CURSURI - Normativitatea activităţii didactice

Scopul unităţii de curs:

Înţelegerea esenţei şi importanţei principiilor didactice în cadrul procesului de învăţământ

Obiective operaţionale:

După studierea unităţii de curs şi a materialului bibliografic, studenţii vor fi capabili:

să definească conceptul de principiu didactic;

să explice esenţa, regulile şi specificul fiecărui principiu didactic;

să argumenteze rolul interacţiunii şi simultaneităţii principiilor în practica instructiv-educativă precum şi consecinţele nerespectării lor;

să demonstreze caracterul sistemic al principiilor didactice.

Conţinuturi fundamentale:

1. Conceptul de principiu didactic

2. Sistemul principiilor didactice

Cuvinte cheie: principiu, principiu didactic,  norma, regula, sistem al principiilor didactice.

I.   Conceptul de principiu didactic

         Din punct de vedere etimologic, termenul de principiu provine din latinescul principium – început, origine, bază, temei, derivat din princeps - primul, cel mai mare, cel mai important --având sensul de început şi conducere.

        În literatura de specialitate principiile  didactice sunt definite ca:

·         “ norme  sau teze generale care imprimă un sens funcţional procesului de învăţământ, asigurându-i astfel premisele necesare îndeplinirii în condiţii de eficienţă a obiectivelor şi sarcinilor pe care le urmăreşte în desfăşurarea sa. ( 1, p. 283)

“norme (legităţi) generale care fundamentează teoria şi practica educativă şi, în acest  context, care orientează conceperea, organizarea şi desfăşurarea procesului de învăţământ (predare - învăţare); (2, p.113)

“un ansamblu de cerinţe, norme, reguli operaţionale exprimate la nivelul unor propoziţii de sinteză care anticipează eficienţa activităţii de predare – învăţare - evaluare, proiectată şi realizată în condiţii pedagogice şi sociale concrete”. (3, p.370)

·         “acele norme orientative, teze generale cu caracter director, care pot imprima procesului paideutic un sens funcţional, asigurând, prin aceasta, o premisă a succesului în atingerea obiectivelor propuse”. (4, p. 54)

     Ca subsistem al sistemului curricular, principiile didactice asigură, alături de varietatea de norme, reguli  şi legi – normativitatea didactică ce este în măsură să ofere funcţionalitatea optimă a procesului de învăţământ.

 Rezultat al generalIzării experienţei pozitive a practicii educaţionale, principiile didactice  exprimă “ceea ce trebuie” sau “ceea ce nu trebuie ”să fie făcut în activitatea educativă, imperative, prescripţii, obligaţii, interdicţii şi permisiuni referitoare la activitatea profesorului şi, în mod implicit, şi la activitatea elevilor.

     Dacă sunt respectate, principiile asigură eficienţă în activitatea de formare şi modelare a personalităţii elevilor, în conformitate cu idealul şi scopurile educaţiei. Respectarea impune obligativitatea cunoaşterii lor de către fiecare profesor în parte, eliminându-se astfel improvizaţiile şi rezolvările spontane, neproductive în activitatea didactică.

Este indicat ca aplicarea principiilor să se realizeze într-o manieră creativă, flexibilă, variată, în funcţie de situaţia de predare şi învăţare, ştiut fiind faptul că dorinţa exactităţii (în cazul de faţă - a respectării cu absolută stricteţe a principiilor în activitatea didactică) poate duce la o artificializare a procesului educativ, pierzându-se astfel din vedere aspecte mult mai importante cum ar fi cele de ordin formativ.

