– utilizarea unui limbaj încifrat, inaccesibil (sau greu accesibil) elevilor;    – dozarea neuniformă, în timp, a materialului de predat;

– starea de oboseală a elevilor /studenţilor sau indispoziţia profesorului; – climatul tensionat sau zgomotos.

Pentru perfectionarea comunicării didactice, este necesară cunoaşterea respectarea unor reguli de către profesori, între care menţionăm:

– vorbirea corectă, deschisă şi directă (care previne sau reduce  distorsiunea mesajelor);

– încurajarea feedback-ului din partea elevilor (pentru a cunoaşte în ce măsură mesajele transmise au fost corect recepţionate şi înţelese);

– ascultarea atentă, răbdătoare şi încurajatoare a mesajelor primite din partea elevilor, concomitent cu efortul de a înţelege exact sensul acestor mesaje;

– folosirea mai multor forme de comunicare didactică pentru acelaşi tip de  mesaje (de regulă, orală şi vizuală, concomitent);

–  repetarea mesajelor mai complexe

TEMA 13 – EVALUAREA SCOLARA

Evaluarea scolara - actul prin care - referitor la o prestatie orala, scrisa sau practica - se formuleaza o judecata prin prisma unor criterii. Evaluarea si notarea scolara alcatuiesc o modalitate de codare numerica - insotita de aprecieri calitative - a rezultatelor obtinute de elevi, servindu-se de scara de la 1 la 10.

Prin evaluare se intelege masurarea si aprecierea cantitativa a efectelor invatarii scolare.

Evaluarea este aplicabila in doua planuri:

1. cu referire la efectele invatarii - vizeaza relatia profesor-elev: nivelul de pregatire a elevilor si evolutia acestuia in timp, in functie de posibilitatile lor reale de invatare prin raportare a performantelor obtinute de scoala la cele asteptate de societate.

2. cu referire la insusi procesul instructiv-educativ - vizeaza autoestimarea profesorului, factorii de indrumare si control ai invatamantului in vederea asigurarii unei verificari sistematice si integrale a performantelor elevilor, a conceperii si realizarii unui proces instructiv-educativ capabil sa cultive interesul ptr studiu al elevilor.

ETAPE

           Procesul de evaluarii presupune mai multe etape:

• definirea obiectivelor procesului de invatamant.

• crearea situatiilor de invatare care sa permita elevilor achizitionarea comportamentelor preconizate prin obiective.

• selectarea metodelor si instrumentelor de evaluare necesare.

• desfasurarea procesului de masurare a cunostintelor achizitionate.

• evaluarea si interpretarea datelor obtinute.

• concluzii si aprecieri diagnostice si prognostice

Acţiunea de evaluare didactică include trei operaţii : MASURAREA, APRECIEREA şi DECIZIA.

Măsurarea presupune aplicarea unor tehnici specifice pentru a cunoaşte efectele acţiunii instructiv- educative şi a obţine date în perspectiva unui scop determinat. Exactitatea măsurii este condiţionată de calitatea instrumentelor de măsură folosite şi de modul cum sunt acestea aplicate.

                 - presupune o determinare obiectivă prin surprinderea riguroasă a unor achiziţii şi nu implică emiterea unor judecăţi de valoare.

Aprecierea sau evaluarea propriu-zisă constituie procesul de judecată de valoare a rezultatelor constatate, prin compararea acestora cu scopurile urmărite .

                   - presupune şi semnificaţia unui rezultat observabil sau măsurabil într-un cadru de referinţă axiologic.

Decizia reprezintă operaţia de evaluare care asigură prelungirea aprecierii într-o notă şcolară, caracterizare, hotărâre, recomandare,etc. cu valoare de prognoză pedagogică.

           - se realizează în raport cu anumite criterii pedagogice, spre exemplu :

a) potenţialul elevului, valorificat la maximum ;

b) creşterea calitativă a activităţii didactice ;

            c) prin anticiparea corect-pozitivă, prin metamorfoza diagnozei în prognoză ;

            d) îndrumarea evaluatului prin termeni manageriali.

        FUNCTII ALE EVALUARII

In cadrul sist. de invatamant evaluarea are urm. functii:

1. F. de constatare si diagnosticare a performantelor obtinute de elevi, explicate prin factorii si conditiile care au dus la succesul sau insuccesul scolar (factori psihologici, de natura pedagogica, sociala, factori stresanti)

2. F. de regalre si perfectionare continua a metodologiei instruirii pe baza informatiilor obtinute din explicarea factorilor si a conditiilor ce au determinat rezultatele la invatatura.Aceasta functie se realizeaza prin feed-back

3. F. de informare a parintilor elevilor si a societatii cu privire la rezultatele si evolutia pregatirii elevilor in scoala pt integrarea lor socio-profesionala

4. F. motivationala , de stimulare a interesului pentru invatatura, autocunoastere si autoapreciere corecta, in raport cu obiectivele invatarii scolare