De aceea “creativitatea şi iniţiativele nu înseamnă abandonarea principiilor, ci, dimpotrivă asigurarea respectului lor superior. Principiile rămân linie strategică, diriguitoare în procesul de învăţământ şi aceasta nu numai la nivelul lecţiilor, ci şi la dimensiunile întregului timp şi spaţiu al învăţării disciplinei ori chiar al întregului proces şcolar”(5, p. 149)

     Printre gânditorii şi pedagogii care au avut contribuţii deosebite în formularea principiilor didactice, s-a remarcat J.A. Comenius care identifică şi descrie în lucrarea sa Didactica Magna -“principiile generale ale învăţării şi predării lesnicioase, temeinice, concise şi rapide” – pe care le regăsim astăzi fundamentate teoretic prin achiziţiile pedagogiei şi psihologiei, drept principii ale procesului de învăţământ:

         “După ce urmăm calea pe care ne-o arată natura, considerăm că instruirea tineretului se poate face uşor dacă:

va începe de timpuriu, înainte ca mintea să fie coruptă; (…)

dacă se va proceda de la general la special

şi de la uşor la greu

dacă nimeni nu va fi supraîncărcat cu prea multă materie

minţile să nu fie constrânse la nimic, ci singur să solicite, în funcţie de vârstă şi metodă

totul să se predea intuitiv

şi pentru utilizare prezentă.”(6. p.68)

“ Aceasta (nn. învăţarea ) se va realiza dacă:

se vor transmite numai lucrurile de folos permanent

în totalitatea lor, fără omisiuni,(…)

tot ce succede se va baza pe ceea ce precede

tot ce este coerent se va lega permanent (…)

toate se vor consolida prin exerciţii continue. (6, p.76)

           Aceste principii au evoluat continuu în funcţie de noile orientări pedagogice, interpretarea şi aplicarea lor fiind în conformitate cu înnoirile înregistrate la nivelul finalităţilor şi conţinuturilor învăţământului.

           Ca trăsături ale principiilor didactice enumerăm: caracterul obiectiv, sistematic şi global.

§  caracterul obiectiv al principiilor didactice  - principiile didactice exprimă necesarul la scara procesului didactic şi nu dorinţe subiective ale profesorilor, nu cerinţe de moment sau întâmplătoare; dacă latura internă a procesului didactic – exprimată prin procesul de învăţare şi legile sale psihologice – răspunde de stabilitatea principiilor didactice, latura externă - exprimată prin idealul educaţional şi societatea care l-a elaborat - asigură flexibilitatea şi dinamismul lor.

caracterul sistemic (procedural): fiecare principiu didactic intră în interacţiune cu celelalte, alcătuind sistemul principiilor didactice; respectarea unui principiu atrage după sine şi respectarea celorlalte, iar încălcarea unui principiu generează automat nerespectarea altora.

caracterul global al principiilor didactice: << este determinat de: implicarea fiecărei “propoziţii de sinteză” în proiectarea şi realizarea eficientă a activităţii de predare – învăţare – evaluare (de exemplu, avem în vedere principiul accesibilităţii activităţii de predare – învăţare –evaluare, nu principiul accesibilităţii conţinutului învăţământului, etc.)>>. (3. p.371)

     Specialiştii în educaţie au stabilit ca definitorii în orientarea activităţii educative următoarele principii didactice:

1.- principiul participării conştiente şi active a elevilor în activitatea de învăţare;

2.- principiul legăturii teoriei cu practica;

3.- principiul intuiţiei sau unităţii dintre senzorial şi raţional, dintre concret şi abstract;

4.- principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor, priceperilor, deprinderilor;

5.- principiul sistematizării şi continuităţii în învăţare;

6.-principiul accesibilităţii şi individualizării învăţământului;

7.- principiul asigurării conexiunii inverse în procesul de învăţământ.

    Principiile “sunt parte integrantă a reformei sistemului de învăţământ, regăsindu-se în direcţii de acţiune pe termen mediu şi lung – planificare strategică – fundamentând munca de concepţie a tuturor factorilor implicaţi în proiectarea, desfăşurarea şi evaluarea acesteia”.(7, p.192)

Temă de meditat:

Explicaţi legătura care există între principiile didactice şi finalităţile educaţiei.