5. F. de predictie (prognostica) si de decizie privind desfasurarea in viitor a activitatii instructiv-educative in scopul ameliorarii ei pe baza cunoasterii cauzelor ineficientei

6. F. de selectionare si clasificare a elevilor in raport cu rezultatele scolare obtinute

7. F. formativ –educativa , de ameliorare a metodelor de invatare folosite de elevi , de stimulare si optimizare a invatarii si de consolidare a competentelor scolare

8.                 F. de perfectionare si inovare a intregului sistem scolar

FORME DE EVALUARE

Dupa modul de integrare a verificarii si evaluarii in procesul de invatamant:

1. Evaluarea initiala – probe initiale de evaluare, orale sau practice sunt elemente pe baza carora se alcatuieste programul de instruire de catre profesor(se stabileste nivelul de pregatire al elevului la inceputul unei perioade sau etape de lucru, la inceputul unei teme mari, capitol, precum si conditiile in care acesta se poate integra in programul de instruire)

2. Evaluarea sumativa, cumulativa sau de bilant, se realizeaza la finele unei etape de instruire, la finele studierii unei teme, al unui capitol si, periodic, la sfarsitul semestrelor, al anului scolar, al ciclului de scolarizare prin conceperea unor subiecte cuprinzatoare care sa acopere intreaga arie tematica abordata.

3. Evaluarea continua (formativa), presupune verificarea permanenta a rezultatelor, pe tot parcursul procesului de instruire, de obicei operandu-se pe secvente mici. Trecerea la secventa urmatoare se realizeaza numai dupa ce se cunoaste modul de desfasurare si eficienta educationala a secventei evaluate, rezultatele obtinute de elevi, prin adoptarea de masuri de ameliorare privind procesul de invatare si performantele unor elevi.

STRATEGII DE EVALUARE

= modalităţile sau tipurile specifice de integrare a operaţiilor de măsurare-apreciere-decizie în activitatea didactică/educativă, integrare realizabilă la diferite intervale de timp scurt, mediu şi lung şi în sensul îndeplinirii unor funcţii pedagogice specifice.

1. Din punct de vedere al situatiilor de evaluare, putem identifica doua strategii :

♦  evaluare realizata în circumstante obisnuite, bazata pe observarea activitatii elevilor;

♦  evaluare   specifica,   realizata   în   conditii   special   create   ce   presupune elaborarea   si  aplicarea  unor  probe,  partenerii  angajati  în  proces  fiind constienti de importanta demersurilor de verificare si apreciere întreprinse;

2. Dupa accentul pus pe proces sau pe sistem:

♦  evaluarea de proces – se refera la performantele elevilor;

♦ evaluarea de sistem – accentul se pune pe sistemul în care se desfasoara procesul de învatamânt

3. Dupa functia dominanta îndeplinita, putem identifica doua strategii:

- evaluare  diagnostica  (se  realizeaza  o  diagnoza  descriptiva  ce  consta  în localizarea lacunelor si erorilor în cunostinte si abilitati dar si a “punctelor forte” si o    diagnoza  etiologica  care  releva  cauzele  care  au  generat  neajunsurile constatate);

- evaluare predictiva prin care se urmareste  prognozarea gradului în care elevii vor putea sa raspunda pe viitor unui program de instruire;

4. Dupa  modul în care  se integreaza în desfasurarea procesului didactic, putem identifica trei strategii:

- evaluare  initiala,  realizata  la  începutul  demersurilor  instructiv-educative, pentru a stabili nivelul la care se situeaza elevii;

- evaluare formativa, care însotete întregul parcurs didactic, organizând verificari sistematice în rândul tuturor elevilor din toata materia;

- evaluarea sumativa, care se realizeaza de obicei, la sfâritul unei perioade mai lungi de instruire;

5. Dupa autorul care efectueaza evaluarea, putem identifica trei strategii:

- evaluare interna, întreprinsa de aceeasi persoana/institutie care este direct implicata  si a condus activitatea de învatare (de exemplu, învatatorul sau profesorul clasei);

- evaluarea externa, realizata de o alta persoana/institutie, alta decât cea care a asigurat derularea predarii si învatarii;

- autoevaluare, efectuata de subiectul însusi asupra propriului progres;

6.  Nu este mai putin importanta nici departajarea ce se face între:

- evaluarea preponderent pedagogica, vizând în esenta ceea ce subiectii au asimilat, ceea ce stiu sa faca si ce capacitati si trasaturi si-au format;

- evaluarea  preponderent  psihologica,  privind  functiile  psihice  implicate  în activitatea   de   învatare.   Evaluarile   psihologice   vizeaza   aptitudinea subiectului de a învata, adica ceea ce poate sa faca;

7. Dupa obiectul evaluarii:

- evaluarea procesului de învatare (atât a achizitiilor cât  si a procesului în sine);

- evaluarea performantelor (realizate individual, în grup sau de catre grup);

- evaluarea a ceea ce s-a învatat în scoala sau a ceea ce s-a învatat în afara scolii;

8. Dupa domeniu:

♦  evaluarea în domeniul psihomotor (capacitati, aptitudini, deprinderi);

♦  evaluarea în domeniul socio-afectiv ( atitudini);

♦  evaluarea în domeniul cognitiv (cunostinte);

9. Dupa modul în care pot sau nu pot fi cuantificate rezultatele:

♦  evaluare cantitativa – rezulatele sunt cuanti-ficabile în functie de un punctaj;

♦  evaluare calitativa – la care rezultatele nu pot fi masurate prin cuantificare;

Evaluarea iniţială  (predictiva)                 

 - se efectuează la începutul unui program de instruire.