 

II    Sistemul principiilor didactice

 

Principiul participării conştiente şi active a elevilor în activitatea de învăţare

lat. constientia (con –cu ) şi scientia (ştiinţă) – cu ştiinţă, îşi dă seama, înţelege;

lat. activitas –atis – activitate bazată pe voinţă, deliberare, efort.

          Cele două cerinţe integrate acestui principiu sunt văzute de unii autori /cercetători în mod distinct, însă este evidentă interdependenţa dintre ele, ţinând cont de faptul că o participare directă, activă a elevului în activitatea didactică este esenţială pentru conştientizarea şi înţelegerea profundă a materialului predat.

          Acest principiu al didacticii “exprimă necesitatea ca în procesul instructiv – educativ elevul să aibă atitudine conştientă, să realizeze înţelegerea materiei de învăţat şi a motivelor învăţării şi să participe activ, angajând toate capacităţile sale creatoare în efortul propriu de însuşire a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor.”(8, p.368)

          În esenţă se pune problema însuşirii conţinutului curricular de către elevi prin efort personal, efort care stă la baza înţelegerii, ceea ce exprimă ideea posibilităţii elevului de a deveni din ce în ce mai mult subiect al propriei sale formări.

          Acest  principiu exprimă necesitatea ca dobândirea cunoştinţelor să se facă pe baza înţelegerii clare şi profunde a materialului de învăţat, elevul surprinzând semnificaţiile şi conexiunile abstracte, esenţiale şi generale ale obiectului sau procesului studiat; restructurând cunoştinţele noi în structuri vechi, creând şi rezolvând situaţii problematice care determină manifestarea gândirii creatoare, etc.

      D.P. Ausubel şi Fl.G. Robinson – consideră că la baza înţelegerii stau două elemente fundamentale:

“cantitatea, claritatea şi organizarea cunoştinţelor existente ale celui care învaţă”(constituind baza cunoaşterii ulterioare: fapte, noţiuni, propoziţii, teorii şi date brute pe care elevul le deţine)

“natura materialului de învăţat “( materialul de învăţat trebuie adaptat puterii de înţelegere a elevilor)

      În lipsa înţelegerii,cunoştinţele se întipăresc mecanic în memorie, atrăgând după sine întregul cortegiu de efecte negative: cunoştinţele nu sunt durabile, nu pot fi aplicate în practică, elevul nu poate realiza conexiuni, etc. Deţinând însă o anume valoare didactică, învăţarea mecanică este recomandată după învăţarea conştientă.

            Participarea, implicarea elevilor în realizarea structurilor cunoaşterii şi efectuarea acţiunilor sporeşte eficienţa învăţării, oferind şanse superioare de reuşită şi câştiguri formative.

Prin activizarea elevilor se înţelege înlăturarea atitudinii pasive, contemplative şi depunerea unui efort  propriu în dobândirea noilor cunoştinţe, în interiorizarea lor şi utilizarea, aplicarea acestora într-un mod creativ în diverse situaţii.

În aplicarea acestui principiu profesorii trebuie să ţină cont de unele aspecte:

comunicarea în mod adecvat a informaţiilor – limbaj clar, accesibil, adecvat, ritm optim al expunerii, combinarea formelor de comunicare –verbală, nonverbală, paraverbală;

explicaţiile, argumentările, exemplificările, aplicaţiile să faciliteze înţelegerea materialului predat;

realizarea permanentă a conexiunilor între cunoştinţe, legături care să permită şi o mai bună fixare, consolidare a acestora, eliminându-se ceea ce este perimat sau inoperant;

stimularea interesului elevilor pentru activitatea de învăţareşi dezvoltarea motivaţiei intrinseci;

înlocuirea metodelor informative  cu metode ce au un pronunţat caracter formativ;

folosirea metodelor şi strategiilor activ-participative ce pun accentul pe cunoaşterea operaţională, pe învăţarea prin acţiune, care solicită gândirea, imaginaţia, memoria, voinţa elevilor, etc., ajutându-i să găsească singuri soluţii la probleme, să prelucreze cunoştinţele, să le sistematizeze, etc.

alternarea activităţilor frontale cu cele individuale şi de grup;

abordarea interdisciplinară şi transdisciplinară;

“dinamizarea capacităţii de autocontrol şi autoevaluare în procesul însuşirii cunoştinţelor teoretice şi practice;

antrenarea proceselor afective în vederea trăirii mintale şi sufleteşti a actului de învăţare pentru formarea convingerilor ştiinţifice”.(2, p.118)

Teme de rezolvat:

Daţi exemple de modalităţi prin care cadrul didactic asigură realizarea unei comunicări didactice veritabile;

Argumentaţi şi exemplificaţi rolul procedeelor activizante în cadrul lecţiilor.

Găsiţi  alte modalităţi de dezvoltare a motivaţiei intrinseci şi de stimulare a interesului elevilor pentru activitatea de învăţare.

Precizaţi consecinţe ale nerespectării acestui principiu didactic.

Principiul legăturii teoriei cu practica

·         Esenţa acestui principiu constă în faptul că toate achiziţiile elevilor realizate fie prin

procesul de învăţământ, fie în afara acestuia, trebuie să fie valorificat în activităţile ulterioare.

          Cunoscut încă din Antichitate – Seneca  “Non scholae sed vitae discimus” – Nu pentru şcoală, ci pentru viaţă învăţăm. – acest principiu are valoare cu atât mai mare cu cât astăzi “nu mai contează, la finele şcolarităţii, erudiţia, volumul de cunoştinţe asimilate, ci capacitatea de transfer, de a opera cu aceste cunoştinţe în contexte cât mai variate, aptitudinea de a rezolva situaţii problematice, de a găsi răspunsuri originale la variabile contextuale cu cât mai multe necunoscute.”(7,p.197)

          Principiul subliniază ideea că se impune o legătură strânsă între componenta ideatică a învăţării şi cea aplicativă, acţională, ştiindu-se că “finalitatea modelelor teoretice ale învăţării sunt de ordin comportamental, aplicativ şi practic”(5, p 150)

      Unii autori subliniază două căi de producere a legăturii între cele două domenii:

-          de la practică la teorie – când practica este luată ca punct de plecare în cunoaştere; în practică se conturează problemele care sunt soluţionate prin apelul la teorie – sunt acele strategii inductive;

-          de la teorie la practică -  problemele sunt conştientizate şi explicate la nivel teoretic, se oferă soluţii, iar acestea sunt verificate în activitatea practică – de această dată se utilizează demersuri deductive

Acest principiu “include unele reguli generale, care trebuie adecvate specificului fiecărei materii:

lămurirea scopului practic al teoriei care urmează să fie însuşită;

sublinierea faptului că teoria a fost impusă de cerinţele practicii;

demonstrarea faptului că practica verifică justeţea teoriei care, la rândul ei, îmbogăţeşte şi ridică practica pe o treaptă superioară;

folosirea de ocazii cât mai variate în care elevii să aplice în practică noţiunile însuşite, etc.”(8, p.371)

¨    Dintre modalităţile, mijloacele şi formele de realizare a principiului legăturii teoriei cu practica enumerăm:

ü  explicaţii, confirmări, argumentări, exerciţii, fixări, etc.

ü  desfăşurarea unor activităţi cu caracter aplicativ – activităţi desfăşurate în laboratoare, cabinete, ateliere, activităţi de proiectare, de cercetare;

ü  desfăşurarea practicii de specialitate, participarea la cercuri de specialitate;

ü  vizite, excursii didactice,

ü  realizarea legăturii învăţământului cu cercetarea ( subiectele sau temele celor mai multe cercetări au ca punct de plecare aspecte din activitatea practică)

ü  “să se asigure îndrumarea competentă de specialitate şi evaluarea exigentă pe parcursul activităţilor practice curente şi finale, în care să acţioneze  în permanenţă fenomenul de feed-back, reglajul predării şi autoreglajul învăţării, bazate pe formarea şi dezvoltarea

ü  deprinderilor de autocontrol şi autoconducere.” (2. p 117)

  Sarcină de lucru:

Identificaţi interdependenţe între principiul învăţării conştiente şi active şi principiul

legăturii teoriei cu practica. Exemplificaţi pe diverse  secvenţe didactice.