 -  permite să se prevadă şansele de succes ale programului.

 - profesorul poate să verifice punctele forte şi punctele slabe ale elevilor – poate apoi  alege modul cel mai adecvat de predare a noului conţinut, dar şi de a gândi modalităţi de instruire diferenţiată.

 - poate fi desfăşurată nu numai la începutul anului, ci şi la mijlocul sau sfârşitul lui, atât înaintea unei teme, cât şi în orice moment al ei

 -  utilă pentru refacerea sau remedierea unei stări de fapt, pentru aplicarea unui scurt program de recuperare sau de refacere a noţiunilor fundamentale ce vor fi implicate în susţinerea învăţării următoare, pentru a omogeniza, într-un fel, fondul de cunoştinţe şi abilităţi indispensabile unui nou proces.

Evaluarea continuă( formativă sau de progres)

- pe tot parcursul desfăşurării  procesului de învăţământ.

- probe sau teste de diagnoză, formative şi de progres, adecvate, administrate la sfârşitul fiecărei unităţi parcurse -> se poate determina dacă fiecare elev a ajuns să-şi însuşească materia corespunzătoare

- furnizeaza profesorului şi elevului un feed-back despre gradul de stăpânire a materiei şi despre dificultăţile întâmpinate sau cu alte cuvinte, unde se situează rezultatele parţiale faţă de cele finale proiectate – poate duce la reluarea explicaţiei, la modificarea unor elemente ale demersului didactic sau la organizarea unor programe de recuperare

- funcţie de diagnosticare şi ameliorare a procesului instructiv-educativ (se constituie astfel într-un mijloc de prevenire a situaţiilor de eşec şcolar)

- nu vizează sancţionarea rezultatelor slabe ale elevilor, ci evidenţierea rezultatelor bune, oricât de mici ar fi progresele înregistrate

- este o evaluare centrată pe procese, destinată rectificării, reajustării şi adaptării acestora, ameliorării şi optimizării, reglării şi autoreglării învăţării şi predării.

Evaluarea sumativă ( periodică sau finală)

- o evaluare de bilanţ al instruirii(la sfârşitul parcurgerii unui ansamblu de sarcini de învăţare ce constituie un tot unitar, corespunzător, de exemplu unei programe, unei părţi mai mari din programă) sau indică rezultatele obţinute la sfârşitul unei perioade de învăţare- semestru, an şcolar, ciclu de studii, stadiu de ucenicie.

- evidenţiază finalul, efectul terminal rezultat de pe urma învăţării parcurse şi nu cum s-a ajuns la acest produs

- funcţie de constatare a rezultatelor şi de clasificare a elevilor- nu mai oferă ameliorarea în timp a rezultatelor şcolare ale elevului

- se desfasoara intr-o perioadă compactă de trei săptămâni la sfârşitul fiecărui semestru - se vor realiza recapitulări, sistemmatizări ale materiei, care vor permite elevului să se concentreze asupra aspectelor esenţiale ale conţinuturilor parcurse, asupra conceptelor-cheie şi a exerciţiilor obligatorii, pregătindu-se astfel pentru probele de evaluare sumativă care urmează recapitulării

- este utilizată pentru a furniza informaţii de tip bilanţ, în vederea:

• diagnosticării într-o formă globală, a realizării obiectivelor generale (sau terminale) ale unei programe (sau părţi ale programei), a  rezultatelor înregistrate de elevi la sfârşitul unei perioade de învăţare în raport cu aşteptările sau obiectivele fixate iniţial

 • certificării sau recunoaşterii atingerii unui nivel de pregătire, îndeplinirii unei învăţări pănă la sfârşit, dobândirii unor competenţe

• adoptării unei decizii legate de promovarea/nepromovarea, acceptarea/respingerea, acordarea unei diplome, etc.

• stabilirii unei diferenţieri sau ierarhizări (clasificări) intre elevi

• confirmării infirmării eficienţei prestaţiei profesorilor, a unor strategii utilizate, a valorii unor programe, manuale şcolare şi suporturi didactice

- se încheie cu atribuirea unei note sau a unui calificativ, ori a unui certificat, diplome.