Principiul intuiţiei sau a unităţii dintre senzorial şi raţional, dintre concret şi abstract

¨      lat  intuitio / intuieor  - privesc cu atenţie, observ;

                                          - a privi, a observa realitatea nemijlocit, prin percepţie

    Denumit de Comenius “regula de aur” a predării şi învăţării, acest principiu, susţinut şi de Rousseau sau Pestalozzi, de Uşinski sau Claparède a apărut ca un punct de sprijin împotriva învăţării mecanice şi neproductive.

Principiul intuiţiei subliniază necesitatea ca în procesul de cunoaştere, a studierii obiectelor, fenomenelor şi proceselor realităţii să se pornească de la contactul direct cu acestea, prin intermediul simţurilor, în scopul uşurării înţelegerii esenţialului.

    Aplicarea principiului presupune respectarea drumului inductiv de la concret – senzorial la raţional, abstract, având la bază acţiunea directă cu materialul didactic (care poate fi natural – obiecte, substanţe, sisteme tehnice, etc. sau confecţionat/de substituţie – planşe, machete, filme, etc.), dar şi prin intermediul cuvântului şi mijloacelor logico-matematice.

Deci suportul concret pe care se sprijină intuiţia “poate fi de ordin obiectual (un lucru care poate fi văzut, atins, manipulat, etc.), dar şi de ordin logic (cuvintele pot fi mai concrete sau mai abstracte – de pildă, conceptul de creion este mai concret decât conceptul de ecuaţie sau relaţie)”. (4, p.63)

   De aceea putem spune că “înbinarea echilibrată a celor trei componente: imaginea, cuvântul şi elementele logico-matematice reprezintă esenţa intuiţiei pentru o învăţare eficientă”.(2. P.115)

             În  aplicarea  acestui principiu trebuie să se ţină cont de unele neajunsuri:

ü  supraîncărcarea lecţiei cu material intuitiv  duce la accentuarea caracterului descriptivist a procesului de învăţământ

ü  “abuzul de informaţii pe latura pur spectaculară şi distractivă, iar pe plan lăuntric frânarea sau chiar lipsa relaţiei dintre intuiţie şi gândire.”(8,p.367)

ü  nerespectarea stadiului dezvoltării psihologice a elevilor;

ü  neadaptarea materialului intuitiv la tema predată;

ü  sărăcirea lecţiilor de ilustrarea intuitivă, în defavoarea înţelegerii şi clarităţii materialului de învăţat, etc.

Profesorul trebuie aibă în vedere în aplicarea principiului: dozarea echilibrată a materialelor intuitive, solicitarea elevilor în activităţi de observare, selectare, verbalizare etc, antrenarea cât mai multor simţuri în actul perceptiv, dirijarea observaţiei nu numai asupra aspectelor externe, ci şi a celor interne (autocunoaşterea) etc.

Dintre efectele benefice ale respectării acestui principiu, care-i subliniază valoarea, enumerăm:

ü  formarea şi dezvoltarea spiritului de observaţie ;

ü  o mai bună claritate şi înţelegere a materialelor predate;

ü  eliminarea formalismului în desfăşurarea activităţilor didactice

ü  activizarea, stimularea şi incitarea elevilor prin acţiuni de exersare a intuiţiei, cu rol în dezvoltarea curiozităţii, a interesului şi motivaţiei pentru cunoaştere;

dezvoltarea intelectuală a elevului, prin oferirea posibilităţii transferurilor cognitive, integrarea lor în structuri mai ample şi încorporarea acestora  în structuri logice; etc.

Temă de rezolvat:

Argumentaţi rolul intuiţiei pe diferite trepte de vârstă.

Precizaţi modul de aplicare a cestui principiu în cadrul disciplinelor pe care urmează să le predaţi.

Principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor

       Acest principiu exprimă necesitarea asimilării profunde de către elevi a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor, astfel încât acestea să poată fi utilizate atât în cadrul activităţilor şcolare, cât şi  în activităţi practice, în viaţă.

   Învăţarea temeinică determină rezultate consistente, ceea ce exprimă superioritatea achiziţiilor realizate în şcoală care se exprimă prin durabilitatea/ persistenţa în timp, fidelitate, profunzime, utilitate.

   Pentru evitarea superficialităţii în învăţare, care atrage după sine asimilarea lacunelor, imposibilitatea realizării conexiunilor între cunoştinţe şi implicit nedezvoltarea gândirii logice, profesorul  trebuie să îşi orienteze atenţia asupra modurilor în care se realizează învăţarea, asupra  formelor în care se efectuează fixarea, precum şi asupra aspectelor ce se referă la controlul şi evaluarea rezultatelor.

    Obţinerea unor cunoştinţe stabile are loc dacă:

- materialul predat este organizat în unităţi logice şi sistematice, -

- elevul este conştientizat asupra  importanţei şi necesităţii în timp a celor predate,

- realizarea  exerciţiilor aplicative, de fixare, de transfer, interferenţă,

- se pune accent pe memorarea logică a informaţiilor, având la bază înţelegerea, 

- structurarea activă a cunoştinţelor are loc pe baza unei motivaţii puternice;

- repetarea celor asimilate se realizează în diverse variante: repetare curentă, de sistematizare, de sinteză; apelarea la unele exerciţii şi procedee de aplicare practică, verificări frecvente

- se realizează aplicarea creatoare a cunoştinţelor în situaţii diverse, interpretarea şi resemnificarea achiziţiilor, etc.

Un rol important în consolidare îl au lecţiile de recapitulare şi sistematizare a cunoştinţelor şi abilităţilor, precum şi activităţile de evaluare a rezultatelor cu rol de autoreglare şi implicit de fixare mai profundă.

     Aplicarea principiului însuşirii temeinice este dependentă de aplicarea tuturor celorlalte principii pentru că o învăţare temeinică presupune:

q  înţelegerea celor asimilate – (principiul învăţării conştiente);

q  utilizarea materialelor intuitive – (principiul intuiţiei);

q  aplicarea în practică a achiziţiilor – (principiul legăturii teoriei cu practica);

q  sistematizarea logică a informaţiilor – (principiul învăţământului sistematic şi continuu) etc.

Temă de meditat:

 Ce greşeli poate face profesorul în activitatea cu elevii, încălcând principiul învăţării temeinice a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor?

Principiul sistematizării şi continuităţii în învăţare

·         Acest principiu exprimă necesitatea ca materia de studiu să fie  structurată şi organizată într-o succesiune logică, ştiinţifică şi pedagogică astfel încât să asigure progresul  în învăţare. Ceea ce se predă într-o etapă trebuie să  reprezinte o continuare a cunoştinţelor însuşite  anterior şi să pregătească terenul pentru asimilarea  logică a  cunoştinţelor ce vor fi predate  într-o etapă viitoare. 

    Sistematizarea trebuie realizată la nivelul  planurilor de învăţământ, al programelor şcolare, a manualelor precum şi la nivelul lecţiilor; “vizează întregul proces de învăţământ, corelarea tuturor  disciplinelor şi activităţilor de învăţare şi educare. Ea înseamnă ordonarea temelor, în cadrul lor a ideilor, a tipurilor de cunoştinţe, a datelor, actelor, abilităţilor etc. într-o ordine adecvată logicii predării şi învăţării elevilor, impusă nu numai de criteriile cunoaşterii ştiinţifice, ci şi de cele psihopedagogice”.(5, p.151)

    Se consideră că aplicarea principiului sistematizării şi continuităţii  determină rezultatele scontate dacă:

¨      Profesorul:

ü  depune un efort de raţionalizare a  conţinuturilor  curriculare ;

ü  integrează în mod treptat noile conţinuturi în sinteze din ce în ce mai largi;

ü  explică, fixează şi verifică în mod sistematic cunoştinţele predate elevilor;

ü  facilitează legături, conexiuni între cunoştinţe predate;

ü  abordează subiectele şi temele  interdisciplinar şi intradisciplinar;

ü  să identifice “ideile ancoră” din cadrul disciplinelor, asigurând integrarea unor idei suplimentare, etc.