METODE DE EVALUARE

= cale prin care profesorul oferă elevilor posibilitatea de a demonstra nivelul de stăpânire a cunoştinţelor, de formare a diferitelor capacităţi testate prin utilizarea unei diversităţi de instrumente adecvate obiectivului de evaluare propus.

1.  Metodele tradiţionale  

• Probele orale

• Probele scrise

• Probele practice

2. Metode complementare

• observarea sistematică a activităţii şi a comportamentului elevilor

• referatul

• investigaţia

• proiectul

• portofoliul

• autoevaluarea.

Metodele tradiţionale

Verificarea orala =  conversatie(individuala, frontala sau combinata)  prin care profesorul urmareste identificarea cantitatii si calitatii instructiei.

- avantaje - comunicare deplina intre profesor si clasa de elevi

                - feed-back-ul este mult mai rapid

                - favorizeaza dezvoltarea capacitatilor de exprimare ale elevilor

- dezavantaje - obiectivitatea ascultarii orale poate fi  periclitata de interventiile unor variabile: starea de moment a educatorului, gradul diferit de dificultate a intrebarilor puse, starea psihica a evaluatilor etc.

                      - nu toti elevii pot fi verificati, ascultarea fiind realizata prin sondaj.

Verificarea scrisa - apeleaza la anumite suporturi scrise, concretizate in lucrari de control sau teze.

 - elevii isi prezinta achizitiile educatiei fara interventia profesorului

- posibilitatea verificarii unui numar relativ mare de elevi intr-un interval de timp

- raportarea rezultatelor la un criteriu unic de validare

- avantajarea unor elevi timizi sau care se exprima defectuos pe cale orala

- implica  feed-back mai slab, in sensul ca unele erori sau neimpliniri nu pot fi eliminate operativ, prin interventia profesorului

Probele practice - presupun aplicarea cunostintelor teoretice insusite precum si deprinderilor si priceperilor anterior formate.

Metode complementare (moderne de evaluare)

Observarea sistematică a comportamentului elevilor în timpul activităţii didactice furnizează profesorului o serie de informaţii utile, diverse şi complete, greu de obţinut astfel prin intermediul metodelor de evaluare tradiţionale.

- prof. foloseste: - fişa de evaluare (calitativă)

                            - scara de clasificare

                            - lista de control/verificare

Fişa de evaluare - date factuale despre evenimentele cele mai importante pe care profesorul le identifică în comportamentul sau în modul de acţinue al elevilor săi (fapte remarcabile, probleme comportamentale, evidenţierea unor aptitudini deosebite într-un domeniu sau altul)

                            - interpretările profesorului asupra celor întâmplate, permiţându-i acestuia să surprindă modelul comportamental al elevilor săi.

Scara de clasificare  - însumează un set de caracteristici (comportamente) ce trebuie supuse evaluării, însoţit de un anumit tip de scară, de obicei scara Likert

                                   - elevului îi sunt prezentate un  număr de enunţuri în raport de care aceasta trebuie să manifeste acordul sau dezacordul, discriminând între 5 trepte :

- puternic acord

- acord

- indecis (neutru)

- dezacord

- puternic dezacord

Lista de control/ verificare - prin intermediul ei doar se constată prezenţa sau absenţa unei caracteristici, comportamente etc. fără a emite o judecată de valoare oricât de simplă.

                                            - in listele de control se recomandă :

# completarea informaţiilor asupra comportamentului elevului în timpul activităţilor didactice

# aplicarea lor numind cazul copiilor cu dificultăţi de învăţare

Referatul - permite o apreciere nunanţată a învăţării şi identificarea unor elemente de performanţă individuală a elevului, care îşi au originea în motivaţia lui pentru activitatea desfăşurată.

- două tipuri de referate :

a. referat de investigaţie ştiinţifică, bazată pe descrierea demersului unei activităţi desfăşurate în clasă şi pe analiza rezultatelor obţinute

b.  referat bibliografic, bazat pe informarea documentară, bibliografică.

Investigaţia oferă posibilitatea elevului de a aplica în mod creativ cunoştinţele însuşite în situaţii noi şi variate, pe parcursul unei ore sau a unei succesiuni de ore de curs.

- presupune definirea unei sarcini de lucru cu instrucţiuni precise, înţelegerea acesteia de către elevi înainte de a trece la rezolvarea propriu-zisă, prin care elevul demonstrează şi exersează totodată, o gamă largă de cunoştinţe şi capacităţi în contexte variate.

- se poate formula şi sub forma unor teme pentru acasă, dar definitivarea se va face în clasă, prin comentarea concluziilor.