ü  să realizeze o predare continuă, eşalonată, evitând salturile, oferind elevilor un model de muncă sistematică, perseverentă şi eficientă, etc.

¨      Elevul trebuie:

ü  să stabilească legături interne între cunoştinţe;

ü  să-şi revizuiască şi împrospăteze permanent cunoştinţele;

ü  să-şi restructureze vechile date în noi sisteme pe baza unui proces integrativ activ;

ü  să-şi formeze deprinderi şi un stil propriu  de lucru dominat de perseverenţă, consecvenţă prin succesiune şi continuitate în învăţare, etc.

Principiul accesibilităţii şi individualizării în învăţare

·         Esenţa acestui principiu constă în necesitatea ca organizarea şi desfăşurarea procesului de învăţământ să se realizeze în conformitate cu posibilităţile reale ale elevilor, în condiţii  normale de efort psihofizic, ţinându-se seama de particularităţile de vârstă, sex, nivelul pregătirii anterioare, ca şi de cele individuale (de potenţialul intelectual şi fizic al fiecăruia).

   Aceste cerinţe se oglindesc în obiective, conţinuturi, strategii de predare şi învăţare.

         Dar “accesibilitatea nu înseamnă renunţare la efort, după cum respectarea particularităţilor de vârstă şi individuale nu înseamnă subordonarea cerinţelor externe unor condiţii interne existente la un moment dat. Procesul de învăţământ poate asigura dezvoltarea psihofizică a elevilor numai punând în faţa lor probleme şi antrenându-i în activităţi care cer din partea lor efort susţinut. Important este cum se asigură dozarea acestui efort.” (1,p.291) Cerinţele nu trebuie să depăşească posibilităţile maxime ale elevilor, ci să se afle în raport cu puterile reale ale acestora, putând fi depăşite prin mobilizarea forţelor lor intelectuale. Doar aşa elevul poate să se autodepăşească, sarcinile date spre rezolvare devenind un instrument al dezvoltării sale.  Ceea ce este prea greu de rezolvat  determină blocaje şi învăţarea mecanică , iar sarcinile prea uşoare determină dezinteres, delăsare şi plictiseală.

    Amintim aici spusele lui J. Bruner: “ oricine poate învăţa orice, la orice vârstă, cu condiţia ca acel conţinut să-i fie prezentat într-o formă accesibilă.”

    Se impun respectate următoarele cerinţe:

ü  “noţiunile predate să poată fi înţelese şi asimilate la vârsta respectivă pe baza experienţei anterioare;

ü  volumul de cunoştinţe predate la fiecare obiect, precum şi volumul cunoştinţelor predate la toate materiile în ansamblu să fie asimilabil în timpul afectat studiului;

ü  temele pentru acasă să poată fi realizate integral, în strânsă  corelaţie cu învăţarea lecţiilor şi în condiţiile respectării timpului de repaus necesar celui ce învaţă;

ü  ritmul explicaţiilor celui cadrului didactic să permită o percepere clară şi urmărirea firului raţionamentului .”(8, p.363)

ü  respectarea unor reguli didactice cum sunt: trecerea de la cunoscut la necunoscut, de la apropiat la depărtat, de la uşor la greu, de la concret la abstract, etc.

       Accesibilizarea activităţii didactice impune şi individualizarea, adică atât predarea cât şi învăţarea şi evaluarea trebuie să ţină cont de particularităţile individuale ale elevilor – aptitudini, interese, nivel al experienţei, stare de sănătate, influenţele din mediul extraşcolar, etc.