- presupune parcurgerea cel puţin a următorilor paşi :

·                                       enunţarea sarcinii de lucru (de către profesor)

·                                       identificarea modalităţilor prin care se pot obţine datele/informaţiile necesare (de către elev, dar şi cu îndrumarea profesorului)

·                                       strângerea datelor/informaţiilor (de către elev)

·                                       stabilirea strategiei de utilizare a datelor/informaţiilor ( de către elev cu îndrumarea profesorului)

·                                       scrierea unui raport privind rezultatele investigaţiei (de către elev)

- pune în valoare : • creativitatea şi iniţiativa

                            • cooperarea şi participarea la lucru în echipă

                            • constanţa şi concentrarea atenţiei

                            • perseverenţa

                            • flexibilitatea gândirii şi deschiderea către noi idei

- trebuie adaptată vârstei elevului şi experienţei lor intelectuale

Proiectul - metodă complexă de evaluare individuală sau de grup, recomandată pentru evaluarea sumativă.

-subiectul este stabilit de către profesor, dar după ce se obişnuiesc cu acest tip de activitate, elevii însişi vor putea propune subiectele.

- presupune parcurgerea cel puţin a următorilor paşi :

·                                     enunţarea sarcinii de lucru

·                                     repartizarea responsabilităţilor în cadrul grupului

·                                     colectrea datelor, a materialelor

·                                     realizarea produsului

·                                     prezentarea

- evaluează : - capacitatea de a observa şi de a alege metodele de lucru

                    - capacitatea de a masura şi de a compara produsele (rezultatele)

                    - capacitatea de a utiliza corespunzător bibliografia

                   - capacitatea de a manevra informaţia şi de a utiliza cunoştinţe

                   - capacitatea de a raţiona şi de a utiliza proceduri simple

                   - capacitatea de a sintetiza şi de a organiza materialul

                   - capacitatea de a realiza un produs.

- se poate derula într-o perioadă mai mare de timp, pe secvenţe determinate dinainte sau structurate circumstanţial.

- criterii de evaluare: - validitate

                                  - elaborare şi structurare

                                  - creativitate

                                  - calitatea materialului utilizat

                                  - raportare la tema proiectului

                                  - documentare

                                  - lucru în echipă (distribuirea şi asumarea adecvată a sarcinilor)

                                  - calitatea rezultatelor (valorificarea în practică, aplicabilitate)

Portofoliul - o metodă de evaluare complexă, longitudinală, proiectată într-o secvenţă mai lungă de timp, care oferă posibilitatea de a se emite o judecată de valoare, bazată pe un ansamblu de rezultate.

- poate contine:

                   - lucrări scrise

                   - teste

                   - chestionare

                   - compuneri

                   - fişe

                   - proiecte

                   - informaţii despre activităţile extraşcolare la care elevul a participat

Autoevaluarea  presupune:

• prezentarea sarcinii de lucru, a obiectivelor curriculare şi de evaluare pe care trebuie să le atingă elevii

• încurajarea elevilor pentru a-şi pune întrebări legate de modul de rezolvare a unei sarcini de lucru

• încurajarea evaluării în cadrul grupului sau al clasei

• completarea la sfârşitul unei sarcini de lucru importante a unui   chestionar

- are efect numai dacă este folosită în mod constant 

ELABORAREA PROBEI DE EVALUARE.

Testul de evaluare didactica se constituie ca o proba complexa formulata dintr-un ansamblu de itemi, care in urma aplicarii ofera informatii pertinente referitoare la modul de realizare a obiectivelor didactice, la progresul scolar etc.

Denumirea de test docimologic, se atribuie testelor care indeplinesc o functie docimologica, adica de examinare si notare.

Testul docimologic prezinta urmatoarele avantaje:

- are un grad mare de obiectivitate;

- prezinta regurozitate in masurarea didactica si in aprecierea modului de rezolvare a problemelor continute;

- permit obtinerea de rezultate multiple

- se pot construi relativ usor

- dezv capacitatea de autoevaluare la elevi

Testul docimologic are urmatoarele componente:

- obiectivele didactice stabilite in corelatie cu continuturile de invatamant

- continuturile itemilor

- rezolvarile itemilor si modul de acordare a punctajelor

- performanta maxima specifica, care reprezinta nivelul comportamental maxim ce poate fi atins de elev;

- performanta minima admisa

Elementele din care se compune un instrument de evaluare, enunţuri, întrebări simple sau structurate, probleme, exerciţii de orice tip poartă numele de itemi.

Clasificarea itemilor: in funcţie de gradul de obiectivitate oferit de corectare :

- itemi obiectivi

- itemi semiobiectivi

- itemi subiectivi (cu răspuns deschis)

I Itemi obiectivi, caracterizaţi prin :

- asigrarea obiectivităţii în evaluare şi notare

- fidelitate ridicată

- permit un feed-back rapid

- capacitatea de a testa un număr mare de elemente de conţinut

1. Itemi cu alegere duală -   alegerea răspunsului corect din două variante posibile, de tipul : adevărat-fals, corect-incorect, da-nu, fapt-opinie, cauză-efect etc.

Avantaje :

- obiectivitate

- eficienţă (pot acoperi un număr mare de obiective şi de conţinuturi într-un timp relativ scurt de testare)

- uşurinţă în notare

Limite :

- nu pot evalua creativitatea şi nici capacitatea de sinteză

- pot fi rezolvaţi relativ uşor prin ,,ghicirea,, răspunsului (şansa de 50%)

- utilizarea frecventă poate produce un efect negativ asupra învăţării

2. Itemi cu alegere multiplă - acest item este format dintr-un enunţ (premisă) urmat de un număr de opţiuni din care elevul trebuie să aleagă soluţia corectă .

Avantaje :

- obiectivitate şi fidelitate mare

- eficienţă

- uşurinţă de notare

- posibilitate redusă de ,,ghicire,, a răspunsului

Limite :

- nu pot evalua creativitatea şi capacitatea de sinteză

3. Itemii de asociere -acest item, presupune stabilirea unor corespondenţe, asocieri între elementele distribuite pe două coloane : pe una, premisele, iar pe cealaltă soluţiile.

Avantaje :

- obiectivitate şi fidelitate mare

- eficienţă

- uşurinţă în notare

Limite :

- nu pot măsura rezultate ale învăţării situate la niveluri cognitive superioare precum analiza şi sinteza

- utilizarea frecventă poate produce un efect negativ asupra învăţării

În realizarea itemilor de asociere tip pereche, pentru a evita ghicirea soluţiilor prin eliminare, numărul acestora trebuie să fie mai mare decât al premiselor.

II. Itemii semiobiectivi, caracterizaţi prin:

- pot testa o gamă largă de capacităţi intelectuale

- plasează elevul într-o situaţie cognitivă cu un grad de complexitate ridicat

- permit utilizarea unor materiale auxiliare

1. Itemii cu răspuns scurt/de completare - acest tip de item solicită elevul să formuleze un răspuns scurt , să completeze o afirmaţie în aşa fel încât aceasta să dobândească sens şi valoare de adevăr.

Avantaje:

- validitate şi aplicativitate mare

- evaluează atât capacităţile cognitive inferioare, precum cunoaşterea şi înţelegerea, cât şi medii, precum aplicarea

- pot acoperi o arie amplă de conţinuturi cu ajutorul unui număr relativ de itemi

Limite:

- elaborarea răspunsului nu solicită dezvoltarea unor capacităţi cognitive complexe precum analiza, sinteza şi rezolvarea de probleme

În realizarea itemilor cu răspuns scurt, răspunsurile solicitate trebuie să fie relevante pentru evaluarea unei abilităţi.

2. Itemii de completare - sunt de fapt o variantă mai ,, pretenţioasă,, a itemilor cu răspuns scurt. Ei solicită producerea unui răspuns al cărui rol este să întregească un enunţ lacunar sau incomplet.

Avantaje:

- validitate şi aplicabilitate mare, evaluează atât capacităţile cognitive inferioare (cunoaştere şi înţelegerea) cât şi medii precum aplicarea

- pot acoperi o arie amplă de conţinuturi

Limite:
- elaborarea răspunsului nu solicită dezvoltarea unor capacităţi cognitive complexe precum analiza, sinteza, rezolvarea de probleme.

În realizarea itemilor de completare, formulările prea ample ale cerinţelor sunt de evitat.

3. Întrebări structurate  - sunt itemi care conţin mai multe sarcini de lucru şi care fac trecerea de la itemii obiectivi la itemii subiectivi.

        Este vorba de un anumit număr de aplicaţii având ca punct de plecare acelaşi material-suport (un text, o hartă, o ilustraţie).

Avantaje:

- permit utilizarea unor materiale suport stimilative

- oferă posibilitatea testării unei game largi de abilităţi

- se pot realiza cerinţe variate ca şi grad de dificultate

Limite:

- este dificil de apreciat gradul de dificultate al cerinţelor

- schema de notare este mai dificil de realizat, deoarece ea trebuie să aibă în vedere o varietate de modalităţi de exprimare a soluţiilor

În realizarea întrebărilor structurate, materialul-suport trebuie să fie adecvat nivelului de înţelegere al elevului .

III.  Itemii subiectivi -caracteristici generale:

- permit evaluarea unor rezultate complexe ale învăţării, abilităţi de tip analiză, argumentare, sinteză

- corectarea şi notarea nu prezintă un grad mare de obiectivitate

- sunt proiectaţi şi utilizaţi pentru obiective şi situaţii de evaluare în care interesează în mod deosebit demersul subiectului în producerea unui răspuns, nu întotdeauna unul singur posibil şi corect.

1. Eseul structurat este o compunere ce tratează o anumită temă, indicată în cerinţă. Tema la rândul ei presupune un număr variabil de cerinţe, ce vor fi dezvoltate în cuprinsul eseului. Ordinea integrării cerinţelor nu este obligatorie, eseul structural vizând atât cunoştinţele punctuale ale elevului, cât şi creativitatea şi originalitatea.

Avantaje:

- proiectarea necesită un timp relativ redus

- nu necesită auxiliare

Limite:

- acoperă o arie mică de conţinuturi, deşi timpul necesar pentru elaborarea răspunsului este în general mare

- schema de notare este greu de realizat

Schema de notare trebuie realizată în relaţie cu instrucţiunile privind rezolvarea.