      Pentru favorizarea dezvoltării optime a aptitudinilor şi capacităţilor elevilor este nevoie ca profesorul să recurgă la diverse strategii de lucru individual:

ü  diferenţierea sarcinilor, a normelor de efort

ü  particularizarea sarcinilor la nivel de grup mic de elevi

ü  teme pentru acasă diferenţiate

ü  activităţi în clase organizate pentru elevi cu nevoi speciale (persoanele cu handicapuri, şi cei cu abilităţi deosebite).

Temă de rezolvat:

q  Enumeraţi cel puţin alte trei modalităţi de lucru diferenţiat cu elevii în procesul de învăţământ.

7. Principiul conexiunii inverse ( retroacţiunii) în procesul de învăţământ

     

·         Cunoscut şi sub denumirea de principiu al feed-back-ului,  principiul conexiunii inverse exprimă cerinţa analizei activităţilor desfăşurate anterior, în funcţie de informaţia primită despre acestea, cu scopul ameliorării, îmbunătăţirii din mers a rezultatelor .

       Profesorul cunoaşte ce  au asimilat şi cum au asimilat elevii materia predată, modul în care s-au îndeplinit obiectivele propuse sau care au fost cauzele neoperaţionalizării lor, sesizează greşelile elevilor în rezolvarea unor sarcini, unele dificultăţi ivite în procesul de predare - învăţare, etc. -  date care stau drept suport profesorului  în activitatea sa de ameliorare din mers, de retuşare a erorilor şi înlăturare a obstacolelor ce apar în obţinerea rezultatelor scontate.

   “Aplicarea şi respectarea acestui principiu impune profesorului preocuparea pentru a controla permanent, imediat ori la lecţiile următoare activitatea elevilor prin prisma desfăşurării ei şi a rezultatelor dobândite de ei. Concomitent el trebuie să-I stimuleze pe elevi pentru a-şi autoevalua activitatea proprie, supunându-şi-o autoevaluării; să-i înveţe pe elevi să-şi supună reciproc activitatea învăţării, evaluării, corecţiei şi ameliorării.” ( 5, p.158)

Temă de reflecţie:

q  Explicaţi repercusiunile  nerespectării acestui principiu didactic.

&  Rezumat:

¨      principiile didactice sunt norme orientative ce imprimă procesului didactic un

¨      sens funcţional, constituind  o premisă a succesului în atingerea obiectivelor propuse

 dintre trăsăturile principiilor didactice: caracterul obiectiv, sistemic, global.

-           Principii didactice:

1.- principiul participării conştiente şi active a elevilor în activitatea de învăţare

2.- principiul legăturii teoriei cu practica

3.- principiul intuiţiei sau unităţii dintre senzorial şi raţional, dintre concret şi abstract;

4.- principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor, priceperilor, deprinderilor

5.- principiul sistematizării şi continuităţii în învăţare

6.-principiul accesibilităţii şi individualizării învăţământului

7.- principiul asigurării conexiunii inverse în procesul de învăţământ.

q  Principiile didactice trebuie cunoscute şi respectate de către toate cadrele

 didactice; nerespectarea unuia atrage după sine nerespectarea celorlalte = caracterul sistemic.

Bibliografie:

1.      Nicola, I. , 1994, Pedagogie, E.D.P.-R.A-, Bucureşti;

2.      Bontaş, I.,1995, Pedagogie, Ed. All, Bucureşti;

3.      Cristea, S., 1998, Dicţionar de termeni pedagogici, E. D.P., Bucureşti;

4.      Cucoş, C., 1996, Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi;

5.      Grigoraş, I.,1996, Psihopedagogie, Ed Spiru Haret, Iaşi;

6.      Comenius, J.A., 1970, Didactica Magna, E.D.P., Bucureşti;

7.      Jinga, I., Israte, E., 1998, Manual de pedagogie, Ed. All, Bucureşti;

8.      Dicţionar de pedagogie, 1979, E.D.P., Bucureşti.