2. Eseul liber este o compunere în care se indică tema ce va fi tratată, elevul fiind cel ce decide asupra parcursului, aşadar asupra aspectelor pe care este necesar să insiste, precum şi asupra ordinii în care acestea vor fi integrate în cuprinsul textului.

Avantaje:

- proiectarea necesită un timp redus

- nu necesită materiale auxuiliare

Limite:

- acoperă o arie mică de conţinuturi

- necesită mult timp pentru evaluare

- fidelitatea este scăzută

Utilizarea lui încurajează activităţile creatoare şi critice, precum argumentarea unor opinii, analiza situaţiilor complexe. În realizarea eseului liber, alegerea temei trebuie realizată în funcţie de obiectivul de evaluare şi în paralel cu schema de notare.

3. Rezolvarea de probeleme acest tip de item se referă la o situaţie-problemă, sarcină de lucru în care elevul se confruntă, în general, cu un caz pentru care nu există o soluţie învăţată anterior, o unică soluţie. Scopul este de a pune elevul să-şi folosească cunoştinţele şi deprinderile însuşite la obiectul respectiv, dar nu numai, pentru a formula o posibilă soluţie a problemei.

Avantaje:

- poate fi utilizată în cadrul oricărei discipline

- permite folosirea de materiale-suport

- oferă posibilitatea testării unei game largi de abilităţi

- stimulează gândirea critică

Limite:

- schema de notare este mai dificil de realizat, deoarece există o varietate de modalităţi de exprimare a soluţiilor

- necesită mult timp pentru evaluare

În realizarea rezolvărilor de probleme , situaţia-problemă trebuie să fie în concordanţă cu vârsta şi nivelul de pregătire al elevului, iar formularea cerinţelor să fie adecvată obiectivului de evaluare.

FACTORI PERTURBATORI/ERORI DE EVALUARE SCOLARA

În aprecierea si notare exista o serie de distorsiuni datorita unor efecte perturbatoare sau factorilor de personalitate  care tin atât de profesor cât si de elev. Evaluarea defectuoasa poate cunoaste mai multe ipostaze:

- notarea strategica – practicata la începutul activitatii pentru a tine elevii sub control, sub amenintarea notelor slabe sau a nepromovarii;

- notarea sanctiune – care nu are nimic de-a face cu achizitiile sau performantele elevilor ci cu anumite atitudini considerate neacceptabile;

- notarea eticheta  – prin notarea pe termen lung dupa aceleasi pareri favorabi- le/nefavorabile, sau în concordanta cu celelalte note ale elevului.

Cei mai multi factori perturbatori  privesc activitatea profesorului. Situatiile cel mai frecvent întâlnite sunt:

- Efectul „Halo” - profesorul realizeaza aprecierea elevilor prin prisma unei evaluari initiale si prin generalizarea notarii la toate disciplinele. În virtutea judecatii anticipative profesorul nu mai remarca progresele sau partile pozitive ale elevului slab, dupa cum nici minusurile celui bun. O alta forma a efectului halo este  eroarea de generozitate care se rasfrânge asupra unui colectiv atunci când nu se doreste patarea onorii clasei, sau  scolii si profesorii manifesta o indulgenta nejustificata. O alta forma este efectul de blândete asupra persoanelor cunoscute si de severitate asupra noilor veniti. Pentru a corecta aceste tendinte    scoala poate recurge la anonimatul probelor scrise sau la recurgerea la corectori de la alte   scoli.

- Efectul de ancorare - supraevaluarea unor rezultate deoarece pun în lumina elemente neasteptate, mai putin frecvente, care vor constitui baza unor noi grile de corectare a raspunsurilor.

- Efectul Pygmalion - anticipatiile sau predictiile profesorului asupra performantelor elevilor sfârsesc prin a se produce/adeveri, datorita influentarii constiente sau inconstiente a comportamentului elevilor. Încrederea în posibilitatile elevilor  si încrederea în reusita lor constituie un puternic factor motivational, care sfârseste prin cresterea performantelor acestora.

- Stilul personal al evaluatorului  - fiecare profesor are propria sa grila de apreciere, fie bazata pe reproducere cantitativa, fie pe originalitate. Altii noteaza mai generos, altii mai exigent, altii prefera notele de mijloc. Unii considera nota o modalitate de încurajare, altii de constrângere. O consecinta neplacuta a efectului apare atunci când elevii aflati în competitie sunt evaluati cu grade de exigenta diferita.

- Efectul tendintei centrale -apare mai ales în cazul profesorilor începatori care din dorinta de a nu gresi sau subaprecia elevii acorda note în jurul valorilor medii.

- Efectul de similaritate -  apare atunci când profesorul se ia drept reper pe  el însusi. De exemplu, profesorii care au experienta de fosti „premianti” sau au copii cu rezultate excelente, vor avea tendinta de a fi mai severi si invers.

- Efectul de contrast -apare atunci când un elev primeste o nota mai buna sau mai slaba datorita comparatiei cu rezultatul anterior. Dupa o nota slaba un rezultat bun va parea si mai bun, sau dupa un candidat foarte bun, urmatorul care este mediocru va parea mult mai slab.

- Efectul de ordine -se refera la inertia aprecierii (notarea concomitenta cu aceeasi nota) desi între raspunsuri exista diferente calitative. Se datoreaza mai ales factorilor ca oboseala, indispozitia, lipsa de interes etc.

- Eroarea logica -se refera la înlocuirea parametrilor de performanta urmariti cu alte consideratii, care în realitate sunt elemente secundare, cum ar fi efortul depus pentru a ajunge la rezultat, constiinciozitatea, acuratetea stilul sau sistematicitatea expunerii etc. de   si uneori acest efect se justifica, el nu trebuie sa devin a o regula, deoarece creste riscul de subiectivitate în notare.

Simpla constientizare a acestor efecte si dorinta de crestere a obiectivitatii notarii sunt în masura sa diminueze efectele perturbatoare asupra notarii, sa creasca încrederea elevilor în obiectivitatea si buna credinta a evaluatorului, sa creasca prestigiul profesorului   si institutiei   scolare.

O alta controversa este legata de „pedagogia curbei lui Gauss” sau de stilurile de notare/apreciere a rezultatelor pe care le promoveaza profesorii. Acestea pot fi grupate în trei categorii: stilul sever, stilul generos  si stilul moderat.

a) Stilul sever apare atunci când profesorul pune mai mult de jumatate din note sub nota de trecere sau la limita acesteia.

În general, pedagogii considera ca severitatea excesiva demotiveaza elevii fapt care este de natura sa  reduca performanta   scolara în loc sa o creasca. De aceea, acest stil de notare trebuie evitat.

b) Stilul generos este situatia invers a celei de mai sus. Conform acestui model majoritatea notelor (60% si peste) sunt situate peste nota de trecere.

Acest tip de evaluare are o functie preponderent  motivationala, punând accent pe toate posibilitatile intelectuale ale scolarului  si bazându-se  si pe sprijinul parintilor pentru a obtine cele mai bune rezultate de la toti elevii.

c) Stilul moderat sau pedagogia „curbei lui Gauss”, reprezinta un curent bazat pe rezultate statistice, pedagogia practica dar  si pe teoria „învatarii depline”, potrivit caruia 80% din populatia   scolara sunt capabili sa- si însuseasca materia din programe daca dispun de timpul necesar iar distributia notelor se înscrie aproximativ în modelul gaussian  60. Potrivit acestui model, factorul motivational este asigurat prin diferentierea notarii, iar reusita  scolara obtinuta printr-un cumul de factori. Practica didactica nu reuseste totdeauna sa diferentieze elevii în mod obiectiv, de aceea învatamântul frontal trebuie completat cu cel diferentiat. Chiar daca distributia initiala a aptitudinilor elevilor poate fi reflectata în curba lui Gauss, evolutia lor pâna la finalul procesului de instruire ramâne o necunoscut a asupra careia profesorii trebuie sa se aplece fara prejudecati sau modele prestabilite, în ultima instanta de maiestria si dedicatia lor depinzând performantele   scolare.

Practica docimologică scoate în evidenţă numeroase disfuncţii şi dificultăţi în evaluarea corectă şi obiectivă a rezultatelor şcolare. Dintre cauzele care generează distorsiuni subiective în evaluare, amintim:

- alegerea defectuoasă a metodelor şi strategiilor de evaluare în raport cu obiectul evaluării (ceea ce se evaluează) sau cu obiectivele evaluării (ce se doreşte să se realizeze)

- unele particularităţi ale relaţiei dintre profesor şi elevi, cu componentele ei afectiv-titudinale

- influenţe datorate contextului pedagogic în care se efectuează evaluarea (nivelul general al clasei, politica şcolii în materie de evaluare, salvgardarea ,,imaginii” şcolii, etc.)

Soluţia ar consta nu dintr-o desubiectivizare a evaluării (ceea ce nu este nici posibil, nici de dorit), ci dintr-o ancorare responsabilă în actul evaluativ, realizând optimizare între obiectivitate şi subiectivitate (a profesorului, dar şi a elevului), eliminând ceea ce îndeobşte este eroare, deviere grosolană de la normele deontologice.                                                                        Distorsiunile în notare apar şi prin implicarea factorilor de personalitate, atât cei care ţin de profesor, cât şi cei care ţin de elevi. Starea de moment, oboseala şi factorii accidentali pot favoriza, de asemenea, apariţia unor erori în evaluare. Nu mai puţin prezent este stilul didactic deficitar (din nepricepere, necunoaştere, lipsă de experienţă, rea-voinţă) care îl poate caracteriza pe profesor.